Damian Drăghici rescrie povestea celor 40 de ani de muzică, printr-un concert unic pe 28 mai la Sala Palatului!

Comunicat de presă

EU SUNT: DAMIAN DRĂGHICI. O călătorie muzicală în adâncul sufletului meu.

Unicul si senzationalul artist DAMIAN DRĂGHICI urcă pe o nouă treaptă a carierei muzicale de succes și revine pe scena Sălii Palatului din București pentru a celebra 40 de ani de activitate artistică în cadrul concertului – eveniment, intitultat „O călătorie muzicală în adâncul sufletului meu” pe 28 mai, ora 20:00.

Iubit pentru talentul incontestabil, pentru versatilitatea abordărilor muzicale, a colaborărilor pline de originalitate, dar și pentru energia pozitivă pe care o transmite la fiecare apariție pe scenă, Damian Drăghici rescrie povestea vieții celor patru decenii și invită publicul într-o incursiune muzicală prin cele mai reprezentative etape ale activității artistice.  

Începând de la instrumentele muzicale pe care le stăpânește la perfecție încă din copilărie, precum  țambalul, pianul, contrabasul, tobele, naiul sau vocea și ajungând până la povestea magică a Orchestrei Damian & Brothers, concertul de la Sala Palatului va cuprinde o veritabilă colecție de piese din mai multe genuri muzicale.

Muzică de film, melodii pop și jazz, folclor, dar și cele mai fredonate refrene ale muzicii lăutărești, reinterpretate în maniera inconfundabilă a artistului Damian Drăghici alături de Orchestra Damian & Brothers vor răsuna pe scena Sălii Palatului și vor o atmosferă de sărbătoare menită să ridice publicul în picioare.  

„Vreau să vă iau de mână și să vă trec prin toată cariera mea muzicală. Pe 28 mai 2023, la Sala Palatului, vă voi purta prin toate etapele, emoțiile și trăirile mele îndealungul întregii mele vieți artistice.”, declară Damian Drăghici.

Biletele pentru concertul – eveniment din data de 28 mai de la Sala Palatului,  pot fi achiziționate online din rețeaua entertix.ro, eventim.ro si iabilet.ro la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează:

DIAMOND: 500 RON

GOLD: 300 RON

Categoria 1: 200 RON

Categoria 2: 150 RON

Categoria 3: 100 RON

Damian Draghici – 40 de ani pe ritmul muzicii

Damian Drăghici a început să studieze naiul la vârsta de 10 ani, după ce cântase la diferite instrumente încă de la vârsta de 3 ani. La 15 ani cânta şi înregistra deja cu Orchestra de muzică populară Radio din Bucureşti. 

A fugit din România la vârsta de 18 ani prin Iugoslavia, ajungând ulterior în Grecia. După ce o vreme a cântat pe străzi şi în cluburi, a fost descoperit de subsidiara olandeză a firmei Sony Music, care i-a oferit şansa să înregistreze. După o audiţie ce a avut loc la Atena, i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston, de unde a absolvit, în 1999, cu Magna cum Laudae, fiind şi primul roman care a absolvit această şcoală.

A locuit în Los Angeles, a înregistrat peste 20 albume şi a participat ca invitat pe un album care a câştigat un premiu Grammy, „Winter Solstice“ al formaţiei Paul Winter Consort în 2006. A cântat alături de Joe Cocker, James Brown şi Cindi Lauper, Shaggy, Zucherro şi Nigel Kennedy.

Din 2006 până în 2009 a derulat proiectul Damian & Brothers, care a îmbinat manifestările muzicale cu mesajele împotriva discriminării etnice. În cadrul proiectului, a scos pe piaţă două albume, „Magdalena“ şi „Romaniac“, şi a susţinut peste 600 de concerte. 

Între 2014-2019 a deţinut funcţia de europarlamentar.

În 2016, decide că este vremea schimbărilor şi introduce printre instrumentele tradiţionale lăutăreşti elemente de rock, cum sunt chitara electrică, basul electric, tobele de rock şi ritmuri de dubstep, reggae şi gypsy blues. Astfel, ia naştere albumul „Gypsy Rock | Change or Die“ cu care înregistrează un succes fulminant, piesa „În staţie la Lizeanu“ devenind rapid un hit. Pe acest album apar piese interpretate de unii dintre cei mai apreciaţi artişti români, precum Delia, Andra, Smiley, Loredana, Dan Bittman, Ştefan Bănică, Connect-R, Lora, Cristina Bălan, Alina Eremia, Feli, Cornel Ilie (Vunk), Zdob şi Zdub, Sergiu Ferat, Grasu XXL, Cabron, DOC, Dorian, Flavius Teodosiu, Theodosii Spassov, Omu’ iubit, Sore, Giulia, Jazzy Jo, Vlad Popescu, Blue Noise.

Tot în 2016, lansează albumul „The American Dream“ care reuneşte 13 piese celebre de jazz din repertoriul unor artişti precum Charlie Parker, John Coltrane, Chick Corea şi Keith Jarrett – toate interpretate la nai. Pe acest album, Damian Drăghici cântă alături de artişti internaţionali din prima linie a genului, între care Chris Botti, Arturo Sandoval, Michel Camilo, Stanley Clarke, Luciana Souza, Eddie Daniels, Vinnie Coliuta, Dave Weckl, Russell Ferante, Bob Mintzer.

Anul 2016 înseamnă şi o călătorie în Cuba, pentru a găsi legăturile dintre cultura gipsy şi cea afro-cubaneză. Urmare a acestui moment, ia naştere „The Gypsy Cuban Project“, un album de world music care îmbină într-un mod inedit cele două vechi culturi. 

În 2017, este invitatul special la concertul artistei cubaneze Omara Portuondo. A interpretat la nai, piesa intitulată „Serenata en Batanga“, în duet cu cea supranumită Edith Piaf a Cubei, deţinătoare a unui premiu Grammy şi cea care este cel mai bine vândut artist din Cuba.

În 2018, Damian lansează un proiect muzical deosebit: MCulture. Pe album se regăsesc 13 piese „post-manele“ reinterpretate cu un sound ce îmbină influenţe dubstep, trap, jazz, dar şi pop. Tot în 2018, are loc un recitat de excepţie Damian Drăghici & Brothers „Maria lui Brancuşi“ la Gala România Centenar din cadrul Festivalului Cerbul de Aur 2018, desfăşurat în Piaţa Sfatului din oraşul Braşov.

2020 este anul în care Damian Drăghici prezintă concertul „Mulțumesc, #Iamgrateful“, un concert aniversar excepțional ce a marcat celebrarea vârstei de 50 de ani a artistului și totodată un început al unui șir lung de lansări excepționale împreună cu nume mari ale industriei muzicale românești, marca Damian & Brothers: „Pur Sânge“ (feat. Killa Fonic, 2021), „Roata“ (feat. Theo Rose, 2021), „Dorule“ (feat. Cristina Stroe, 2021).

În 2022, Damian Drăghici lansează noul său proiect de suflet: Meditații Lăutărești. Acest proiect care vizează piese vechi lăutărești este menit să înflorească acest gen muzical, rupt din sufletele oamenilor și să ducă tradiția cântecului mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.