Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris. Volumul II. Râde glonț de minte spartă – M.K. Lynn
După „Cazul inimii furate”, am așteptat cu nerăbdare următorul volum al seriei „Arhivele unor vânători de demoni în Micul Paris”, de M.K. Lynn. Asta deoarece autoarea a creat personaje atât de simpatice și de naturale, încât lectura este o adevărată plăcere. Cu replici savuroase și o idilă subtil ivită printre rânduri, seria aceasta m-a cucerit de la primul volum și nu s-a dezmințit nici în cel de-al doilea, „Râde glonț de minte spartă”.
Îi reîntâlnim pe simpaticii Leopold și Lisette, dar și pe Ianuș, Florica și Diamond. Chiar și Pisicescu apare destul de des în acest al doilea volum, amuzându-ne de data aceasta nu cu accentul său francez, cât mai degrabă cu comportamentul său, adeseori parcă lipsit de logică sau maturitate.
După ce Cabinetul de Investigații Supranaturale din Micul Paris a salvat orașul de demoni, toată atenția este îndreptată asupra acestuia sau, mai bine zis, asupra celor care conduc Cabinetul. Mai exact, Lisette intră în atenția presei, care pare să o urmărească îndeaproape și să scrie despre ea zvonuri cu totul inventate.
Leopold și Lisette au poveștile lor
Cartea este împărțită în două părți, fiecare dintre ele revenindu-i unuia dintre cele două personaje principale: Leopold și Lisette. Cartea începe cu perspectiva lui Leopold și se continuă cu cea a lui Lisette. Avem astfel ocazia să cunoaștem sentimentele și gândurile amândurora și eu aștept cu nerăbdare să văd cum va evolua relația dintre cei doi – care, apropo, este o relație strict profesională, dintre Șefa Cabinetului și asistentul ei.
Replicile savuroase dintre personaje îi dau o notă jucăușă poveștii. Și ceea ce mi-a plăcut este că fiecare personaj are anumite caracteristici și comportamente care îl fac să iasă în evidență, să se deosebească de toate celelalte personaje.
În timp ce Lisette pare liniștită cu privire la titlurile din ce în ce mai scandaloase apărute în presă, Leopold face tot posibilul pentru a împiedica noile bârfe să îi afecteze Șefei sale starea de spirit. Și este chiar capabil de orice pentru a împiedica ziarele să continue cu poveștile lor născocite, chiar dacă asta ar presupune, să zicem, o intrare prin efracție în sediul cotidianului de renume.
Alături de scandalul provocat de jurnaliști, care îi vizează în mod direct pe Lisette și Leopold, asistentul mai are de trecut o probă: își dorește să învețe să tragă cu arma, pentru a-i putea proteja pe cei din jur în cazul unui atac neprevăzut. Însă pentru asta trebuie să găsească pe cineva dispus să îl învețe, iar pentru asta trebuie să apeleze la ajutorul cunoscuților săi, mai exact, al lui Ianuș și al domnului Pisicescu.
Râde glonț de minte spartă – o poveste cu farmec de epocă
Dacă în primul volum al seriei accentul a căzut mai degrabă pe acțiune, de data aceasta mi se pare că atenția s-a mutat pe trăirile personajelor și pe relațiile dintre ele. După părerea mea, „Râde glonț de minte spartă” este un roman dinamic, scris cu naturalețe și într-un spirit ușor ludic, dialogurile sunt savuroase și poartă pe alocuri amprenta unui umor subtil.
Personajele mi-au devenit din ce în ce mai simpatice de-a lungul seriei, începând din primul volum și continuând cu acest al doilea volum și aștept cu nerăbdare continuarea seriei, pentru a descoperi cum evoluează povestea. Vă recomand cu drag seria și volumul „Râde glonț de minte spartă” (asta, desigur, dacă ați citit deja volumul „Cazul inimii furate”) dacă vă doriți o lectură care să vă poarte pașii într-un decor de epocă, spre final de secol XIX.
Volumul „Râde glonț de minte spartă” de M.K. Lynn poate fi comandat de pe site-ul Editurii Petale Scrise.
Mulțumesc mult pentru recenzie! Mă bucur că ți-a plăcut și volumul doi din serie!
Cu drag! Da, e minunat și acest volum!
Pare o serie care transmite bună dispoziție 😁
Chiar așa și este.
Frumoasa recenzie! 🙂 O serie excelenta! 🙂
Mulțumesc! Da, chiar sunt nerăbdătoare să citesc continuarea.