M-ai trădat – Lisa Jackson

M-ai trădat – Lisa Jackson

Pe cât de nerăbdătoare și entuziasmată am fost să citesc volumul al treilea din seria „Familia Cahill”, „M-ai trădat”, pe atât de mult mi-a luat să termin cartea. Nu știu de ce mi s-a părut atât de statică povestea și de greu de parcurs, poate a fost doar perioada aglomerată și obositoare prin care trec. Cert este că mi-a luat mai mult de două săptămâni să reușesc să o citesc.

Primele două volume ale seriei, „Dacă ar fi știut…” și „Aproape moartă” au fost alerte și captivante. Nu zic că al treilea volum nu este, doar că mi s-a părut mai static și mai monoton decât primele două. De fapt, este posibil să îmi fi pus singură limitări în ceea ce privește acest volum, încă de când am început să îl citesc, pentru că sunt la începutul cărții anumite detalii care m-au făcut să spun că prea a folosit autoarea elemente din primul volum pentru a-l crea pe acesta.

Un alt detaliu care mi-a îngreunat lectura – și nu spun că va fi neapărat valabil pentru orice cititor, dar în cazul meu așa a fost – ține de încrengăturile familiale pe care le urmărește povestea. Probabil știți deja că seria este despre familia Cahill și fiecare volum a avut în centrul atenției un anumit membru al familiei. Ei bine, deja în acest volum am simțit nevoia să fi avut la îndemână un arbore genealogic, pentru că sunt multe personaje ale familiei care au apărut menționate în cele trei volume ale seriei și am reușit greu să înțeleg cine erau personajele care apăreau măcar menționate în acest volum.

Iar dacă am crezut că acesta este ultimul volum al seriei, s-ar putea să mă fi înșelat, deoarece finalul mi-a dat de gândit că autoarea Lisa Jackson are în plan să continue povestea începută în acest volum.

Povestea unui bărbat cam nestatornic

James Cahill este bogat și are afaceri înfloritoare. Deloc surprinzător, având în vedere averea lui și faptul că arată bine, femeile roiesc în jurul lui. Iar el nu se sfiește să își schimbe periodic iubitele, ba chiar să înceapă o nouă relație fără ca relația precedentă să fie pe deplin încheiată. Însă soarta nu stă degeaba și îl aruncă în mijlocul unei probleme imense.

Se trezește în spital, ușor amnezic, după o comă de câteva zile. Din toate datele, se pare că a căzut și s-a lovit la cap în colțul șemineului, în urma unei altercații cu iubita sa, Megan. Aceasta ar fi aflat că el are o nouă relație, cu Sophia, angajată la firma lui. După cearta cu James, Megan a pornit cu mașina spre sora ei, Rebecca, însă a dispărut fără urmă și astfel, sora ei a alertat poliția.

Pe măsură ce poliția începe să ancheteze cazul, ies la suprafață detalii cel puțin interesante. Ei află că Rebecca a fost iubita lui James, iar acesta s-a despărțit de ea când el a început o relație cu Megan, adică tocmai cu sora Rebeccăi. Însă nici cu Megan relația nu a durat prea mult, el considerând-o încheiată atunci când a început o relație cu Sophia. Totuși, se pare că Megan nu era de aceeași părere, motiv pentru care s-a simțit trădată și a plecat nervoasă spre sora ei, unde nu a mai ajuns, însă.

M-ai trădat – un thriller care m-a captivat și nu prea

Pentru a afla ce se întâmplă în legătură cu ancheta și, mai ales, cine se face vinovat de dispariția lui Megan, va trebui să citiți cartea. „M-ai trădat” este un thriller care m-a captivat doar în ultimele aproximativ 150 de pagini. Îmi pare rău să spun asta și, cum ziceam la început, posibil ca și oboseala mea să fi contribuit la asta, însă nu mi-a plăcut la fel de mult ca primele două volume ale seriei.

Pe de altă parte, am citit și păreri care spuneau că li s-a părut cel mai bun volum din serie. Într-adevăr, conține detalii „șocante”, care te surprind, dar pentru mine a lipsit suspansul acela intens, pe care l-am simțit în primele două volume.

Totuși, dacă ați citit primele două volume ale seriei, probabil veți avea curiozitatea să îl citiți și pe acesta și se poate să vă placă foarte mult. Le găsiți pe toate pe Libris, de unde le am și eu.

Eu chiar sunt curioasă de părerea voastră, dacă l-ați citit. Îmi spuneți în comentarii cum vi s-a părut cartea „M-ai trădat”?

9 thoughts on “M-ai trădat – Lisa Jackson

  1. Tocmai am terminat de citit cartea.Sunt de acord cu ce ai scris in recenzie.Vol 1 si 2 mi-au placut mai mult.A lasat de inteles ca urmeaza vol 4.

    1. Mă bucur să văd că nu doar eu sunt de această părere. Într-adevăr, deși inițial era prezentată ca trilogie, finalul volumului 3 dă de înțeles că mai urmează.

  2. Bună,
    Nici pe mine nu m-a ”prins” acest volum. La cât de captivante au fost primele volume, pot spune că m-a lasat un pic dezamăgită. Vorba ta încrengăturile familiei m-au băgat în ceață.
    Multă sănătate tuturor și lecturi frumoase!

    1. Mulțumesc, asemenea! Da, puțin cam derutant devine deja. Așa m-am simțit și eu, ușor dezamăgită având în vedere cât mi-au plăcut primele două.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d