O nouă comandă cu haine de la Femme Luxe a ajuns de curând la mine. De data aceasta, comanda a fost împărțită: jumătate a fost pentru mine, iar cealaltă jumătate a fost pentru fiica mea. Cu această ocazie, am realizat încă o dată cât de repede a trecut timpul și cât de mare e fiica mea. Se apropie cu pași repezi de adolescență și eu încă nu reușesc să îmi dau seama când a crescut atât, când au zburat anii.
Faptul în sine că pot deja să îi iau și ei haine de la Femme Luxe spune multe despre faptul că, încet-încet, depășește vârsta copilăriei. Într-adevăr, i-am mai luat haine de pe acest site, însă pantalonii de atunci îi erau destul de mari. De data aceasta, lungimea i s-a potrivit la fix, iar aceeași mărime, XS, pe care i-am luat-o și înainte, stă relativ fixă pe ea în ceea ce privește treningul. Însă mai multe vă povestesc în cele ce urmează, când vă arăt ce haine am avut fiecare dintre noi în această comandă de la Femme Luxe.
Haine de la Femme Luxe pentru Denisa
Încep prin a vă arăta ce i-am comandat Denisei de această dată. Pentru că știam că pantalonii din comenzile anterioare sunt foarte practici și îi plac, am ales o pereche de pantaloni. Am optat pentru modelul Emerald Oversized High Waisted Shirred Drawstring Pocket Detail Cuffed Joggers – Samira. Mi-a plăcut tare mult culoarea și m-am gândit că i s-ar potrivi Denisei. Acest model de pantaloni este mai gros și călduros, motiv pentru care cel mai probabil îi va purta abia la toamnă. Însă, fiind un model mai lărguț, îi vor veni perfect și atunci, sunt sigură.
Am mers apoi în categoria Women’s loungewear sets i-am ales un trening, la care trebuie să recunosc că m-a atras în primul rând culoarea și sunt tare mulțumită de alegerea mea, deoarece mi se pare că arată chiar mai bine în realitate decât în pozele de pe site. Este vorba despre modelul Green Zip Up Hoodie Cuffed Joggers Loungewear Set – Sibyl. Setul acesta îi vine puțin cam fix, ceea ce a fost puțin neașteptat pentru mine, dar mă bucur că îi este totuși bun și îl poate purta. Este plușat, însă mi se pare perfect pentru vremea aceasta schimbătoare, când dimineața e încă destul de rece.
Haine de la Femme Luxe pentru mine
Având în vedere că am plasat comanda în luna martie, când la noi încă era destul de rece, am considerat că încă nu e momentul să mă uit prin categoria Denim Shorts. Totuși, recent am aruncat o privire prin această categorie și am pus deja ochii pe câteva modele pe care s-ar putea să le iau în următoarea comandă.
În schimb, observasem pe atunci un pulover, Stone Cold Shoulder Knit Jumper – Kimora, și cum vremea încă era în schimbare, mi-am zis că e perfect. Într-adevăr, pe când a ajuns comanda s-a încălzit și vremea, astfel că probabil îl voi putea purta abia la toamnă. Totuși, îmi place modelul. Probabil că puteam să iau mărimea 10, în loc de 12, deoarece mi se pare ușor lărguț, dar mă simt bine în el, este confortabil așa pentru mine.
Pentru că nu mă tenta să iau vreo rochie din categoria little black dress sau din orice altă categorie de rochii, am ales să adaug în coș pantalonii Mint High Waisted Belt Cigarette Trousers – Dee, care mi-au atras privirea tot datorită culorii, ca în cazul hainelor pe care le-am ales pentru Denisa. Într-adevăr, culoarea este tare plăcută, iar materialul este ușor și destul de subțire, ceea ce înseamnă că sunt potriviți pentru perioada aceasta din an.
Încă o comandă reușită și haine pe placul nostru
Amândouă suntem încântate de alegerile noastre. Așadar, pot spune că a fost încă o comandă reușită, cu haine de la Femme Luxe pe placul nostru. Și, cu toate că sunt sigură că am mai menționat și cu alte ocazii, țin să vă reamintesc faptul că îmi place să comand de pe acest site deoarece hainele sunt de calitate destul de bună, după părerea mea și în mare parte, au culori frumoase. Cu siguranță ați observat că, în ultima perioadă, pun mult accentul pe culoare atunci când vine vorba despre haine.
Vouă cum vi se par alegerile noastre?
Te invidiez! Acum îți stă minunat orice.ploverul e super fain,iar Denisa e super sport.
Pst.e bucata rupta din Norbi!
Mulțumim! Da, este. Cu toate că, acum că e fratele meu acasă, am observat că seamănă foarte bine și cu el, adică are și părți din genele mele în trăsături.
Frumoase modele! <3
Mulțumim, Marius! <3
Foarte faine! Sa le purtati cu placere 🙂
Mulțumim! :*