Editura Publisol continuă să readucă în atenția cititorilor de azi, scriitori români de legendă ai secolului 20, lansând seria de autor Leonida Neamțu.
Leonida Neamțu s-a născut la Soroca, pe 26 august 1934, într-o familie de intelectuali. În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia Neamțu se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. Școala primară o urmează la Vișeu, iar în Sighet studiază la Liceul „Dragoș Vodă”.
În anul 1950 ajunge la Cluj, unde se înscrie la Facultatea de Filologie. Student fiind, debutează cu un volum de poezie în 1952, în revista Almanahul literar, coordonat de poetul A.E. Baconsky. Din 1964, începe să publice numai romane.
Rămâne redactor la Almanahul literar, devenit apoi Steaua, revistă a Uniunii Scriitorilor, el însuși fiind membru al Uniunii Scriitorilor.
La 27 octombrie 1991 se stinge din viață, lăsând în urmă 33 de volume publicate între 1960 – 1990, câteva manuscrise, aproape 40 de ani de contribuție scriitoricească la revista Steaua și foarte mulți iubitori și fani ai stilului său inconfundabil.
Dacă mulți critici de carte expediază genul polițist și de aventură la capitolul literatură superficială, Leonida Neamțu e cel mai puțin superficial scriitor care a trăit vreodată în țara noastră!
Umorul fin, ironia mușcătoare, inteligența personajelor și imaginația debordantă din cărțile lui captivează atenția și astăzi!
Dacă Leonida ar fi fost regizor, David Lynch s-ar fi lăsat de meserie. Iar când cărțile lui vor fi transpuse în filme, Twin Peaks va deveni o palidă pastișă a îngemănării dintre realitate, imaginar și fantastic, pe care numai la Leonida Neamțu o poți întâlni în toată splendoarea ei.
„Începând cu Toporul de argint din 1964, Leonida Neamțu devine unul dintre autorii de vârf ai romanului de aventuri, în genere. Există păreri avizate conform cărora operele sale se încadrează, cu succes, în curentul postmodernist. Leonida Neamțu a publicat în ritm alert, volum după volum, cu tiraje de zeci de mii de exemplare, astfel încât, în 1990, când îi apare ultima carte, opera sa numără 33 de titluri.
Format în ambianța revistei Steaua, deprinsese o mentalitate de scriitor profesionist, susținută de un talent indiscutabil. Deşi circumscrisă în bună parte genului ca atare, proza sa nu este una de divertisment propriu-zisă. De la un moment dat, Leonida nu mai respectă integral nici măcar convențiile canonice ale acestui tip de literatură. Prozatorul este în fond un fantezist ingenios, cu plăcerea ludicului, a parodicului sau a umorului absurd. Narațiunile sunt adeseori încântătoare prin nonconformismul lor ori prin referințele ironice la diverse modele livreşti. Dar scrie, deopotrivă, şi în registru grav, cu un realism de descendență comportamentistă, gen Hemingway”, remarca Petru Poantă despre autor.
“Leonida Neamțu ar da – şi a dat –, oarece dureri de cap teoreticienilor literaturii şi, mai ales, autorilor de dicționare literare. Genuri consacrate, cum ar fi science-fiction, cel polițist, literatura pentru copii, şi-l revendică, nu fără justificări parțiale, căci s-a ilustrat în toate acestea. A atras mai puțin lumina reflectoarelor critice, întru câtva paradoxal, nucleul dens al unei opere întinse, fără a mai socoti miniaturile şi povestirile publicate la Steaua, revista de o viață, anume romanele cu tematică diversă. Cât despre poezie, cine-şi mai amintește de ea? Clasificat ca scriitor minor, bunul nostru Leonida le-a făcut o farsă continuă teoreticienilor ironizați blând în scrierile lui. Căci amprenta sa de unicitate e un mod singular de a simți, accesibil, prin rezonanță sufletească, cititorilor dăruiți cu corzile potrivite. Ceilalți l-au apreciat doar, sau l-au ignorat, ceea ce-i aproape acelaşi lucru. Acestor cititori de afinitate, orice pagină scrisă de Leonida Neamțu le provoacă o febră de origine necunoscută”, consemnează Radu-Ilarion Munteanu.
Prin reeditarea operelor lui Leonida Neamțu, Editura Publisol oferă iubitorilor de carte un autor deosebit, al cărui stil original a reușit să cucerească de la început publicul românesc, vânzându-se în secolul trecut în tiraje de zeci de mii de exemplare.
Seria de autor Leonida Neamțu a cuprins, în prima fază, 14 cărți, lansate în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022.
- Acolo unde vântul rostogolește norii + Chirie pentru speranță
- Moartea, ca o floare de „Nu-mă-uita” + Toporul de argint
- Teroare pentru colonel + Acoperiș cu demoni
- Blondul împotriva umbrei sale
- Speranță pentru marele vis
- Când moare inamicul cel mai bun
- Narațiuni detective
- Febră de origine necunoscută
- Știi, Lavinia, caracatițele…
- Speranță pentru speranță
- Balada căpitanului Haag
- Legenda cavalerilor absenți
- La Goulue dansează cu Chocolat
- Deodată, inevitabilul + Norii de diamant
Cum interesul față de această serie a fost unul ridicat, fiind bine primită pe piața de carte, Editura Publisol a decis ca seria să fie continuată cu încă patru titluri:
- Aventură și contraaventură – joi, 20 ianuarie 2022
- Casa Isolda sau Cutremurul – joi, 27 ianuarie 2022
- Celălalt prezent – joi, 3 februarie 2022
- Frumusețea pietrei nevăzute – joi, 10 februarie 2022
Despre ”Aventură şi contraaventură” scriitorul Adrian Georgescu, un cititor împătimit de Leonida Neamțu, spune următoarele:
„O carte genială, mai bună chiar decât Toate pânzele sus! și Cireşarii la un loc (iar astea au fost două cărți foarte bune!).
Doi circari, un saltimbanc fără o ureche şi un iluzionist care a jurat să tacă până când nu va revedea farul din Mangalia, pornesc de pe partea cealaltă a Pământului spre România. Pe drum cunosc personaje extraordinar construite (un marinar român care îşi caută un rival cu care să se lupte), un actor celebru, un hoț veşnic derutat şi pe mulți alții. De asemenea, adoptă pe parcurs diverse animale, pe care le botează Felicia şi Felician.
Fac deseori cadou prietenilor cartea”Aventură şi contraaventură” (o cumpăr din anticariate și le-o dăruiesc) și toți, absolut toți, au rămas surprinși că nu o știau.
E, de departe, cea mai bună carte de aventuri din literatura română! E cartea cu care orice copil sau adolescent se apucă de citit.“
Leonida Neamțu este un scriitor care scapă oricărui tip de încadrare literară. A abordat genuri ca romanul SF sau de aventuri și a trecut, firește, și prin cel polițist, integrând însă, în toate, umorul negru, absurd și referințele culturale.
Așadar, cititorii au acum la îndemână un autor de colecție care nu ar trebui să lipsească din biblioteca celor care recunosc valoarea unei cărți chiar și dincolo de poveste!
Cărțile lui Leonida Neamțu sunt disponibile pe publisol.ro, în librării și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro etc) și la chioșcurile de presă.
Editura Publisol: CASA SCRIITORILOR ROMÂNI!
Un autor legendar! 🙂
Categoric! 😀