Într-o zi, mă voi întoarce la tine – Agnes Martin-Lugand

Într-o zi, mă voi întoarce la tine – Agnes Martin-Lugand

Autoarea Agnes Martin-Lugand a devenit una dintre autorii mei preferați. Deși mai sunt câteva cărți pe care nu le-am citit, ultimele apariții și-au făcut loc nu doar în biblioteca mea, ci și în sufletul meu, după ce le-am savurat rând pe rând. Toate cărțile ei par povești de viață, însă încărcate cu multă suferință, dar și cu iubire și speranță. Nici romanul „Într-o zi, mă voi întoarce la tine” nu face excepție. Nu aș putea alege o carte preferată dintre cărțile ei.

Cartea aceasta a fost una dintre cărțile pe care mi-am dorit să le citesc cât mai repede, pentru a afla secretele pe care personajele le aveau tăinuite. Cât despre stilul de scriere și povestea în sine, acestea s-au ridicat la nivelul așteptărilor mele și am citit unele pasaje cu lacrimi în ochi, așa cum deja știu că se întâmplă adeseori când citesc cărțile autoarei. Asta deoarece, cum spuneam anterior, poveștile ei îmbină drama cu iubirea plină de speranță, într-un mod în care nu mulți autori reușesc să o facă.

O poveste despre șansa la o viață frumoasă

Hermine a fost abandonată de mama ei în copilărie, iar după ce a reușit să părăsească orfelinatul, și-a trăit viața pe străzi, fiind adeseori nevoită să își vândă trupul pentru a supraviețui. La douăzeci și unu de ani simțea că este prea obosită, continuând de ani de zile să aștepte ca mama ei să revină și să o ia înapoi, acasă. În drumul său spre un oraș mare, unde spera să își găsească un loc de muncă și să-și construiască un viitor, Hermine s-a oprit într-un bar. Acolo l-a cunoscut pe Jo, care, auzind că tânăra își caută de lucru, i-a oferit șansa de a lucra la hotelul lui.

Deși sceptică și temătoare la început, Hermine știa că nu are nimic de pierdut, astfel că a plecat cu străinul. Din acel moment, viața ei s-a schimbat în bine. Treptat, a învățat tot ce ținea de administrarea renumitului hotel Dacea, a crescut și s-a maturizat alături de Jo și de soția acestuia, Mașa. Cei doi cunoscuseră suferința, la rândul lor, întrucât își pierduseră fiica, iar fiul lor plecase de acasă pentru totdeauna.

Pentru Hermine totul s-a schimbat odată cu sosirea ei la Dacea. După câțiva ani petrecuți acolo, l-a cunoscut pe Samuel, alături de care și-a întemeiat o familie, având doi copii împreună. Însă nu a fost niciodată dispusă să pună familia mai presus decât hotelul, motiv care a dus la distanțarea ei de Samuel, urmată de divorț.

Secrete ies la iveală odată cu moartea lui Jo

Atunci când Jo moare brusc, viața tuturor de la Dacea este dată peste cap, el fiind întotdeauna o parte din sufletul locului, alături de Mașa. Hermine se simte singură și abandonată din nou, iar sentimentul ei se intensifică atunci când Mașa o anunță că va pleca la fiul ei, Vasili. Evenimentele care urmează îl aduc pe Vasili înapoi la Dacea, după o absență de douăzeci de ani.

Pe măsură ce el și Hermine încep să își vorbească, sentimente vechi, demult îngropate, dar și secrete dureroase ies treptat la iveală. Hermine află lucruri care i-au fost ascunse timp de două decenii, secrete care puteau să-i schimbe întreaga viață, dacă erau aflate cu mult înainte.

Într-o zi, mă voi întoarce la tine – o poveste de dragoste plină de suferință și speranță

Povestea este spusă din perspectiva lui Hermine și trăim alături de ea toate sentimentele pe care autoarea i le-a însușit. Este un personaj care, în ciuda tuturor greutăților pe care le-a avut de înfruntat, a reușit să devină o femeie puternică și ambițioasă, demnă de a prelua administrarea hotelului care atrage nenumărați turiști în fiecare an. Însă ceea ce nu se vede în exterior este rana ei de abandon, pe care a purtat-o în suflet toată viața și care i se reactivează cu intensitate la maturitate.

Alături de povestea ei, de drama și speranța de care vă spuneam că sunt prezente pe parcursul romanului, avem parte de o experiență inedită. Autoarea ne poartă pașii într-un loc desprins, parcă, din povești: hotelul Dacea, un loc încărcat de magia iubirii și poftei de viață a lui Jo și a Mașei. Jo este renumit pentru petrecerile sale cu muzica prietenilor săi, țigani. Mașa, rusoaică la origini, este apreciată pentru eleganța ei. Amândoi, formând un cuplu demn de invidia tuturor, dau locului o magie aparte, bazată pe iubire atât unul față de altul, cât și față de locul pe care l-au construit și dezvoltat împreună și de care se îngrijesc până la finalul vieții.

Atmosfera redată excelent îl duce pe cititor în mijlocul acestei proprietăți fascinante, unde devine înconjurat de oameni extraordinari. Este o carte care merită citită, atât pentru parcursul personajului, pentru povestea sa de viață, cât și pentru detaliile deosebite care descriu acest loc fictiv.

Pentru mine, cartea „Într-o zi, mă voi întoarce la tine” a fost magică, a fost o poveste de suflet, pe care v-o recomand cu drag. O găsiți pe Libris, unde sunt disponibile toate cărțile autoarei.

6 thoughts on “Într-o zi, mă voi întoarce la tine – Agnes Martin-Lugand

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: