REDIVIUM AUSTRALIA anunță parteneriatul cu ECOWES și SNRB în vederea reciclării și procesării bateriilor litiu-ion în România

Comunicat de presă

Compania REDIVIUM Australia anunță parteneriat cu ECOWES (companie de colectare și reciclare a bateriilor din România) și Asociația SNRB (organizație cu responsabilitate extinsă a producătorilor din România). Partenerii urmează să efectueze un studiu de fezabilitate detaliat pentru a evalua viabilitatea implementării în România a unei facilități de reciclare a bateriilor litiu-ion cu o capacitate inițială de 10 tone pe zi, utilizând tehnologia de reciclare cu licență Redivium, tehnologie utilizată deja în țări precum Germania.

Astfel, în data de 01 februarie, Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor ( SNRB) împreună cu ECOWES și REDIVIUM Australia au organizat o conferință de presă unde au anunțat în avanpremieră prima investiție, cu o valoare de peste 40 milioane de euro, într-o facilitate de reciclare a bateriilor litiu-ion ceea ce conferă României un rol de pionier în Europa centrală și de Est. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului sub patronajul  Comisiei pentru Comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senatul României. La eveniment au luat parte reprezentanți din comisiile de mediu ale Camerei Deputaților și Senatului, ai Cancelariei Primului Ministru, precum și reprezentanți ai Asociației Administratorilor Publici Locali din România. Din partea REDIVIUM Australia au participat: dl. Brett Salt  – CEO Redivium, dl. Michael O’Leary-Collins  – Chief Executive Europe, Dr. James Gunn – Director – European Operations and External Affairs,  dl. Hrvoje Katičić – Finance Director – Europe, dl. Farhan Mohammed – Director – Engineering Europe și dl. Aljoša Antolin  – Director – Business Development. Din partea EUCOBAT (Asociația pan-europeană a organizațiilor de transfer responsabilități în ceea ce privește managementul deșeurilor de baterii și acumulatori ) a participat dl. Eric Ruyters – Secretar General.  

Discuțiile preliminare privind încheierea acestui parteneriat au început în 2022. Acest proces a inclus vizitarea fabricii de reciclare Primobius GmbH din Hilchenbach, Germania. Partenerii au o experiență vastă în domeniul bateriilor si acumulatorilor mai ales în ceea ce privește programele si procesele de tratare și reciclare a bateriilor aflate la sfârșitul duratei de viață. ECOWES operează în prezent o linie de sortare a bateriilor și două instalații de tratare a bateriilor alcaline și a celor cu Li provenite atât de la populație cât și cele rezultate din demontarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.  Asociația SNRB are în prezent peste  920 de membri în România, operează peste 5.000 de puncte de colectare la nivel național și este membru fondator și membru în Consiliul Director al EUCOBAT, (asociația europeană a sistemelor naționale de preluare a responsabilității producătorilor în ceea ce privește bateriile si acumulatorii). Acest acord cu REDIVIUM pentru implementarea unei facilități de reciclare a bateriilor cu Li oferă partenerilor acces direct la o soluție durabilă de reciclare a bateriilor la scară industrială, făcând ECOWES și Asociația SNRB parteneri strategici în regiunile licențiate REDIVIUM.

Conform acordului, REDIVIUM și Partenerii s-au angajat să lucreze împreună pentru a finaliza un studiu de fezabilitate pentru implementarea unei facilități de reciclare a bateriilor cu o capacitate inițială de 10 tone pe zi.

Acest parteneriat pentru realizarea unei facilități de reciclare între REDIVIUM și Parteneri se adaugă facilităților Redivium proiectate în Regatul Unit cu G&P Battery Recycling Ltd (GPBR) și în Serbia cu Metalfer Group (Metalfer).

În contextul geopolitic actual, evenimentul a avut ca și obiective prezentarea avantajelor si oportunităților acestui parteneriat pentru România, cât și readucerea în atenția tuturor actorilor a necesității colaborării între toți factorii implicați în managementul deșeurilor de baterii și acumulatori.

Despre PARTENERI:

REDIVIUM Ltd este un pionier în soluții de resurse durabile, dedicat revoluționării modului în care gestionează și reciclează materialele critice, inclusiv bateriile provenite din vehiculele electrice. Cu un angajament față de

gestionarea mediului și o abordare avansată, REDIVIUM conduce tranziția către un viitor mai ecologic și mai durabil.

Asociația SNRB ( Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor ), înființată in 2010, este membru al consiliului director al EUCOBAT, (asociația europeană a sistemelor naționale de preluare a responsabilității producătorilor în ceea ce privește bateriile si acumulatorii) și singurul partener român al RENEOS, o rețea de top națională de colectare a bateriilor din Europa. SNRB aplică legislația națională și europeană privind gestionarea deșeurilor de baterii și acumulatori, inclusiv a celor provenite de la vehiculele electrice. SNRB are 920 de membri în România și operează peste 5.000 de puncte naționale de colectare, susținute de proiecte educaționale active în școlile din România. Misiunea SNRB este aceea de a prelua responsabilitatea producătorilor și importatorilor de baterii și acumulatori în vederea organizării unui sistem performant de colectare și reciclare a deșeurilor de baterii și acumulatori (DBA).

ECOWES : Înființată în 2017 lângă București, compania a reciclat inițial paleți din lemn. Din 2020, și-a diversificat și extins activitatea pentru a recicla deșeurile de echipamente electrice și electronice și este printre puținele companii din România care reciclează deșeuri de baterii și acumulatori. Până în prezent, ECOWES operează atât o linie de sortare a bateriilor, cât și doua instalații de reciclare pentru baterii alcaline și cu Li.

Contact Presă : Cristina Norocel, 0741.301.082, cristina@obiz.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.