„Gândește și vei fi bogat” de Napoleon Hill este considerată una dintre cele mai valoroase cărți pentru cei care își doresc să își schimbe viața. Am pus ochii pe ea de mult timp, însă doar de curând am luat-o de pe Libris și am citit-o cu mare curiozitate, având în vedere câte lucruri auzisem și citisem despre această carte. Napoleon Hill a fost un celebru autor de cărți motivaționale și de educație financiară și a ajuns consilier al multor oameni de afaceri, lideri, președinți și personalități.
Cartea „Gândește și vei fi bogat” prezintă 13 pași considerați de către autor ca fiind pașii necesari pe care trebuie să îi urmeze cu sfințenie oricine își dorește să se bucure de bogăție și succes. Cartea a fost inspirată de filantropul Andrew Carnegie și are la bază o vastă documentare, bazată în special pe intervievarea a peste 500 dintre cei mai bogați oameni. Astfel, autorul a considerat că a descoperit rețeta, formula magică prin care oricine poate face bani.
Fiecare dintre cei 13 pași este explicat pe îndelete, cu exemple relevante și cu informații clare, astfel încât oricine să poată pune pașii în aplicare, dacă este pregătit să facă o schimbare majoră în viața sa. Totuși, pe parcursul cărții, autorul menționează periodic faptul că orice abatere de la recomandările sale și de la cei 13 pași poate să aducă eșecul.
Chiar explică foarte clar faptul că nu formula prezentată este cea care dă greș, ci persoana care nu respectă formula întocmai. Conform autorului, cei mai bogați și faimoși oameni ai lumii au toți acest lucru în comun: toți au urmat pașii acestei formule și s-au ținut de planul lor pentru a avea succesul dorit.
Gândește și vei fi bogat – o carte care merită citită
Recunosc, multe dintre ideile pe care le-am întâlnit în cartea „Gândește și vei fi bogat” nu au reprezentat informații noi pentru mine, le-am mai citit în alte cărți sau le-am văzut expuse în diverse alte cursuri sau webinarii la care am participat. Însă sunt convinsă că, pentru cineva care nu a mai citit despre subiecte similare, cartea aceasta va reprezenta o noutate.
În plus, formula pe care o prezintă autorul Napoleon Hill în cartea „Gândește și vei fi bogat” este una testată de sute de oameni și aplicată de cei mai mari bogați ai lumii. Așadar, cu siguranță formula este una care merită testată și aplicată și, cine știe?, poate chiar aduce schimbări majore în viața celor dispuși să aplice în viața de zi cu zi principiile descoperite în această carte.
Înainte de a încheia, vreau să împărtășesc cu voi un scurt citat din carte, care mi-a atras atenția în mod deosebit:
„… nimeni nu este învins decât în momentul în care înfrângerea este acceptată ca o realitate imbatabilă.”
Hm, mi-ar prinde si mie bine sa aplic niste sfaturi din cartea asta si sa fie si cu rezultate :))
Conform autorului, nu merge să aplici doar unele sfaturi, ci trebuie urmați toți pașii întocmai cum sunt descriși.