Manifest pentru educație – împotriva bullying-ului

Manifest pentru educație - împotriva bullying-ului

Am stat mult pe gânduri dacă să scriu acest articol sau nu. Pe de o parte, simțeam să-l scriu, să îmi aștern gândurile, frustrările și să îmi urlu neputința când vine vorba despre educația copiilor și bullying. Pe de altă parte, știu că un simplu articol scris pe blog de o mamă no-name nu va schimba lumea. Dar apoi m-am gândit că, dacă fie și un singur părinte va citi și se va regăsi în cuvintele mele, ori dacă alt părinte va citi și își va reconsidera atitudinea față de copilul său, atunci acest articol va fi meritat să-l scriu.

Fiica mea este la vârsta de preadolescență, fix perioada aia când apar schimbările de care ne temem cu toții. E perioada în care își descoperă pasiunile, li se formează personalitatea și devin persoane independente și individuale, unice.

Însă este și perioada în care, zic eu, iese cel mai mult la suprafață educația (sau needucația) pe care o primesc acasă. Este fix momentul în care se cern copiii care au fost crescuți în spirit de bun simț și cei care au primit educația bazată pe „decât să plângă copilul meu, mai bine să plângă al altuia”. Și fix despre asta vreau azi să scriu. Fix despre cum este să fii mama care plânge alături de copilul ei, care a devenit ținta bullying-ului doar pentru că nu ascultă manele sau trap, nu stă pe TikTok ci pune uneori mâna pe câte o carte (iar preferatele ei sunt cărțile lui Stephen King), pentru că nu se îmbracă provocator și nu acceptă să facă mereu ce îi zice alt copil. Pentru că a fost învățată să vorbească liber și direct, să întrebe atunci când are o curiozitate sau o nelămurire, să spună „Nu” atunci când nu vrea sau nu e de acord cu ceva, să nu pună mâna pe „n” chestii dubioase pe care le găsește pe jos, prin parc, să nu îi umilească pe alții doar pentru a se simți ea mai presus decât ei.

Dar nu sunt toți așa, iar aici consider că sunt două aspecte de luat în seamă, dar ambele duc la același rezultat: anumiți părinți ar trebui educați, astfel încât să își educe copiii în mod corespunzător. Sunt de acord că nu ai cum să îți înveți copilul să fie empatic și bun, când nici tu nu deții aceste calități. Primul aspect de care spuneam este acela că părinții nu își educă în mod corespunzător copiii. Dimpotrivă, merg pe ideea că „lasă, să nu vină bătut acasă, să nu plângă din cauza altora. Și ce dacă alții plâng din cauza lui?”. Al doilea aspect este cel în care copilul, inocent fiind la vârsta asta, se lasă condus de un alt copil (de anturaj, cum îi zicem toți), ajungând astfel să rănească. Iar aici nu zic că e vina părinților că nu l-au educat pe acest copil, ci ne reîntoarcem la copilul din prima situație, care nu este educat corespunzător și îi trage și pe alții după el.

Dar haide să le luăm pe rând, cu exemple concrete.

Experiența indirectă, dar care a trezit un semnal de alarmă

Copiii din zilele noastre au acces la mediul online, au nevoie de cartelă sau abonament și de cont de Whatsapp nu atât din rațiuni de genul „să fie în rând cu lumea”, cât pentru că li s-a cerut și la școală. Însă de acolo până la a-și crea „nșpe” grupuri și grupulețe e cale scurtă.

Periodic am obiceiul să îi verific fiicei mele telefonul, iar așa am făcut și recent. Ceea ce am descoperit în grupul de prieteni cu care iese în parc m-a șocat. Modul în care vorbesc unii copii, lucrurile pe care le spun mi-au stârnit revoltă. A mea scrisese „sunt în depresie” pe motiv de actriță nouă în serialul ei preferat, aparent o ființă pe care „nu o agreează”. Cu toate astea, văzând cuvintele ei am luat-o la o discuție, luând în serios posibilitatea ca ea să fie în depresie. Dar asta e doar cea mai mică parte a problemei. Un băiat, poate cu 1-2 ani mai mare decât ea, scria că vrea să moară, că tot ce are nevoie este „iarbă și un pistol”.

Pornind de la aceste mesaje, discutând cu o mămică, am ajuns să îi povestesc, moment în care ea m-a întrebat dacă am văzut mesajele din grupul colegilor. Zic nu, pe acelea nu le observasem. M-a îndemnat să o fac, așa că, în timp ce vorbeam cu ea la telefon, am deschis mesajele respective. Erau multe mesaje audio pe care unul dintre copiii din clasă le-a trimis, toate cu „țintă directă” spre o colegă.

De la cuvinte precum „îi sugi p*** lui văru-tău” și „te f*** cu taică-tău” (copiii de 11 ani, să ne înțelegem!) la „săracilor, voi mergeți în concediu la Șuncuiuș, nu ca mine, în Grecia”, am găsit de toate. Și, chiar dacă mesajele nu îi erau adresate Denisei, mi-au trezit un semnal de alarmă și am decis să scriu despre asta.

Dacă faci parte din categoria de părinți care își învață copilul să se laude că merge în concediu în Grecia și nu undeva în apropiere de localitatea în care locuiește, să îi umilească pe ceilalți pentru asta, atunci te rog oprește-te și reflectă puțin la asta. Ia o pauză de la a te gândi cum să îi înlocuiești cât mai repede telefonul cu ultimul model de iPhone sau unde să îl duci într-o vacanță cât mai exotică și mai costisitoare, și gândește-te în schimb cum să îl educi mai bine. Este perfect că îți permiți să îi faci toate mofturile și poftele, este grozav că ai atâția bani încât „și după ce ne-am renovat și, deci suntem cu buget redus” îl poți duce în Grecia, dar nu este în regulă să îl înveți că prin asta le este superior colegilor săi, ai căror părinți poate fac un efort uriaș să îl ducă în vacanță în apropiere de casă, la munte, pentru a petrece timp de calitate împreună.

Gândește-te că, spre deosebire de tine, care ți-ai educat copilul astfel încât să se simtă superior și să îi umilească pe restul, poate părintele celălalt lucrează din greu să asigure mâncarea zi de zi, iar la finalul zilei de muncă, se întoarce acasă și își petrece timpul educându-și copilul, învățându-l să fie respectuos și empatic.

Și nu, aici nu este vorba despre un copil care se ia după alții, ci este din categoria despre care menționam la începutul articolului, care este învățat să îi calce pe ceilalți în picioare. Și, din păcate, sunt multe astfel de cazuri doar din câte cunosc eu.

Și acum, experiența cu adevărat dureroasă – cea personală

În ultimele luni, fiica mea a avut câteva divergențe, mai mult sau mai puțin directe, cu una dintre prietenele ei. La fel ca în cazul anterior, o fetiță crescută liber, „să experimenteze” și să fie ea cea care îi conduce pe ceilalți, nu invers. Sunt total de acord să îți înveți copilul să aibă încredere de sine și să fie puternic, dar nu sunt de acord să îl înveți că este în regulă să își bată joc de alții.

La îndemnurile fetiței respective, ceilalți copii din grup au luat-o pe Denisa drept ținta bullying-ului lor, care se manifestă sub diverse forme. De la cuvinte precum „ești proastă” sau „ești curvă” la tot felul de farse mai mult sau mai puțin inocente, în ultima perioadă Denisa a ajuns să fie tot mai des victima agresiunii copiilor din jurul ei.

Însă doar din vorbe am zis hai că nu o învăț să fie sensibilă. Am tot discutat cu ea, am încurajat-o și am învățat-o cum să nu le permită să o jignească, folosind tehnici pe care le-am învățat din terapiile complementare.

Însă toate au o limită, la fel și răbdarea mea. Cireașa de pe tort a venit aseară, când a venit din parc alergând, plânsă, albă ca varul la față și buze și tremurând. Am sărit să văd ce a pățit și atunci mi-a zis că copiii au luat un prezervativ de pe jos, din parc, l-au umplut cu Lipton și au stropit-o sau i l-au aruncat în cap – de șoc, nici nu mai știa. Cert este că era udă toată, pe păr și pe haine.

Evident, am luat legătura cu mama băiatului respectiv, dar am înțeles din start că vina nu i-ar fi aparținut în totalitate, ci el ar fi fost pus de fetița de care vă spuneam anterior. Știu că băiatul vine dintr-o familie bună, care s-a străduit să îl educe și nu contest acest lucru, însă regret că este atât de ușor de influențat de o fetiță lipsită de educație, căreia îi place să îi umilească pe ceilalți.

Dincolo de problema în sine și de pericolul la care au expus-o pe fiica mea prin asta, s-au expus la pericol ei, în primul rând, cei care s-au atins de prezervativul respectiv. Acum, eu ca părinte, discut despre absolut orice subiect cu fiica mea, dar speram ca și ceilalți să facă la fel. Știu că este ușor să îi dai copilului tău telefonul în mână și să îl lași să experimenteze viața, dar dacă nu îți dorești ca la 11-12 ani să vină acasă cu tot felul de boli culese de te-miri-unde, atunci consider că ar fi bine să discuți cu el/ea și să îi explici cum să se comporte la vârsta asta.

Pentru fiica mea, experiența a fost una traumatizantă, dar sunt sigură că vom reuși să trecem cu bine peste asta. În schimb, aș vrea ca, prin povestirea experienței noastre, să ridic un semnal de alarmă și altor părinți.

Manifest pentru educare anti-bullying

Din tot grupul de copii, o singură fetiță – colegă cu fiica mea – a fost care nu a râs și a fugit să o întrebe dacă este bine. Așa cum fetița aceea este educată acasă să fie respectuoasă și empatică, sunt convinsă că oricare copil ar putea fi educat la fel.

Vă rog, educați-vă copiii! Nu așteptați să învețe bunul-simț la școală, pentru că este de datoria voastră să îi învățați asta! Nu le dați totul de-a gata și să îi învățați că asta este ordinea firească a vieții, nu le permiteți să devină agresori de mici, nu îi susțineți în comportamentul acesta! Învățați-i să fie buni și iubitori, să aibă grijă de ei înșiși, în primul rând, dar și de ceilalți. Explicați-le că lucrurile de pe jos nu sunt de atins (cu toate că, din câte știu, asta le explici de la vârste fragede, nu la 11 ani). Învățați-i să fie OAMENI, nu brute, agresori sau mitocani – indiferent dacă vorbim despre fete sau băieți.

Sper din suflet să se găsească o cale de a educa părinții și copiii într-un mod prin care să se evite bullying-ul, să fie educați toți, deopotrivă, pentru a ști cum să se comporte unii cu alții. Dar, până să existe la noi în țară o campanie care chiar se ocupă cu asta și dă rezultate, pot doar să vă rog pe voi, părinții, să vă informați și să discutați cu copiii voștri despre asta. Există o mulțime de site-uri și de cărți care vă pot oferi sprijin în educarea copiilor voștri. Vă rog, nu ezitați să le folosiți! Aminiți-vă, educația copiilor pornește de la părinți!

6 thoughts on “Manifest pentru educație – împotriva bullying-ului

  1. Excelent articol!
    Pacat doar ca sunt putini care citesc si si mai putini care constientizeaza si inteleg.
    Imi pare rau ,sper ca Denisa e bine.

    1. Mulțumesc, Arci! Da, din păcate nu mulți citesc și poate sunt și mai puțini cei care înțeleg și schimbă ce e necesar.
      Da, Denisa este bine, mulțumesc! Am vorbit mult cu ea aseară, i-am liniștit temerile cu privire la ce ar putea păți (se temea de eventuale infecții) și am stat cu ea să simtă că este iubită și protejată. Nu înțelege din ce cauză se poartă copiii așa cu ea, dar i-am tot explicat că nu e nimic în regulă cu ea. Noroc că ea oricum face terapii de grup și o va ajuta să depășească și acest moment.

  2. Nici nu stiu ce as mai putea adauga. Si Cris al meu a avut destule ”confruntari” vara asta. Se pare ca varsta de 11 ani e una ingrata. Sper sa treaca cu bine Denisa peste tot. Big hug <3

    1. Mulțumim! <3 Cu siguranță va trece, știi tu. Îmi pare rău și pentru Cris. Chiar am observat adeseori că Denisa și Cris par atât de asemănători ca personalitate! Cred că dacă am locui aproape, ar fi prieteni buni.

  3. Chiar daca serialele si cartile trateaza tot mai educativ si mai util astfel de situatii (poate Carrie a lui SK chiar cam excesiv de razbunator :p), nimic nu se compara cu un asemenea articol scris din suflet. Sa speram ca ajung sa il parcurga cat mai multi parinti si copii.:)

    1. Mulțumesc! Da, fix de Carrie pomenise și Denisa aseară, a zis că în momentul în care i s-a întâmplat asta, și-a amintit brusc de Carrie și cum ea a fost umilită de către colegi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: