Comunicat de presă
Prima imagine atunci când asociem mental viața de cuplu și conflictul este aceea a unei atmosfere tensionate, de care facem tot posibilul să ne ferim, spune Joanna Harrison, autoarea cărții Cinci conflicte (necesare) în relația de cuplu. Și de ce contează cine spală vasele, publicată la Editura Trei, în colecția Psihologie Practică.
Însă, după experiența sa de 5 ani ca avocată în domeniul divorțurilor și cea ulterioară de psihoterapeut de cuplu, autoarea a ajuns la concluzia că anumite conflicte sunt necesare și pot salva relația de cuplu de la disoluție. Ea este de părere că „lipsa conflictului între partenerii unui cuplu nu echivalează întotdeauna cu lipsa tensiunilor în relație. Uneori, lipsa de comunicare despre problemele din cuplu poate duce la acumularea de sentimente negative, la o ruptură a legăturii emoționale dintre parteneri sau la retragerea emoțională a acestora. Așadar, chiar dacă nu aveți parte de conflicte în cuplu, această carte atinge anumite subiecte și situații în care v-ați putea regăsi”. „Cum comunicăm cu partenerul nostru?”, „Cum gestionăm relația cu socrii (familia extinsă a partenerului)?”, „Cum ne împărțim sarcinile casnice?” sunt doar câteva dintre numeroasele teme pe care terapeuta le abordează cu empatie și delicatețe, prin exemple și extrase din timpul ședințelor de terapie, dar și din propria experiență maritală, oferind cititorilor un cadru de înțelegere și reflectare, precum și soluții de aplicat în cuplu. „Ideea acestei cărți mi-a venit în timp ce luam prânzul cu niște prieteni — toți aveam copii mici, eram frânți de oboseală și discutam despre faptul că mereu ne certăm cu partenerii pe aceleași subiecte. Soțul meu, Rupert, a fost cel care mi-a sugerat să transpun acea conversație în rândurile unei cărți. Tot el a fost cel care s-a ținut de mine să continui, care m-a făcut să cred că pot să fac asta, iar relația noastră reprezintă motivul pentru care scrierea acestei cărți a fost posibilă”.
Ea precizează că, de multe ori, cuplurile aduc în discuție în ședințele de terapie diverse conflicte pe care le au în relația lor, în speranța că vor învăța să citească mai bine gândurile partenerilor sau că „eu le voi putea oferi o soluție prin care ei să reușească, într-un fel ca prin magie, să comunice unul cu celălalt. Rezultatul ședințelor de terapie este, de fapt, o acceptare a faptului că va fi necesar să își explice mai clar unul altuia cum stau lucrurile,” spune Joanna Harrison și, de aceea, consideră că cel mai important aspect este cel al comunicării, din cinci zone în care apar tensiuni recurente în relațiile de cuplu. Aceste cinci zone reprezintă cele „cinci conflicte“ la care face referire și titlul cărții. Acestea sunt:
- Felul în care comunicăm în relația de cuplu.
- Felul în care gestionăm relația cu familia partenerului.
- Felul în care împărțim sarcinile casnice.
- Felul în care gestionăm distanța între partenerii de cuplu.
- Felul în care ne simțim în raport cu fizicul partenerului.
„Consider că aceste cinci reprezintă consecințe inevitabile ale faptului că partenerii unei relații sunt colocatari ai aceluiași spațiu — nu doar un spațiu fizic, cât și unul mental. Această carte conține câte un capitol dedicat fiecărui tip de . Avem nevoie să găsim modalități prin care să comunicăm despre spațiul nostru comun. Avem nevoie să înțelegem care sunt factorii determinați de mediul familial, de cultură și de istoria ce influențează acest spațiu. Avem nevoie să identificăm pașii pe care trebuie s㬠îi urmăm în gestionarea spațiului comun. Avem nevoie să înțelegem cum gestionăm distanța și, în cele din urmă, avem nevoie să cunoaștem modul în care se desfășoară raporturile fizice în cadrul spațiului comun”. Cartea conține și un capitol dedicat cuplurilor care au devenit părinți, dar dezvoltă și informații despre gestionarea etapei de final a unei relații.
De multe ori, conflictele se pot naște din lucruri aparent insignifiante, cum ar fi spălatul vaselor, „un lucru mărunt, un eveniment care se petrece în fundalul altor lucruri mai importante din viața noastră. Când ne întâlnim cu prietenii, nu ne întrebăm unii pe alții – <Și? Cum mai merge cu spălatul vaselor?> -, dar rămâne o activitate necesară care poate simboliza toate interacțiunile dintre noi, toate frustrările care par neînsemnate, dar care se adună. E valabil și invers — micile gesturi de dragoste și grijă se adună la fel ca frustrările. Când aceste sentimente nu sunt îngrijite, ele se pot aduna și pot cauza probleme mai mari”, precizează Joanna Harrison. Ea spune că Cinci conflicte (necesare) în relația de cuplu este o carte de folos nu doar celor care se află în prezent într-¬o relație, ci tuturor cititorilor, indiferent de statutul partenerial, oferind atât o perspectivă diferită asupra unei relații trecute, cât și informații despre aspectele intrinseci ale relațiilor în general. „Se spune că o relație între două persoane este ca o . Este imposibil ca doi oameni să aibă aceleași emoții mereu și să se înțeleagă de minune în orice clipă. O relație implică un întreg ciclu de reparare constantă, greșeli, neînțelegeri, enervare (care reprezintă de multe ori motivele conflictelor) și apoi de recuperare, de încercare de a ne înțelege unul pe celălalt puțin mai bine decât data trecută.”, încheie Joanna Harrison, psihoterapeut de cuplu, clinician principal la Tavistock Relationships, în Londra, și autoarea celei mai recente cărți pe tematica familiei și cuplului, publicată la Editura Trei.