
Doamne, ce carte! Dincolo de titlu și copertă, care ambele sunt atrăgătoare și te conving să iei cartea, se ascunde o poveste fermecătoare, care fascinează nu doar prin esența ei, ci și prin măiestria cu care a fost scrisă. Am citit toate cărțile autorului Adrian Petru Stepan și fiecare mi-a întărit convingerea că este unul dintre cei mai buni autori români contemporani, dar chiar și așa, cartea „Poveste dintr-o sticlă de parfum” m-a surprins plăcut și m-a încântat peste așteptări.
Scrisă cu atenție la detalii și cu descrieri care fac să se contureze peisajul în fața cititorului, cartea te transpune în vremuri demult apuse, într-unul dintre cele mai frumoase orașe din țară: Timișoara. Acolo, îți dezvăluie o poveste magică de dragoste, înfiripată din dorința unui adolescent de a găsi o comoară. Și, pentru a completa întregul peisaj și frumoasa poveste, finalul vine încărcat de o emoție profundă, un adevărat deznodământ cu totul neașteptat, surprinzător peste măsură și maiestuos în contextul întregii povestiri.
Povestea unui adolescent cu dor de aventură
Povestea este spusă de însuși protagonistul acestui roman, care, ajuns la vârsta maturității, i se destăinuie într-o seară emirului Zayed, prieten al său. Ajuns în Italia pentru negocieri de pace, protagonistul este invitat de către Zayed în vizită, iar acesta din urmă, simțindu-și prietenul că are ceva pe suflet, îi cere să își spună povestea. Astfel avem ocazia să mergem în trecutul său, unde descoperim o poveste minunată.
La 17 ani, deși provenind dintr-o familie „bună”, tânărul familiei Simion alege să lucreze la cărat lemne, unde îl cunoaște pe Sașa, un băiat harnic, dar sărac. Acesta îi povestește despre o comoară veche, ascunsă în catacombele de sub oraș. Tânărul, entuziasmat la gândul aventurii de a căuta o comoară, merge la bunica sa, „buna”, căreia îi povestește și de la care așteaptă informații care să-l ajute în aventura sa.
Bunica îl îndrumă, povestindu-i totodată despre trecutul familiei sale. Și, pentru a putea porni în căutarea comorii, îl povățuiește să îi ceară ajutorul tinerei Gal Elraz, o tânără profesoară provenită dintr-o bogată familie de evrei. Este singura rămasă în țară, întreaga ei familie fiind plecată în Israel.
Alături de Gal, tânărul pornește într-o aventură menită să îl ajute să descopere comoara demult ascunsă în catacombele de sub Timișoara, comoară despre care și bunicul lui a scris cândva. Însă întreaga aventură îi aduce tânărului ceva mult mai de preț, despre care pare că bunica lui a intuit ceva atunci când l-a îndrumat spre Gal.
Poveste dintr-o sticlă de parfum – o carte prețioasă
Mai multe vă las pe voi să descoperiți și chiar îmi doresc să vă îndreptați atenția spre această carte, veți fi încântați de ea. Romanul „Poveste dintr-o sticlă de parfum” este unul deosebit de frumos, pe care, datorită titlului, l-as compara cu un parfum scump, fin, de calitate, al cărui miros este subtil, prețios și rezistă în timp. Exact așa văd eu acest roman: de o calitate excepțională, cu o poveste unică și deosebită, magică, a cărei amprentă se lipește pe sufletul cititorului, unde continuă să persiste mult timp după ce a dat ultima pagină.
Cartea „Poveste dintr-o sticlă de parfum” de Adrian Petru Stepan poate fi comandată de pe site-ul Editurii Lebăda Neagră.
Frumoasa recenzie! 🙂
Multumesc pentru recomandare, Eva! Am luat si eu cartea, si acum de abia astept sa o citesc! 🙂
Cu drag! Lectură plăcută! Chiar merită citită.
Pare tare frumoasa povestea! E ceva timp de cand imi doresc si eu sa ajung la Timisoara… Acum am un motiv in plus 🙂
Da, e tare frumoasă cartea! Cât despre Timișoara, și noi ne tot propunem să mergem pe câteva zile, să vedem orașul, că tot pe fugă ajungem mereu.