Sărutul morții – Maria Philip

Sărutul morții – Maria Philip

Am citit deja toate cărțile scrise de Maria Philip, astfel că am fost curioasă să descopăr și noua sa carte, „Sărutul morții”. Și, cum în ultima vreme am citit foarte mult thriller și fantasy, un historical romance a fost binevenit acum. Povestea alertă și dialogurile scurte fac ca această carte să se citească foarte repede. Așa cum ne-a obișnuit, autoarea a creat o poveste în care drama se îmbină cu dragostea într-o combinație aproape letală.

O căsătorie neașteptată

Ducele Edward încearcă să îl căsătorească pe fiul său, Wilson, cu fiica marchizului Danson. Wilson însă nu își dorește asta, iar când o cunoaște pe Mary-Kate, o tânără aristocrată, se îndrăgostește de ea nu doar ca aspect fizic, ci mai ales de inteligența ei. Mary-Kate este fiica vicontelui de Collins, însă averea familiei sale s-a pierdut aproape complet. În plus, vicontele are viziuni diferite față de duce, astfel că ducele Edward nu ar accepta niciodată căsătoria dintre Wilson și Mary-Kate.

Chiar și așa, Wilson decide să o ia de soție pe tânăra care l-a fermecat cu interesul ei pentru arte și filosofie. Singura problemă este că Mary-Kate nu își dorește să se căsătorească. Însă Wilson, cu ajutorul mamei sale și al părinților fetei, reușește să o convingă să facă acest pas.

Căsătoria lui Wilson cu Mary-Kate îl înfurie pe duce, care o vede ca pe o ofensă personală din partea fiului său. Mânat de furie și de cruzimea care îi este caracteristică, ducele se răzbună pe Wilson prin intermediul celor dragi acestuia.

Sărutul morții – un historical romance alert și plin de pasiune

Povestea urmărește pe de o parte răzbunarea ducelui, iar pe de altă parte relația dintre Wilson și Mary-Kate. Chiar dacă fata la început refuză orice apropiere de soțul ei, treptat ajunge să țină la el și să îi fie recunoscătoare pentru grija față de ea. Relația lor evoluează treptat, cu multe obstacole și neînțelegeri, umbrită de crimele puse la cale de către duce.

„Sărutul morții” este un historical romance alert și plin de pasiune. Vi-l recomand cu drag dacă vă plac cărțile de acest gen.

4 thoughts on “Sărutul morții – Maria Philip

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.