Cartea „Arderi”, de Dragoș Voicu, mi-a fost recomandată de când a apărut. Abia acum i-a venit rândul la citit, pentru că simțeam nevoia unei lecturi pe care să o pot savura în ritmul meu, care să-mi permită să mă întorc la carte doar când timpul îmi permitea. Astfel, un volum de povestiri era exact ce aveam nevoie în această perioadă. Și chiar bine mi-a prins, iar cartea s-a ridicat la nivelul recomandărilor pe care le primisem referitoare la ea.
Arderi – o colecție de povestiri despre iubire și viață
Volumul „Arderi” cuprinde patruzeci și șase de povestiri care abordează diverse teme. Printre principalele subiecte se numără iubirea, adulterul, supraviețuirea în condiții dificile, pierderea, moartea, vinovăția, răzbunarea, reflecția asupra vieții sau iubirii și experiența pasiunii care se trăiește o singură dată.
Povestirile nu sunt legate între ele, fiecare urmărește alte personaje și se desfășoară într-un alt loc. Întâlnim medici, ingineri, antreprenori, preoți, dar și oameni simpli sau de-a dreptul săraci, care încearcă să își depășească condiția. Suntem martorii unor iubiri apărute pe neașteptate, unele desfășurându-se rapid și intens, altele prinzând rădăcini treptat, consumându-se lent. Vedem, de asemenea, relații de ani sau decenii care se destramă de la o zi la alta sau se consumă treptat, până în punctul în care cei doi parteneri nu mai văd rostul de a continua.
Întâlnim moartea sub diverse forme. Uneori, ia oameni trecuți prin viață și prin experiențe, alteori ia tineri sau chiar copii. Suntem martorii obiceiurilor din culturi diverse, ai prejudecăților și regulilor impuse de societate.
Unele povestiri sunt relatate la persoana a treia, în timp ce altele sunt relatate la persoana întâi. Astfel, volumul oferă o varietate de perspective, iar cititorul găsește mereu un nou punct de vedere asupra iubirii și vieții.
Stilul de scriere este plăcut și lejer, oferind o experiență de lectură relaxantă. Titlul mi se pare foarte potrivit pentru acest volum, pentru că personajele trec, fiecare în felul său, prin propriile „arderi”: iubiri care consumă, pierderi care dor, regrete, pasiuni, vinovății sau dorințe care nu se sting ușor.
Pentru mine, „Arderi” a fost exact lectura de care aveam nevoie în această perioadă: un volum pe care l-am putut citi în ritmul meu, fără să pierd firul poveștii, dar care mi-a oferit de fiecare dată câte o nouă experiență. Dacă vă plac povestirile care vorbesc despre oameni, despre alegerile lor, despre iubire și despre toate lucrurile care ne pot schimba viața, vă recomand cu drag volumul „Arderi”, de Dragoș Voicu.

Hm, pare interesanta. Sa stii ca nu am citit carti de genul acesta. Mai degraba romanele sunt preferatele mele dar recomandarea ta de azi am sa o trec pe lista de lectura. Pare interesanta. Multumesc!