Te-a sedus și s-a dus – Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă

Te-a sedus și s-a dus – Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă

Am citit toate cărțile scrise de autoarea Natașa Alina Culea și fiecare este minunată, fiecare are acel ceva care o deosebește și o face să fie unică, originală și specială. De această dată, autoarea ne surprinde cu un titlu nou și cu totul diferit, asta deoarece dacă până acum toate romanele sale erau ficțiune, de data aceasta și-a îndreptat atenția spre nonficțiune, scriind cartea „Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea” în colaborare cu psihoterapeutul și psihologul clinician Gabriela Presadă.

Cartea de față este un ghid excelent pentru orice femeie. După părerea mea, chiar toate femeile ar trebui sau ar avea nevoie să o citească. Asta deoarece fiecare femeie a avut momente în care a avut, poate, nevoie să i se fi spus să aibă încredere în ea însăși, să se iubească și să se respecte. Să fiu sinceră, mi-a plăcut tare mult modul în care este gândită cartea și stilul de scriere, care te face să simți că ai vorbi cu cea mai bună prietenă.

Un ghid excelent pentru a ne învăța pe noi și pe fiicele noastre cum să relaționăm cu bărbații

Chiar i-am spus fiicei mele că peste 2-3 ani îmi doresc să citească această carte, să aprofundeze informațiile din ea și să facă exercițiile, care sunt menite să ajute orice femeie să devină puternică și sigură pe sine, să știe cum să se comporte în fiecare situație legată de bărbați și să învețe să se respecte. Dacă vă întrebați, fiica mea are acum 10 ani, motiv pentru care am considerat că peste 2-3 ani va fi perioada ideală în care să citească această carte pentru prima dată.

Mă bucur să am în bibliotecă un astfel de ghid, pe care ea să îl poată folosi pentru a evita suferința în dragoste. E adevărat că mă străduiesc și eu să îi insuflu încrederea de sine și iubirea de sine, însă cert este că o carte scrisă de un coach de dezvoltare personală și un psihoterapeut este mult mai utilă și mai ușor de înțeles decât ce spune mama.

Informațiile din carte mi s-au părut utile, iar modul în care sunt prezentate le face ușor de înțeles. De fapt, citind cartea „Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea”, este imposibil să nu cazi pe gânduri cu privire la diferite acțiuni sau decizii din trecutul tău.

Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea – o carte de dezvoltare personală utilă tuturor femeilor

Cred că e de la sine înțeles faptul că nu vă pot povesti efectiv cartea, având în vedere că nu este o carte de beletristică, ci una de dezvoltare personală. Ce pot să vă spun, însă, este că această carte conține nu doar informații extrem de interesante și utile, ci și exemple reale care ne demonstrează cum gândesc bărbații când vine vorba despre femei, cum interpretează anumite vorbe sau gesturi și cum se folosesc de slăbiciunile pe care le afișăm pentru a obține ceea ce își doresc.

Așadar, dacă ești o femeie care își dorește să învețe cum să evite bărbații care caută doar aventură, bărbații care profită de slăbiciunile afișate pentru a obține ce își doresc, atunci cu siguranță ai nevoie să citești această carte. Practic, prin exemple clare, această carte îți arată cum să recunoști comportamentele și semnalele care ar trebui să îți dea de gândit cu privire la intențiile reale ale bărbaților. În plus, te învață cum să te iubești, să te apreciezi, respecți și să ai încredere de sine, pentru a evita să devii nefericită în relațiile cu bărbații.

Recomand cu tot dragul această carte, iar pe cele două autoare țin să le felicit pentru modul minunat în care au ales să li se adreseze femeilor, pentru a le ajuta.

Cartea Te-a sedus și s-a dus. Cum schimbi povestea de Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă poate fi comandată de pe Bookzone.

6 thoughts on “Te-a sedus și s-a dus – Natașa Alina Culea și Gabriela Presadă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.