COMUNICAT DE PRESĂ
Carola Canale, elevă la International British School of Bucharest, a obținut premiul al III-lea la secțiunea Junior, cu un eseu despre educație, credință și valorile care nu pot fi măsurate în bani.
Londra, octombrie 2026 – Din peste 100.000 de eseuri înscrise din 183 de țări, doar trei au ocupat podiumul fiecărei categorii din cadrul John Locke Global Essay Prize 2026. Printre laureați se numără Carola Canale, o adolescentă italo-română în vârstă de 15 ani, elevă în anul XI la International British School of Bucharest, care a câștigat premiul al III-lea la categoria Teologie, secțiunea Junior.
Premierea a avut loc pe 3 octombrie, la Grosvenor House, în Londra, în cadrul unuia dintre concursurile internaționale de eseuri dedicate tinerilor, organizat de John Locke Institute.
Eseul Carolei Canale abordează o întrebare complexă, aflată la intersecția dintre religie, educație și economie: „Cercetările arată o puternică corelație inversă între religiozitate și cheltuielile pe cap de locuitor pentru educație. Este una cauza celeilalte?”
Răspunsul său propune o perspectivă diferită asupra modului în care societățile evaluează educația și asupra rolului pe care familia, comunitatea și credința îl au în formarea unui copil.
Educația dincolo de cifre și bugete
Pornind de la aparenta contradicție dintre religiozitate și cheltuielile publice pentru educație, Carola Canale contestă ideea că societățile mai religioase ar acorda mai puțină importanță educației. În interpretarea sa, o parte dintre activitățile esențiale pentru formarea copiilor au loc în afara instituțiilor și mecanismelor financiare reflectate de statisticile oficiale.
Educația nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe în cadrul școlii, ci și dezvoltarea morală, formarea caracterului și transmiterea valorilor de la o generație la alta. Aceste procese, susține tânăra, au o contribuție fundamentală la dezvoltarea umană, chiar dacă nu pot fi cuantificate în bugete sau indicatori economici.
Eseul se deschide cu proverbul african „E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil”, pe care autoarea îl folosește pentru a ilustra rolul familiei extinse și al comunității în educație. În viziunea sa, această formă de învățare și dezvoltare reprezintă o alternativă la modelul strict instituționalizat, dar rămâne în mare parte invizibilă pentru statisticile economice.
„Satul n-a fost niciodată o simplă metaforă. A fost o teorie alternativă a educației”, scrie Carola Canale.
Trei factori care explică relația dintre religie și educație
În loc să atribuie relația dintre religiozitate și cheltuielile pentru educație unei singure cauze, eseul propune o analiză bazată pe trei factori interconectați.
Primul este bogăția economică. Modernizarea și creșterea nivelului de dezvoltare pot determina atât majorarea bugetelor pentru educație, cât și diminuarea practicilor religioase. Prin urmare, o parte din corelația observată poate fi explicată prin nivelul de dezvoltare economică al unei țări.
Al doilea factor este viziunea asupra ființei umane și a educației. Tradițiile teologice influențează modul în care familiile și comunitățile înțeleg responsabilitatea formării copiilor și felul în care aceasta este împărțită cu instituțiile statului.
Al treilea este cauzalitatea inversă: nu doar religiozitatea poate influența educația, ci și educația laică poate contribui la transformarea sau diminuarea credinței religioase.
Prin această abordare, Carola evidențiază complexitatea relației dintre educație, societate și credință, argumentând că indicatorii financiari nu surprind întotdeauna întreaga valoare a procesului educațional.
Costul unei educații tot mai instituționalizate
Una dintre ideile centrale ale eseului este că majorarea cheltuielilor pentru educație nu reflectă neapărat, în toate cazurile, o preocupare mai mare pentru dezvoltarea copiilor. Uneori, aceasta poate reprezenta și costul transferării către instituții a unor responsabilități pe care familia extinsă și comunitatea le îndeplineau anterior.
„Există o ironie profundă în această dinamică triunghiulară. Sistemele puternic instituționalizate și laice, care slăbesc comunitățile religioase, creează tocmai dependența pe care o măsoară”, argumentează Carola.
Pe măsură ce comunitățile tradiționale, caracterizate prin legături sociale strânse, își pierd din coeziune, familiile pot ajunge să depindă tot mai mult de servicii și instituții pentru a acoperi nevoile de formare ale copiilor. În interpretarea autoarei, această schimbare nu presupune doar costuri financiare suplimentare, ci și o redistribuire a responsabilității pentru dezvoltarea copilului.
Eseul pune astfel în discuție o întrebare esențială: ce anume măsurăm atunci când evaluăm investițiile într-un sistem educațional și cât din valoarea reală a educației rămâne în afara indicatorilor economici?
Concluzia Carolei sintetizează perspectiva care stă la baza întregii argumentații: „Dacă educația înseamnă cu adevărat formarea unor ființe umane înțelepte și pe deplin dezvoltate, și nu producerea unor lucrători eficienți, atunci cele mai importante investiții sunt tocmai cele pe care statisticile noastre financiare nu le pot vedea.”
De la o ipoteză inițială la o convingere personală
Dincolo de documentare și construcția argumentului, experiența participării la competiție a reprezentat pentru Carola și un proces de dezvoltare intelectuală. Inițial, răspunsul la întrebarea concursului i s-a părut evident. După săptămâni de cercetare, a început însă să analizeze perspectiva opusă, iar aprofundarea subiectului a condus-o la o concluzie diferită de cea de la care pornise.
În lunile care au urmat, ideile eseului au devenit pentru ea mai mult decât un exercițiu academic. La interviurile din cadrul competiției, a ajuns să-și susțină argumentele ca pe o convingere personală.
„Până la final, nu mai apăram un eseu. Apăram ceea ce credeam cu adevărat.”, a declarat Carola Canale.
Tânăra a intrat în competiție cu încredere în lucrarea sa și cu speranța de a ajunge în finală. Premiul obținut confirmă performanța sa într-un context internațional competitiv și evidențiază capacitatea de a analiza critic o temă complexă, de a construi o argumentație coerentă și de a-și susține propriile idei.
În încheierea eseului, Carola revine la distanța dintre ceea ce poate fi cuantificat și ceea ce dă sens educației: „În spatele fiecărei cifre privind cheltuielile pentru școală se află acea educație pe care nicio statistică nu o poate vedea și niciun buget nu o va socoti vreodată: formarea întregii ființe umane, cea mai veche lucrare a credinței.”
