
Când pun mâna pe o carte de la StoryCraft Publishing, știu sigur că voi avea parte de o lectură pe cinste. Cel puțin, până acum nu a existat vreo carte de la această editură care să mă dezamăgească. Iar acum am avut ocazia să citesc pentru prima oară o carte scrisă de Daniel Zărnescu. Este vorba despre cartea Intersecții, care mi s-a părut de-a dreptul fascinantă.
Aș îndrăzni să spun că această carte este, de fapt, o radiografie a societății românești și a tiparului de antreprenor român care vrea tot mai mult, și mai mult. Este o carte despre modul în care alegerile și deciziile ne pot influența viața. Însă, totodată, este o poveste savuroasă, despre ridicarea din „noroi” și decăderea de pe „piedestal”.
Două povești
Cartea este povestită din două perspective, dar care se intersectează într-un final, însă nu o să vă dau detalii despre asta. În primul rând, îl avem pe Adrian Ploieșteanu, un antreprenor multimilionar, care își dorește să devină tot mai bogat și mai puternic în sectorul afacerilor. A pus bazele afacerilor imediat după Revoluția din ’89 și de atunci s-a extins în permanență, atrăgându-l de partea lui și pe fratele său.
Desigur, afacerile sale nu sunt întotdeauna legale, ba chiar face contracte cu statul, în modul în care sunt sigură că am auzit cu toții că se obișnuiește să se facă, adeseori. Este impulsiv și manipulator, îi place să dețină controlul și nu se dă în spate de la a mitui pe oricine pentru a obține ceea ce își dorește. Deși afacerile sale încep să se clatine, continuă să arunce cu bani în stânga și-n dreapta, pentru a menține sentimentul de putere.
De cealaltă parte, îl avem pe Silviu, un cerșetor care ajunge cu trenul de la București într-un sat parcă uitat de lume. Obișnuit deja cu privirile pe care i le aruncă trecătorii, Silviu își vede nestingherit de drum. Ajuns în satul Bărcănești, el începe să își caute o chirie și de lucru cu ziua. Treptat, descoperim povestea sa din prezent și aflăm cum regretă deciziile pe care le-a luat în trecut, care au fost tocmai cele care l-au adus în starea din prezent.
Intersecții – o carte savuroasă
Mai multe detalii despre poveștile celor două personaje nu pot să vă ofer, deoarece Intersecții este o carte pe care trebuie să o citiți și să-i descoperiți singuri tainele. Pentru mine, a fost o lectură savuroasă, care m-a captivat de la început până la sfârșit. Am încercat să intuiesc pe tot parcursul legătura dintre cele două personaje și eram sigură că mi-am dat seama care este, dar am avut parte de o surpriză spre final, când adevărul mi s-a revelat.
Mă declar încântată de cartea Intersecții, de modul în care autorul a ales să spună povestea și de personajele pe care le-a creat. Vă recomand cu tot dragul să citiți această carte, pentru că exemplifică excelent goana după bani și averi, modul în care noi, oamenii, adeseori suntem dispuși să renunțăm la familie, iubire și viață chiar, pentru a construi un mic „imperiu” de afaceri.
Cartea Intersecții de Daniel Zărnescu poate fi comandată de la StoryCraft Publishing.
Pare o carte pe gustul meu si mi-ar placea s-o citesc. Multumesc pentru recomandare 🙂
Cu drag! Sunt sigură că ți-ar plăcea.
Eram sigur ca o sa iti placa romanul asta la fel de mult ca mie! 🙂 Excelenta recenzie! 🙂
Mulțumesc! 🙂 Da, nici nu avea cum altfel.
Cu siguranță mi-ar plăcea povestea asta! ❤️
Sunt convinsă că da! <3
Cât de curioasă mă faci!
Mă bucur! Chiar merită citită cartea asta!