Top 3 tendințe în decorul petrecerilor

Top 3 tendințe în decorul petrecerilor

Ultimii ani ne-au făcut să realizăm cât de importante sunt anumite lucruri din viețile noastre. Ne-au făcut să ne lipsească interacțiunea directă cu persoanele apropiate, timpul petrecut împreună și sărbătorirea diverselor ocazii speciale sub forma petrecerilor. Dar iată că, încet-încet totul pare să revină la normal, iar noi ne putem relua liniștiți obiceiurile. Iar odată cu revenirea la o oarecare normalitate, am observat că s-a redeschis și ceea ce am putea numi „sezonul petrecerilor”.

Iar dacă ai în plan organizarea unei petreceri, acest articol este de interes pentru tine. Asta deoarece îți voi arăta care sunt principalele tendințe în decorul petrecerilor. Fie că vorbim despre o zi de naștere (pentru copii sau adulți), o petrecere de cununie, o nuntă sau un botez, ori chiar petrecerea de final de an pentru elevi, aceste tendințe te vor ajuta să îți conturezi o idee cât mai clară despre cum ar fi bine să amenajezi locul în care se va desfășura petrecerea pe care o organizezi.

Recunosc că de data aceasta, subiectul m-a interesat personal, având în vedere că fiica mea termină clasa a patra și le pregătim copiilor o petrecere de final de an. Așadar, am fost curioasă să descopăr care sunt tendințele anului în decorul petrecerilor și m-am gândit să împărtășesc aceste idei cu tine.

1. Folosește culori pastelate opuse

Știm cu toții că opusurile se atrag, iar acest lucru este valabil și în ceea ce privește folosirea culorilor pastelate în decorul petrecerilor. Așadar, dacă ți-ai propus să folosești culori pastelate la decorarea spațiului unde va avea loc petrecerea, ține cont de faptul că, în acest an, este recomandat să folosești culori pastelate opuse. Adică, acele culori care la o primă vedere par total incompatibile. Câteva combinații de culori pe care le poți folosi pentru decorul petrecerilor sunt: auriu și verde, galben și portocaliu, sau culori precum gălbui, albastru intens sau violet strălucitor.

2. Folosește decorațiuni îndrăznețe pentru a ieși din tipare

Cu siguranță îți dorești ca petrecerea să fie una memorabilă. Ei bine, una dintre metodele prin care îți poți asigura succesul în acest sens este să folosești decorațiuni îndrăznețe, care te vor ajuta să ieși din tipare. În acest sens, este recomandat să utilizezi obiecte decorative de dimensiuni mari și să optezi pentru mai multe decorațiuni. De asemenea, pentru un decor îndrăzneț poți opta pentru modele geometrice complexe, forme inedite și materiale neobișnuite.

3. Folosește baloane cu efecte metalice

Decorul petrecerilor parcă nu este complet dacă nu include și baloane, ești de acord? Ei bine, în acest an, tendința în ceea ce privește baloanele constă în baloane cu efect metalic. Acestea ies în evidență prin aspectul lor și constituie decorațiuni moderne, care vor deveni piese centrale în cadrul decorului. Unul dintre motivele pentru care baloanele cromate sunt printre tendințele acestui an este faptul că pot fi folosite alături de materiale precum piatră naturală, lemn, țesătură și sticlă. În plus, sunt ușor de folosit în combinație cu alte elemente decorative, cum sunt florile sau hârtia colorată, de exemplu.

Concluzie

Decorul petrecerilor este deosebit de important pentru a obține un aspect cât mai plăcut în spațiul unde va avea loc petrecerea. De aceea, este bine să ai în vedere anumite tendințe atunci când decorezi spațiul respectiv. La fel ca în orice alt domeniu, și în cel al decorațiunilor există anumite tendințe care se schimbă periodic, iar în acest an, printre principalele tendințe se numără folosirea culorilor pastelate opuse, a decorațiunilor îndrăznețe și a baloanelor cu efect metalic.

4 thoughts on “Top 3 tendințe în decorul petrecerilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.