Rutina de îngrijire a tenului

Rutina de îngrijire a tenului

Când vine vorba despre rutina de îngrijire a tenului, părerile sunt împărțite. Unii consideră că este necesar să folosim produse de skincare încă din adolescență, alții spun că după vârsta de 30 de ani nu se mai poate fără, iar alte persoane consideră că acestea doar îmbătrânesc tenul. La fel de împărțite sunt părerile și cu privire la ceea ce ar trebui să conțină o rutină de skincare „ca la carte”.

Până în urmă cu câțiva ani, mă număram printre persoanele care considerau că utilizarea cremei duce la îmbătrânirea prematură a tenului. Nici măcar nu știu de unde mi s-a ivit mie o asemenea idee, având în vedere că am crescut avându-le drept model pe mama și bunica, ori amândouă aveau mereu grijă de tenul lor și nu și-au arătat niciodată vârsta, arătând veșnic mai tinere decât spunea data lor de naștere.

Totuși, prin preajma vârstei de 30 de ani am început să conștientizez importanța unei rutine atente de îngrijire a tenului. În ultima vreme, am început să folosesc produse pe care le-am descoperit ca fiind perfecte pentru tenul meu și, chiar dacă adaptez și schimb uneori câte un produs, mi-am format deja o rutină pe care o respect cu sfințenie. Despre rutina de îngrijire a tenului pe care am adoptat-o în ultimul an vreau să îți povestesc azi.

Rutina de îngrijire a tenului

Rutina mea de îngrijire a tenului cuprinde patru pași pe care îi urmez fără excepție:

1. Curățarea atentă a tenului. Alături de spălatul pe față, folosesc fie demachiant, fie apă micelară pentru a curăța tenul cât mai bine.

2. Aplicarea unui ser. Am descoperit beneficiile uimitoare ale serului pentru ten și sunt absolut fascinată de el. De atunci, îl folosesc zi de zi. Serul are rolul de a pregăti tenul pentru aplicarea cremei și multiplică efectele pozitive ale acesteia.

3. Aplicarea unei creme de ochi. Anul trecut, în cadrul unei prezentări Avon la care am participat, ni s-a explicat de ce este important să folosim o cremă de ochi în rutina de îngrijire a tenului. De atunci, am început să folosesc cremă de ochi și sunt încântată că am făcut și acest pas.

4. Utilizarea unei creme hidratante. Cremă de față foloseam deja de multă vreme, însă am tot încercat și schimbat diverse creme, până am găsit o cremă hidratantă de care sunt cu adevărat mulțumită. Am oscilat între mai multe variante, până am ajuns la concluzia că tenul meu avea tendințe de uscare, motiv pentru care crema hidratantă era cea mai bună alegere.

Ce efecte are utilizarea unei rutine de îngrijire a tenului?

Rutina de îngrijire a tenului este importantă pentru a avea un ten sănătos și a-l menține tânăr cât mai mult timp. O rutină eficientă te poate ajuta să previi acneea, ridurile și să menții un aspect frumos al tenului pentru o perioadă îndelungată. În plus, este mult mai ușor să previi decât să tratezi, iar acest lucru este valabil și în ceea ce privește problemele tenului. Ca ultim avantaj, dar nu mai puțin important, rutina de îngrijire a tenului te ajută să te simți mai încrezătoare în tine însăți.

Tu ai o rutină de îngrijire a tenului?

2 thoughts on “Rutina de îngrijire a tenului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.