Paznicii Întunericului – Ruxandra Popa

Paznicii Întunericului – Ruxandra Popa

Am așteptat cu nerăbdare să citesc cartea „Paznicii Întunericului” de Ruxandra Popa. M-am bucurat să descopăr că avem autori atât de tineri și talentați, iar Ruxandra chiar are har în a inventa lumi și personaje fantastice, precum și povești uimitoare. Pentru mine, cartea aceasta a fost prima întâlnire cu scrierile autoarei, deși a mai publicat o serie înainte. Sunt fascinată de imaginația ei și de stilul cursiv de scriere și cred că Ruxandra are potențialul de a deveni o scriitoare cu adevărat bună și apreciată.

Povestea fermecătoare a Paznicilor Întunericului

Încă de la început, o cunoaștem pe Anisia, o orfană înfiată, pe care părinții adoptivi nu și-au dorit-o. Probabil o să vi se pară ciudat asta, la fel mi s-a părut și mie, însă povestea explică foarte bine motivul din spatele comportamentului acestora. În lumea fantastică în care se petrece acțiunea – în ținutul Reos – orfanii sunt priviți cu teamă și sunt considerați blestemați, astfel că nimeni nu își dorește să înfieze un orfan.

Anisia este o fată inteligentă, însă privită cu răutate de toată lumea, de la părinți la colegi și profesori. Indiferent cât se străduiește, nu reușește să le intre în grații celor din jur. Are o singură prietenă, Adelaide, care a fost nevoită să facă un compromis pentru a fi lăsată de părinți să fie prietenă cu Anisia.

Viața ei se schimbă în momentul în care descoperă un inel ruginit, cu formă de șarpe. Încă din primele momente, simte ca și cum inelul ar avea viață. În scurt timp, alături de ea apare Wess, care îi spune că de acum ea este Preoteasa lui, iar el este însărcinat cu paza ei, indiferent de ce s-ar întâmpla.

Aflăm de existența a cinci Paznici ai Întunericului, provenind din ținutul Reokosos, despre care se crede că ar fi doar un mit.

„În Reos există mai multe persoane înzestrate decât ai crede. Înainte, cele două tărâmuri erau unul singur, aflat sub conducerea Vulturului, Paznicul Suprem al Întunericului. După ce a murit, acesta s-a împărțit în cinci bijuterii: un inel în formă de șarpe, un pandantiv cu corb, cercei-păianjeni, brățară-vulpe și bentiță cu bufniță. Astfel au luat naștere Cei Cinci Paznici ai Întunericului.”

Paznicii Întunericului – un fantasy captivant

După moartea Vulturului, Paznicii Întunericului au fost obligați să se ferească de Trixie, care voia să îi reunească, pentru a-l învia pe Vultur și a distruge lumea. Povestea ni-i aduce pe toți Paznicii în atenție și avem ocazia să le descoperim povestea fiecăruia în parte. Cei Cinci Paznici ai Întunericului au experiențe care îi aduc la limita dintre viață și moarte, însă sunt obligați să își păzească Preotesele, indiferent de situație.

Pe mine povestea Paznicilor m-a captivat, astfel că am citit cartea aproape dintr-o suflare. Mai exact, am început-o aseară, greu m-am lăsat convinsă de somn să o las din mână, iar azi dimineață am renunțat la somn pentru a termina de citit povestea. V-o recomand și vouă cu drag, cartea „Paznicii Întunericului” fiind o combinație frumoasă între fantasy și romance.

Romanul „Paznicii Întunericului” de Ruxandra Popa poate fi comandat de pe site-ul Editurii Petale Scrise.

6 thoughts on “Paznicii Întunericului – Ruxandra Popa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.