Motanul care voia să salveze cărțile – Sōsuke Natsukawa

De curând am descoperit autorii japonezi, în timp ce navigam pe Libris. Despre cartea „Viața mea în librăria Morisaki” am și scris pe celălalt blog, însă am mai citit două alte cărți, „Până nu se răcește cafeaua” și „Povești din cafenea”, despre care încă nu am apucat să povestesc. Recent, am luat și cartea „Motanul care voia să salveze cărțile”, de Sōsuke Natsukawa.

Când auzi despre pisici și cărți în același context, nu poți decât să simți entuziasm, mai ales dacă le iubești pe ambele, așa cum e cazul meu. Eu însămi posesoare de o pisică și doi motani și de o bibliotecă în care am sute de cărți, nu se putea să nu fiu curioasă de o carte cu un titlu precum „Motanul care voia să salveze cărțile”.

Mă bucur tare mult că am ales această carte, pe care efectiv am savurat-o într-o singură zi. Se citește ușor nu doar din cauza scrisului mare și a numărului redus de pagini (244), ci mai ales din cauza poveștii. Regăsim un fantasy emoționant, care scoate în evidență iubirea pentru cărți, dar mai ales curajul de a ieși din propria carapace pentru a-i ajuta pe cei dragi sau a onora amintirea celor iubiți, plecați dintre noi.

Rintarō îl cunoaște pe Tigruț

Rintarō este un adolescent, elev de liceu, care și-a petrecut viața în anticariatul bunicului său, Anticariatul Natsuki. După ce și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, Rintarō a rămas în grija bunicului său. Acolo, a deprins dragostea pentru cărți și a preferat dintotdeauna să stea cu nasul într-o carte decât să meargă la școală sau să iasă în lume, pentru a-și face prieteni. Însă, odată cu moartea bunicului său, Rintarō este nevoit să renunțe la anticariat și să se mute la o mătușă pe care tocmai a cunoscut-o.

Totuși, până să vină momentul efectiv al mutării, băiatul se ocupă exclusiv de anticariat, dornic să vândă toate cărțile pe care le poate da, chiar dacă la un preț mic. Zi de zi, reia ritualurile pe care le-a văzut mereu la bunicul său, de la aerisirea anticariatului, la curățenie și ștersul prafului, urmate de o cană de ceai negru, așa cum o prepara bunicul său.

Un lucru nu face, însă: nu merge la școală. Cuprins de o tristețe profundă, Rintarō refuză să iasă din anticariat și să mai participe la cursuri, cu atât mai mult cu cât știe că, în doar câteva zile, se va muta.

La scurt timp după înmormântarea bunicului său, Rintarō primește o vizită neașteptată: în anticariat apare un motan dungat, în trei culori. Asta nu ar fi nimic, dacă motanul nu ar vorbi. Se prezintă ca fiind Tigruț și îi spune băiatului că are nevoie de ajutorul lui pentru a salva cărțile.

Labirinturile prin care îl duce motanul care voia să salveze cărțile

La început reticent, Rintarō acceptă să îl acompanieze pe Tigruț. Astfel, pornește în călătoria sa. În primul labirint, întâlnesc un om care sechestrează cărțile. Rintarō trebuie să găsească o metodă prin care să îl convingă pe bărbat să elibereze cărțile.

În cel de-al doilea labirint, au de înfruntat un bărbat care mutilează cărțile. De această dată, Rintarō și Tigruț nu sunt singuri, ci o au alături pe Sayo, colega de clasă care este și șefa clasei și care îi duce zilnic temele lui Rintarō. De această dată, misiunea este mai dificilă decât în primul labirint.

Cel de-al treilea labirint îi poartă spre un director de editură, care este interesat doar de profitul obținut din comercializarea cărților. De data aceasta, labirintul este chiar mai dificil de rezolvat decât primele două, pentru că bărbatul nu se aseamănă la comportament cu niciunul dintre primii doi. Și în acest labirint sunt toți trei partenerii de aventură, însă regulile sunt diferite, astfel că de la un punct, vor fi nevoiți să se despartă de unul dintre ei.

Se încheie oare aventura odată cu cel de-al treilea labirint? Asta veți descoperi doar citind cartea!

„Motanul care voia să salveze cărțile” – un fantasy cu o poveste mai profundă decât pare

În aparență, am putea crede că romanul „Motanul care voia să salveze cărțile” nu este altceva decât un fantasy simpatic. În realitate, însă, descoperim o poveste sensibilă, emoționantă și cu înțelesuri profunde. Dincolo de aparenta aventură prin labirinturi, care este menită doar să ajute la salvarea cărților, Rintarō are de fapt parte de adevărate lecții. Descoperă curajul și compasiunea și le folosește pentru a salva o cauză în care crede.

Nevoit de împrejurări să se descurce singur în unele situații-limită, băiatul își amintește de povețele primite de la bunicul său, de-a lungul anilor, și le folosește pentru a rezolva situațiile în care se regăsește.

Pentru mine, cartea „Motanul care voia să salveze cărțile” a constituit o lectură relaxantă și plăcută, înduioșătoare și captivantă. Vă recomand cu mare drag cartea aceasta, iar dacă știți și alte titluri similare, vă rog să mi le recomandați în comentarii.