Eu sunt 70072 – Lidia Maksymowicz și Paolo Rodari

Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit „Îngerului Morții”

Obișnuiam să citesc multe cărți care aveau ca temă cel de-Al Doilea Război Mondial și în special cărți-document sau mărturie. În ultima perioadă am redus numărul acestora, însă întâmplarea a făcut ca fix zilele trecute să îmi cadă în mână cartea „Eu sunt 70072”. Nefericită coincidență, având în vedere că lecturarea acestei cărți a coincis cu începutul războiului din Ucraina. Însă acesta este un subiect despre care nu voi vorbi nici azi și, zic eu, nici altădată. În schimb, o să vă povestesc puțin despre cartea „Eu sunt 70072”, a cărei prefață este scrisă de Papa Francisc.

Cartea „Eu sunt 70072” este mărturia unei femei care a reușit să supraviețuiască după ce a petrecut mai mult de un an în lagărul de concentrare de la Birkenau. Pe numele ei real Ljudmila Boczarowa, zisă Luda, născută în Belarus, a fost crescută de părinți, bunici și a avut un frate „înfiat” de bunicii ei. Familia ei a făcut parte din grupul partizanilor, a rebelilor, astfel că au fost cu toții capturați de către naziști și duși, alături de evrei, în lagărele de concentrare. Așa se face că, la doar 3 ani, Luda și mama ei au ajuns în lagărul din Birkenau, unde au trăit puțin mai mult de un an.

Luda a fost una dintre copiii care au fost folosiți de către Josef Mengele pentru experimente. Cu toate astea, spune că a fost copilul care a supraviețuit cel mai mult în lagăr. Povestea ei este pe cât de tragică, pe atât de surprinzătoare, având în vedere ororile la care a fost supusă și cărora a reușit să le supraviețuiască.

Luda devine Lidia după eliberare

Cartea „Eu sunt 70072” povestește amintirile Lidiei din timpul în care a fost captivă în lagăr, dar și după. Imediat după eliberare, pe când avea 5 ani, a fost luată de către o femeie – Bronisława Rydzikowska – și dusă acasă la aceasta. Femeia nu avea copii, deși își dorea, astfel că a înfiat-o pe Luda și, cu timpul, a reușit să îi schimbe numele în Lidia Rydzikowska.

Cu toate că era foarte mică atunci când a ajuns în lagăr, Lidia își amintește o mare parte dintre ororile pe care le-a trăit acolo. Povestește despre frig, foame, singurătate și frică, dar și modul în care toate acestea au făcut-o să nu simtă nici ură și nici iubire, au învățat-o să tacă și să se supună, pentru că doar astfel avea o șansă la supraviețuire.

Ne povestește despre mama ei biologică, Anna, care își risca viața pentru a o vedea pe Luda și pentru a-i duce pe ascuns câte o ceapă, atunci când reușea să obțină una. De cealaltă parte, ne povestește și despre mama Bronisława, mama adoptivă care a protejat-o și îngrijit-o din momentul eliberării.

Cartea „Eu sunt 70072” – o carte-mărturie diferită de toate pe care le-am citit

Cum spuneam, obișnuiam să citesc astfel de cărți. Chiar dacă nu ne ajută cu nimic să știm ce a fost, nu putem schimba nimic din tot ceea ce a însemnat Holocaustul, am considerat mereu că este necesar să știm, pentru ca suferința persoanelor care au trecut prin lagăre să nu fie trecută cu vederea sau uitată. Pentru ca, atât cât ne stă în putere, să nu permitem să se mai întâmple asemenea atrocități. Însă, spre deosebire de alte cărți pe care le-am citit având ca subiect Holocaustul, aceasta mi s-a părut mult diferită, în sensul că altele mi s-au părut mult mai dure, descriau mai în detaliu suferința foștilor deținuți din lagăre.

E de înțeles, având vârsta pe care o avea Luda atunci când a fost în lagăr. Cu toate acestea, cartea transmite acea suferință și durere pe care Luda a experimentat-o atât în timpul războiului, cât și după. Pentru că, deși a reușit să supraviețuiască și a fost adoptată și crescută de o familie care a îngrijit-o cât de bine a putut, i-a lipsit întotdeauna familia biologică.

De-a lungul anilor, a sperat să fie căutată și găsită de mama ei și a suferit enorm pe măsură ce anii treceau și mama ei nu mai apărea. Asta până când a fost suficient de mare încât să o caute ea pe Anna. Dacă a găsit-o și ce s-a întâmplat cu Lidia în perioada adolescenței, veți descoperi doar citind cartea.

„Eu sunt 70072” este o carte dureroasă, pe care însă nu am putut să o las din mână. A fost una dintre cărțile pe care le-am citit cu sufletul. Iar dacă sunteți pasionați de astfel de lecturi, cu siguranță aceasta este o carte pe care nu trebuie să o treceți cu vederea.

Cartea „Eu sunt 70072” de Lidia Maksymowicz și Paolo Rodari poate fi comandată de pe site-ul Bookzone.