Georgiana Vâju este o autoare talentată, care știe să scrie orice gen și reușește să o facă foarte bine de fiecare dată! Cea mai recentă carte a ei, „Odiseea birocratică a lui Zeus”, a apărut la BookForge și este o comedie/parodie extrem de savuroasă, cu zei prinși în rutina birocratică pe care o cunoaștem cu toții foarte bine. Descrisă de însăși autoare ca fiind „o cărticică de citit într-o zi… divin de liberă”, cartea are talentul de a duce bună-dispoziție cititorului și râsete divin de sănătoase!
Zeii și iadul birocratic
Zeus are acum o firmă de panouri fotovoltaice dar aceasta nu sunt conectate la rețea și, ca urmare, produc doar nemulțumiri. În plus, pentru ca firma să nu fie dizolvată, Consiliul Cosmic Suprem îi impune lui Zeus să obțină toate aprobările necesare în termen de 7 zile lucrătoare. Situația este cu atât mai înfiorătoare cu cât aprobările trebuie obținute de la Direcția de Certificare Energetică și Aprobări Verzi, instituție condusă de nimeni altul decât Hades, fratele malefic al lui Zeus.
Astfel, obligați de împrejurări să obțină aprobările necesare, Zeus și echipa lui pornesc într-o călătorie tocmai în România, pentru a-și salva firma. Și odată ajunși pe pământ românesc, începe cu adevărat distracția! Pentru cititor, evident, întrucât Zeii se confruntă cu situații care ar scoate din minți chiar și cel mai calm zeu.
Drumuri peste drumuri, avize peste avize, birocrație în toată regula îi așteaptă odată ajunși la destinație. Și, bineînțeles, odată ce discută cu Hades, află că dosarul lor este incomplet și că mai au nevoie de niște acte, pentru obținerea cărora sunt nevoiți să se mai deplaseze la câteva instituții, fiecare în altă parte a țării.
Odiseea birocratică a lui Zeus – o comedie divin de haioasă
Mai multe despre poveste nu vă spun, dar sper că veți avea curiozitatea să o descoperiți singuri. Vă asigur că merită! Cartea începe cu prezentarea personajelor, pentru a-l ajuta pe cititor să se familiarizeze cu rolul fiecărui zeu în această poveste. Încă de la această prezentare, cititorul începe să zâmbească, fiind totul scris într-un stil umoristic și modern.
„Odiseea birocratică a lui Zeus” este o comedie divin de haioasă, care îi oferă cititorului o perspectivă amuzantă asupra iadului birocratic cu care este obișnuit. Ceea ce face totul și mai comic este tocmai aducerea zeilor în situații cu care oamenii se confruntă în viața cotidiană.
Vă recomand cu mult drag această carte pentru momentele în care aveți nevoie de o porție bună de râs sau, pur și simplu, simțiți nevoia de o lectură amuzantă, proaspătă și inteligent scrisă!
Cartea „Odiseea birocratică a lui Zeus”, de Georgiana Vâju, poate fi comandată de pe site-ul BookForge.

Oh, cred ca mi-ar prinde tare bine sa citesc acum asa o carte. Pare subiectul perfect pentru a mai descreti fruntile in vremurile astea … ”calduroase” 🙂
Categoric este! E minunată cartea. Tare amuzantă.