Inimi înstrăinate – Alina Cosma

Inimi înstrăinate – Alina Cosma

Îmi era dor să citesc o carte scrisă de Alina Cosma, așa că m-am bucurat foarte mult să aflu că a publicat un nou titlu. Și, curioasă cum sunt, nu am amânat prea mult lecturarea noului roman după ce a ajuns la mine. Intitulat „Inimi înstrăinate”, acesta este un medical-romance care ne poartă printr-o serie de emoții și sentimente. Alina și-a păstrat stilul caracteristic, plin de sensibilitate și romantism, dar m-am bucurat să descopăr că a evoluat în scrierea poveștilor, renunțând la stilul simplist al dialogurilor și presărând poveștile cu erotism.

Am regăsit, de asemenea, și stilul dramatic pe care l-am cunoscut în primele romane semnate Alina Cosma, dar m-am bucurat să descopăr că, deși a reușit (iar!) să îmi umple ochii de lacrimi, această poveste a venit cu surprize plăcute și mi-a adus și zâmbete, nu doar lacrimile menționate.

O poveste de dragoste și suferință

Protagonista este Adela, medic de familie din Petroșani. În urmă cu un an, soțul ei, Mihai, a părăsit-o din cauza eșecului pe care l-a suferit după ce a candidat la alegerile locale. Mihai, medic cardiolog, și-a luat fiul, pe Matei, și a plecat la Brașov, să preia pensiunea părinților săi. Adela a refuzat să îl însoțească, fiind devotată carierei sale și pacienților din micul oraș. Relația lor s-a răcit treptat, cu atât mai mult cu cât Mihai are și o amantă: pe Ioana, femeia pe care părinții lui și-o imaginau drept partenera lui de viață.

Zilele se scurg în suferință și sentimente de vinovăție pentru Adela, însă totul se schimbă când îl cunoaște pe Gabriel, un director de vânzări de la o firmă care vinde aparate medicale. Atrași iremediabil unul de celălalt, Adela și Gabriel încep să se întâlnească și să comunice prin telefon atunci când sunt în orașe diferite, el fiind din București.

Fidelitatea care a caracterizat-o pe Adela o împiedică să înceapă o relație cu Gabriel, atât timp cât nu este încă divorțată. Totuși, deși separați de un an și având el însuși o relație, Mihai refuză categoric să o elibereze pe Adela din căsnicia nefericită în care se regăsește.

Inimi înstrăinate – o poveste de viață și de iubire

Ce se va întâmpla și ce va alege Adela rămâne să descoperiți singuri, citind cartea „Inimi înstrăinate”. Eu pot doar să vă spun că este o poveste de viață presărată cu iubire, cu emoții intense și cu multă pasiune. Este o poveste care se citește ușor, fiind scrisă într-un stil captivant, lejer și sensibil.

„Inimi înstrăinate” este o carte deosebit de frumoasă, pe care am savurat-o rapid și pe care o recomand tuturor cititorilor care adoră genul romance. Cu siguranță veți descoperi o poveste fermecătoare, dar care nu se va sfii din a vă trece printr-o mulțime de emoții într-un timp scurt.

Romanul „Inimi înstrăinate”, de Alina Cosma, poate fi comandat de pe site-ul Editurii Petale Scrise.

6 thoughts on “Inimi înstrăinate – Alina Cosma

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.