Sfârșitul Anului Nou, un nou roman plin de adrenalină, scris de directorul executiv al concursului Eurovision, Martin Österdahl

Comunicat de presă

Crime Scene Press vă propune o lectură perfectă pentru începutul noului an: romanul proaspăt ieșit de sub tipar Sfârșitul Anului Nou, scris de Martin Österdahl, directorul executiv al îndrăgitului concurs Eurovision.

Sfârșitul Anului Nou este un thriller tensionat, combinat cu dramă psihologică, cu o răsturnare de situație incredibilă – un roman perfect pentru iubitorii genului, dar și pentru cei ce își doresc să descopere acest tip de acțiune trepidantă care se desfășoară ca într-o piesă de teatru pe care nu o poți uita după ce ai închis ultima pagină.

Un dineu cu final dezastruos. Un trecut păstrat secret. Ebba și Marlon, doi adolescenți, sunt îndrăgostiți nebunește unul de celălalt și organizează un plan prin care să își întâlnească reciproc părinții. Când toți cei șase se strâng sub același acoperiș la un dineu de Anul Nou, nerăbdarea plină de emoții se transformă rapid în groază. Se pare că adulții au un trecut comun, iar atmosfera se împovărează de o tensiune apăsătoare. Ce s-a întâmplat, de fapt, în viața lor din trecut? O dramă claustrantă în care tensiunea crește de la o pagină la alta și care explorează întunericul ascuns dedesubtul relațiilor interpersonale de zi cu zi.

Născut și crescut în Suedia, Martin Österdahl are o carieră lungă și impresionantă în domeniul media. Autorul este producător de televiziune și a fost director de programe al SVT, iar începând din 2020 este director executiv al Concursului Eurovision. De-a lungul timpului a produs unele dintre cele mai de succes show-uri TV din Suedia, precum „Expedition Robinson,” „Allt för Sverige,” și „Melodifestivalen,” fiind și autorul unei serii thriller de succes – Max Anger.

Österdahl a publicat prima carte în 2016, iar odată cu Sfârșitul Anului Nou autorul s-a impus drept una dintre cele mai captivante voci noi ale subgenului domestic noir.

***

CRIME SCENE PRESS este sursa numărul 1 de romane mystery & thriller, fiind singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii de acest gen. Printr-o selecție riguroasă a titlurilor, girată de către George Arion, cel mai apreciat scriitor de suspans din România, editura urmărește promovarea genului în rândul cititorilor. În catalogul editurii regăsim atât autori români cât și străini, clasici, dar și contemporani, scriitori ce reprezintă repere de valoare pentru timpul sau spațiul cultural din care provin. Crime Scene Press aduce cititorilor români o varietate de sub-genuri din sfera mistery&thriller, povești captivante și pline de suspans, care au făcut furori la nivel internațional, precum: thrillere psihologice, politice, legale, sau de spionaj. Fie că ești în căutarea unui roman cu detectivi iscusiți și puzzle-uri de rezolvat, a unei povești pline de tensiune și pericol sau a unui thriller psihologic care te ține în suspans până la final, editura satisface aceste preferințe și oferă cititorilor români lecturi captivante și palpitante. La Crime Scene Press, pasiunea pentru povești captivante și pline de mister se întâlnește cu dorința de a aduce bucurie și emoție cititorilor.

Crime Scene Press online

Website: https://crimescenepress.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/crimescenepress

Instagram: https://www.instagram.com/crimescenepress/

1 thought on “Sfârșitul Anului Nou, un nou roman plin de adrenalină, scris de directorul executiv al concursului Eurovision, Martin Österdahl

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.