Imediat ce am terminat de citit „Balada unui final nefericit” și am scris despre carte, am și început volumul al treilea, „Un blestem pentru iubirea adevărată”. Acest volum se găsește pe Libris, la fel ca și primul volum al trilogiei, „A fost odată o inimă frântă”. Toate trei volumele mi-au plăcut și m-au ținut captivă, însă pe al treilea l-am dat gata într-o singură zi. De data aceasta, autoarea Stephanie Garber a creat o poveste care îl ține pe cititor cu sufletul la gură, sperând la un deznodământ favorabil pentru personaje, deși pe parcursul cărții devine tot mai greu de crezut că s-ar putea întâmpla așa.
Mintea uită, dar inima își amintește
După ce a deschis Arcada Valory, lui Evangeline i s-au furat amintirile. Brusc, se trezește lângă ea cu Apollo, grijuliu și iubitor, care îi spune că este soțul ei și o asigură că nu e problemă că nu mai are amintiri, că își vor crea unele noi împreună. Cu toate astea, lui Evangeline îi e teamă de el și simte că realitatea nu e chiar cum îi spune acesta. În plus, el ia toate măsurile să se asigure că soția lui este în siguranță, dar ea începe tot mai mult să se simtă precum o prizonieră.
Apollo îl acuză pe Jacks de crime și susține că el i-a furat amintirile lui Evangeline. Își trimite întreaga armată în căutarea acestuia și îl convinge pe Kristof Knightlinger, de la Zvonul zilei, să scrie despre toate faptele rele pe care le-a făcut Jacks – și pe care, bineînțeles, le dictează Apollo.
Evangeline încearcă să își recupereze amintirile, dar toată lumea îi spune că acest lucru este imposibil. Totuși, ea simte că nu e așa, iar când se întâlnește cu bărbatul care i se prezintă drept Archer, este convinsă că inima ei își amintește ceva ce mintea a uitat. Alături de el, reușește treptat să aibă frânturi de amintiri, ceea ce îi redă speranța că va reuși să și le recupereze. Singura problemă este că nu știe unde să îl găsească pe Archer.
Pe măsură ce începe să descopere tot mai mult adevărul și să vadă că oamenii din jurul ei nu îi vor binele, așa cum susțin, Evangeline este tot mai convinsă că trebuie să discute cu Archer.
Acest volum este scris din trei perspective, deși cea mai mare parte îi aparține perspectivei lui Evangeline. Mai sunt și cele ale lui Apollo și Jacks. Astfel, povestea se conturează frumos și clar, permițându-i cititorului să descopere întreaga imagine asupra poveștii.
Un blestem pentru iubirea adevărată – un fantasy palpitant, care te face să speri că iubirea poate învinge chiar și un blestem vechi de secole
Pe măsură ce povestea avansează, cititorul începe tot mai mult să își dorească să o vadă pe Evangeline recuperându-și amintirile. Asupra personajelor au fost aruncate blesteme, iar Jacks este blestemat să nu poată săruta pe nimeni, întrucât sărutul lui este fatal. Cu toate astea, Evangeline este convinsă că dragostea adevărată ar putea rupe blestemul. Dar, chiar și dacă ar putea, în calea ei apar obstacole nenumărate, care fac tot mai dificilă misiunea pe care și-a propus-o.
„Un blestem pentru iubirea adevărată” este un fantasy palpitant, care te face să speri că iubirea poate învinge chiar și un blestem vechi de secole. Cu această speranță în gând am parcurs întreaga carte și emoțiile m-au însoțit până la final, întrucât autoarea nu îi permite cititorului să răsufle ușurat prea repede. Chiar și când lucrurile par să se poată rezolva, mai apare un obstacol în calea personajelor, făcând aproape imposibil ca finalul să fie unul fericit, așa cum a sperat Evangeline dintotdeauna.
Vă recomand cu drag această trilogie! Mie mi-a rămas în suflet, mi-a plăcut tare mult întreaga serie.

De cand nu am mai citti un fantasy! Merci de recomandare! 🙂
Cu drag! 🙂