Georgiana Vâju rămâne, după atâția ani și cărți publicate, una dintre autoarele mele preferate. Și asta deoarece a demonstrat că imaginația ei depășește orice limită, dar își păstrează în același timp stilul caracteristic, plăcut, lejer și totodată profund, indiferent de genul pe care îl abordează. De data aceasta, am avut plăcerea să citesc noul său roman, „Kaliakra. Fecioare împletite”, o poveste bazată pe o legendă a locului cu același nume – Kaliakra. Am avut parte de o lectură deosebită, o dramă inspirată de legenda Kaliakrei, dar la care autoarea și-a adus contribuția, construind o iubire pe cât de frumoasă, pe atât de tragică.
O legendă prinde viață sub ochii cititorului
În cetatea Kaliakra, viața decurge în liniște, oamenii își văd de treburile obișnuite. Acolo trăiește Kalina, o tânără care iubește timpul petrecut contemplând marea. Și nu doar marea o atrage în fiecare dimineață pe stâncile care privesc spre larg, ci și Ilian, un tânăr pescar alături de care simte că poate cunoaște atât iubirea cât și libertatea. Legătura dintre ei se conturează atât de firesc, încât iubirea pare destinată să apară, indiferent de orice obstacole.
Kalina și Ilian ne sunt prezentați în situații cotidiene, iar atracția dintre ei reiese din privirile lor, din felul în care fiecare îl caută pe celălalt cu ochii aruncați spre larg, din cuvintele pe care și le adresează. Treptat, iubirea lor se transformă sub ochii celorlalți, ceea ce era doar o bănuială devenind o certitudine.
Însă chiar atunci când totul pare că merge spre bine, invazia otomană asupra cetății aduce teroare și suferință între zidurile Kaliakrei. În timp ce bărbații luptă pentru a apăra cetatea și pe cei dragi, femeile și fetele tinere sunt nevoite să se ascundă, pentru a nu cădea în mâinile prădătorilor.
Într-un moment de neatenție, Kalina este prinsă și, alături de alte fete capturate, este dusă într-un turn. De acolo, alegerea devine evidentă pentru ea: fie se salvează din mâinile otomanilor cu prețul vieții, fie se lasă în voia lor, unde ar ajunge să fie torturată și, în final, ucisă.
Kaliakra – o legendă care rămâne în suflet
Aș putea povesti la nesfârșit despre cartea aceasta, însă mă străduiesc să nu vă dau spoilere. „Kaliakra” este o legendă care rămâne în suflet, iar personajele sale sunt memorabile tocmai prin simplitatea lor și prin curajul de care dau dovadă în fața pericolului. Georgiana a reușit un lucru deosebit imaginându-și o poveste de dragoste atât de inocentă și sinceră, pornind de la legenda reală a Kaliakrei. A creat o atmosferă care îl poartă pe cititor în mijlocul cetății, în urmă cu secole, făcându-l să simtă, parcă, vântul lovindu-se de ziduri și jucându-se prin părul Kalinei. Descrisă atât de frumos, cetatea devine, pentru câteva ore, locul în care cititorul se pierde, printre stânci și case construite din piatră, printre oameni simpli ale căror vieți se sprijineau pe negoț, pescuit, agricultură și creșterea animalelor și păsărilor. Acolo, pe măsură ce avansează cu lectura, devine martorul tăcut al unei iubiri născute atât de natural, dar care stă sub pericolul asediului și morții.
Viața personajelor curge natural sub ochii noștri, de la obiceiurile de zi cu zi la ritualurile săvârșite de sărbătorile specifice, contribuind la atmosfera de epocă pe care autoarea a creat-o. Pe măsură ce povestea avansează și pericolul planează asupra Kaliakrei, începem să simțim că inevitabilul se apropie, iar scenele de final aduc emoții intense, făcând ca romanul să-și lase o amprentă în sufletele noastre.
Vă recomand din toată inima cartea „Kaliakra. Fecioare împletite”, dacă vă plac legendele, poveștile de dragoste și romanele care reușesc să transforme o filă de istorie într-o experiență plină de emoție. Este una dintre acele cărți care rămân cu tine mult timp după ce ai întors ultima pagină.

Hotarat lucru! E o carte pe gustul meu. O trec pe lista de lectura. Multumesc pentru recomandare 🙂
Cu drag! M-aș bucura să o citești, e deosebită! 🙂