Alte noutăți la Editura Corint în februarie 2026

Două noi titluri vor apărea luna aceasta la Editura Corint în colecțiile Fiction și Istorie/autori români. Iată care sunt acestea:

Sunteți iubirea nefericită a Fuhrerului – Jean Noel Orengo

Descriere: Textul prezintă un roman inspirat de memoriile lui Albert Speer, publicate în 1969, fost arhitect al lui Hitler și ministru al Armamentului în Germania nazistă. Speer s-a prezentat drept „responsabil, dar nu vinovat”, susținând că nu a știut despre Holocaust – o versiune ulterior demontată de istorici. Cartea lui Jean-Noël Orengo analizează și pune sub semnul întrebării această autojustificare, explorând una dintre cele mai mari mistificări ale secolului XX și mecanismele prin care Speer și-a construit imaginea publică.

Citate din carte:

„Doi bărbați singuri într‑o încăpere; un pistol, un destin. De o parte puterea, de cealaltă arta.

De o parte, omul puterii – cu arma în fața sa –, de cealaltă, omul artei – cu desenele sub braț. Un cuplu tipic al culturii europene. Ar fi putut fi Papa Iulius al II‑lea și Michelangelo.

Dar au fost Adolf Hitler și Albert Speer.”

„Arhitectul ajuns la deplină maturitate este asemenea unui fluture, o ființă metamorfică. În imaginarul și munca lui, domurile fac loc curbelor obuzelor și gloanțelor, iar lucrătorii în marmură ori la șarpante dispar puțin câte puțin în fața frezorilor, turnătorilor și mecanicilor. Gustul de tinerețe pentru matematică se risipește în calcule pentru industrie. Puțin câte puțin ciugulește fărâme de putere de ici și de colo, construind buncăre și uzine, controlând distribuția anumitor materii prime.”

„O arhitectură care celebrează o putere care celebrează arhitectura.”

„În definitiv, este un autentic om al puterii și imaginii, și ce putere îi mai rămânea de acum dacă nu aceea de a‑și dăltui o ultimă imagine, cea a unei figuri morale trecute prin amoralitatea absolută, o figură morală ivită din artă și din politica extremă a veacului lui și poate a tuturor timpurilor?”

Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist. Studiu de caz – Lavinia Betea

Descriere: Volumul prezintă, în ediția a cincea revizuită și actualizată, biografia tragică a lui Lucrețiu Pătrășcanu, lider important al Partidului Comunist Român. Deși în 1948 ocupa funcții de mare influență în stat și partid și avusese un rol esențial în înlăturarea regimului Antonescu și în semnarea armistițiului și a Tratatului de Pace, el a fost arestat în același an. După o anchetă stalinistă îndelungată, bazată pe acuzații fabricate, a fost condamnat la moarte și executat în 1954. Cazul său ilustrează mecanismele represive și manipularea istoriei în regimul comunist din România.

Citate din carte:

„Din martie 1950 până în septembrie 1950, timp de șase luni DUPĂ TERMINAREA PRIMEI ANCHETE, mi s-au luat cărțile, [mi s-au] refuzat hârtie și creion și paznicii au avut consemn sever să nu schimbe o vorbă cu mine. Aceste măsuri luate de anchetatorul Petea nu s-au oprit aici. Medicul, timp de șase luni, a refuzat să-mi ia tensiunea și să-mi dea ceva care să facă să-mi scadă, după o recomandație expresă, probabil, tot a lui P. Umflându-mi-se ambele mâini, care mi-au fost aproape paralizate – ca urmare a unui reumatism nervos contractat în timpul regimului celular –, medicul mi-a prescris un medicament pe care administrația SSI [Serviciul Special de Informații] mi-l suprima cu de la sine putere, la fiecare 5-6 zile.”

Lucrețiu Pătrășcanu, într-o scrisoare adresată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (iulie 1951)

*

Cărțile lui Pătrășcanu nu sunt doar o chestiune de prestigiu pentru autorul care și ipostaziază astfel vocația de „doctrinar”, ci și sursă serioasă de venituri bănești prin vânzarea tirajelor masive în România și din traducerile în străinătate. În anchetă, autorul le contabilizează astfel: „ În octombrie noiembrie 1944, a apărut primul meu volum, Problemele de bază ale României, a cărei primă ediție de 5 000 exemplare s a epuizat în trei săptămâni. A doua ediție a fost pusă în vânzare încă din iarna anului 1944. Din drepturile de autor realizate am încasat, în noiembrie decem¬brie 1944, o sumă de cca trei sau patru milioane lei. Cum nu aveam să dau nicio întrebuințare acestor bani, am subscris la împrumutul în aur, chiar atunci lansat, dispunând astfel de 60 sau 80 de monezi de aur. Când, în 1945, am văzut că și cel de al doilea volum, Sub trei dictaturi, se vinde încă și mai bine (și mai aveam pregătite în manuscris încă alte două volume), am hotărât să mi fac o casă de vară la Snagov.”

*

În județul Arad, BPD obține 117 041 de voturi dintre cele 202 127 exprimate, iar PNȚ, 38 588, comunică oficiosul comu-nist. Desigur că BPD primise mult mai puțin decât cele decla¬rate, spre marea deziluzie a lui Pătrășcanu. Crezuse sincer că va atrage în mod cinstit voturile alegătorilor datorită farmecu¬lui și puterii sale de convingere. Fapt consemnat, în anchetă, de către unul dintre însoțitorii lui: „Cât de timorat era dl Pătrășcanu, îmi amintesc de alege¬rile din 1946, când, conducând alegerile de la Arad și la rugă-mintea unui membru al Comitetului Central ca să se prezinte în scris o situație reală a acestor alegeri – 12 sau 19 la sută obținuserăm noi –, m a rugat să nu comunic deoarece aceasta îi face situația și mai grea, socotindu se că nu are o popula¬ritate foarte mare chiar dacă nici în celelalte regiuni n a fost mai mare procentul.” Ca peste tot în țară, alegerile au fost măsluite.

*

Momentele și mecanismele finale ale regiei prin care acuza¬tul este obligat să și joace rolul cerut într un proces politic au fost descrise de Belu Zilber în modul următor:

1. Mai întâi bătaie și chin ca să accepți orice sugestie, dar se cere „numai adevărul!”

2. Pacientul scrie romane foileton pe care ancheta le acceptă.

3. Martorii falși (aduși, în genere, din pușcării) și coacuzații află din cauza unor „greșeli de anchetă” (lectura declarațiilor acuzaților sau așa zise confruntări în care un actor află de la celălalt actor) textul imaginat de fiecare. Până la urmă, se cade de acord asupra textului final. 4. După ce s a stabilit textul, acuzatul și martorul (sau coacuzatul) apar în fața a doi „anchetatori” diferiți, care se prefac că ei nu știu nimic de modul cum s a ajuns la textul final și fiecare pune întrebări ca și cum atunci s ar fi înce¬put ancheta.”

*

Fragmentul de irealitate reală conținut de „ultimul cuvânt” al lui Lucrețiu Pătrășcanu a rămas astfel inscripționat în docu¬mentele procesului:
Președ.: Acuzat Pătrășcanu, ai ultimul cuvânt, ce ai de spus în apărare?
Pătrășcanu: N am de spus nimic, decât că scuip pe acuzațiile ce mi se aduc.
Președ.: Stai jos atunci. Acuzatul Pătrășcanu spune că n are de spus nimic.
Pătrășcanu: Și că scuip pe acuzațiile ce mi se aduc.
Președ.: Acestea sunt insulte.
Pătrășcanu: Nu sunt insulte.
Președ.: Te dai în spectacol.
Pătrășcanu: Da, lasă să mă dau, viața mea e scurtă, dar sunt oameni care o să urmărească această porcărie.

*

Grigore Răduică, desemnat de partid cu cercetarea dosarelor și logis¬tica anchetării supraviețuitorilor, sintetizează astfel declarațiile verbale făcute de Bădică și Râpeanu: „ Cei ce trebuiau să participe la execuție au mers în celula condamnaților la moarte, unde erau închiși Pătrășcanu și Koffler, și s a pus întrebarea lui Pătrășcanu dacă are să ex¬prime vreo dorință. La aceasta, Pătrășcanu a răspuns sfidă¬tor și demn: „Hai, terminați mai repede ceea ce ați început!” După care, i s au pus la ochi ochelarii de penitenciar (ochelari speciali care să [nu, n.a.] vadă pe unde și încotro este dus), s a ieșit apoi din celulă și s a mers pe un culoar, la capătul căruia se intra într un spațiu – un fel de curte interioară unde se găsea depozitat nisip – și unde, în timp ce Pătrășcanu era împins să meargă în continuare, i s a pus pistolul în ceafă și a fost împușcat. După ce a căzut, văzându se că mai mișcă, s a mai tras de câteva ori în el. La fel s a procedat și cu Koffler, cu deosebirea că acesta, când a fost luat din celulă, aproape că își pierduse cunoștința, și a fost nevoie să fie dus târâș de doi inși, iar după ce s a ajuns în încăperea cu nisip, a fost împușcat în ceafă, în timp ce era ținut de sub brațe de către cei care l au târât până acolo. La el a fost suficient un singur glonț, pentru că a murit imediat.”