“Trezirea bufniţei”, de Ioana Bruşten – o poveste de viaţă, pur şi simplu

Comunicat de presă

Scriitoarea şi jurnalista Ioana Bruşten și-a lansat volumul “Trezirea bufniţei”, o poveste “de care ai nevoie pentru a ieşi din agitaţia cotidianului”.

“Este o ficţiune care pleacă de la un sâmbure de adevăr”, a explicat Ioana Bruşten.  “Am stat în Edinburgh un an şi jumătate, mi-am dorit să povestesc mai departe despre experienţa scoţiană pentru că este o ţară minunată, este un oraş minunat, am văzut lucruri senzaţionale, am fost impresionată, am învăţat foarte multe. E un tărâm magic acolo la capătul continentului”

 “Trezirea bufniţei” este o poveste de viaţă, pur şi simplu

“Nu este neapărat o carte de vacanţă. Ar putea să fie confundată cu o carte de călătorie, pentru că pe copertă apare o valiză în care se deschide un hublou de avion. Poate fi citită oricând, dar nu se referă neapărat la lucruri uşoare, de vacanţă, foarte plăcute. E o poveste de viaţă pur şi simplu, de viaţă care pare destul de înnorată, de complicată şi de dificilă la început şi te lasă să descoperi, pas cu pas, dacă se înseninează, dacă răsare soarele şi se luminează cărările”.

De ce titlul “Trezirea bufniței”? Aceste păsări sunt “semn de noroc, de speranţă, de noi începuturi şi de înţelepciune mai presus de toate”.

Și pentru că trebuie să găseşti în tine puterea, atunci când ai moment dificil în viaţă, să trezeşti bufniţa interioară care să te ducă la pasul următor. Să faci pasul şi să ieşi din încâlceala sau problemele în care eşti prins, pentru că asta i se întâmplă personajului principal al cărţii. Se face brusc lumea ţăndări în jurul ei, din toate punctele de vedere – profesional, personal, şi nu ştie exact încotro să o ia şi care ar putea să fie un nou început, dacă există un nou început. Deci, bufniţa este de două ori simbol: cel cunoscut, de înţelepciune, speranţă, noi începuturi, şi acela de putere interioară care trebuie mobilizată atunci când ai nevoie să depăşeşti ceva complicat”.

La evenimentul de lansare au vorbit scriitorul, profesorul şi criticul literar Ioan Bogdan Lefter, vicepreședintele AOSR, prof.dr.ing.Doina Banciu, jurnalista Ruxandra Săraru şi Flavia Voinea, manager BucureștiFM și redactorul cărții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.