Trei seturi de la Femme Luxe în prima comandă din 2022

Cred că știți deja că periodic dau câte o comandă pe Femme Luxe, iar printre numeroasele comenzi care conțineau haine pentru mine, am avut și câteva cu haine pentru Denisa. Prima comandă de haine din acest an a conținut trei seturi de la Femme Luxe, dintre care două pentru Denisa și unul pentru mine. Ce am avut în colet și cum ni s-au părut o să vedeți în articolul de azi. Țin să menționez că de data aceasta coletul a ajuns chiar repede și a sosit prin curier, fără să fie nevoie să plătesc taxe vamale, cum am pățit la un colet anterior, sosit prin poștă.

Două seturi loungewear pentru Denisa

Data trecută i-am comandat Denisei haine mărimea XS de la Femme Luxe, având în vedere că pe site sunt haine pentru femei, nu pentru copii. I-au fost puțin mari la lungime, însă având în vedere că s-a înălțat de atunci, mă gândeam că de data aceasta îi vor fi bune. Așa a și fost, astfel că ambele seturi de la Femme Luxe comandate acum îi vin bine. Într-adevăr, unul dintre ele este mai mare și îi este puțin lung, însă mi-a plăcut că este gros și perfect pentru a fi purtat în această perioadă. Am ales pentru ea două seturi de la Femme Luxe din categoria Women’s loungewear sets.

Primul set este Chocolate Oversized Exposed Seam Long Sleeve Sweatshirt Cuffed Joggers Loungewear Set – Finely, care mi s-a părut tare simpatic de cum l-am văzut pe site. Ceea ce îl face deosebit este cusătura exterioară, a cărei culoare contrastează cu aceea a setului. Acest set îi este puțin mare Denisei. Am avut parte și de o mică peripeție cu acest set. Mai exact, cu bluza. Din cauza cusăturilor, bluza s-a lărgit foarte greu suficient încât să îi intre peste cap. După ce ne-am străduit în toate modurile posibile și eram deja pregătită să desfac cusătura din jurul gâtului, a cedat în sfârșit.

Cel de-al doilea dintre cele două seturi de la Femme Luxe pentru Denisa este Khaki Zip Up Hoodie Cuffed Joggers Loungewear Set – Sibyl. Acest set îi vine perfect Denisei, chiar dacă este tot mărimea XS, ca și celălalt. Este format dintr-o pereche de pantaloni și o bluză cu fermoar și capișon.

Un set tricotat pentru mine

Întotdeauna, înainte să plasez o comandă, mă uit prin diverse categorii de pe site. De exemplu, arunc câte o privire prin categoria little black dress, până îmi dau seama că am destule rochii în dulap și prea puține ocazii când să le port. Mă uit uneori și prin categoria Ripped jeans for women, deși nu am purtat niciodată acest gen de blugi. Singura mea pereche de blugi din această categorie este cea de pantaloni scurți, pe care i-am luat vara trecută și pe care îi ador.

De data aceasta, am găsit un set tricotat foarte drăguț, pe care l-am ales pentru pulovărul său. Este vorba despre setul Cream Knitted Rib Long Sleeve Jumper High Waisted Bodycon Midi Skirt Co-ord – Zara. Mărturisesc că, atunci când am desfăcut acest set din colet, m-a pufnit râsul, pentru că aveam impresia că fusta îmi va încăpea doar pe un picior, atât pare de strâmtă/îngustă sau cum vreți voi să-i ziceți. Totuși, fiind tricotată și cu elastic în talie, se întinde suficient și mă încape fără probleme. Fusta este cu talie înaltă și o lungime midi și, surprinzător, chiar mă simt bine în ea. Cât despre pulovăr, chiar îmi place și este super confortabil. Cu siguranță pulovărul îl voi purta și cu blugi, de fapt, recunosc că acesta a fost și principalul motiv pentru care am ales acest set.

Trei seturi de la Femme Luxe sau încă o comandă reușită

Mă bucur să spun că am avut încă o comandă reușită, care ne-a bucurat pe amândouă. Cele trei seturi de la Femme Luxe sunt tare frumoase. Îmi plac tare mult culorile și materialele lor, iar de când comand de pe site, pot spune că sunt mulțumită de calitatea hainelor. Deja am început să mă uit pe site să văd ce comand data următoare, însă varietatea de produse frumoase îmi cam creează dificultăți.

Vouă vă plac alegerile noastre? Ce părere aveți de cele trei seturi de la Femme Luxe?

6 thoughts on “Trei seturi de la Femme Luxe în prima comandă din 2022

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.