Mai târziu – Stephen King

Mai târziu – Stephen King

Mi-a luat tare mult timp până să îmi fac curaj să citesc ceva scris de Stephen King, și asta doar pentru că toată lumea spunea că scrie cărți horror, iar mie îmi era, sincer, frică să le citesc, crezând că m-ar speria într-atât încât n-aș mai putea dormi noaptea. Deh, nu sunt cea mai curajoasă persoană pe care ați întâlnit-o. Am început cu Institutul, carte pe care am citit-o destul de recent. Atât mi-a trebuit să prind gustul cărților scrise de acest renumit autor. Așadar, acum am fost tare curioasă de cartea Mai târziu, pe care am tot văzut-o prin online la un moment-dat.

Probabil că, dacă aș fi știut că de fapt cărțile lui Stephen King sunt mai degrabă cu elemente paranormale decât horror, aș fi început cu mult timp în urmă să le citesc. Ori poate le-am citit eu pe cele mai mult paranormale decât horror. Cert este că mi-a plăcut enorm și romanul Mai târziu. De fapt, cam puțin spus că mi-a plăcut. Adevărul este că abia am reușit să îl las din mână, la nevoie.

Deși conține și scene mai violente și sângeroase și detalii care îți cam fac stomacul să se răsucească, mi s-a părut un roman excelent, cu un subiect extrem de interesant. Este scris la persoana întâi, din perspectiva personajului principal. Mă bucur tare mult că am reușit să găsesc cartea pe Libris și nu am ezitat să o iau la citit.

Jamie vorbește cu morții

Jamie este un băiat diferit, pentru că el vede sufletele celor care au murit recent și poate chiar vorbi cu ele. Descoperă întâmplător această abilitate a sa și prima dată doar vede un mort, îi descrie mamei sale totul, pentru a o convinge că este adevărat. La un timp după prima experiență de acest gen, moare o vecină cu care Jamie și mama sa s-au înțeles bine. Jamie vorbește cu ea, astfel că află un secret și reușește să îl ajute pe soțul femeii.

Din experiențele de acest gen, Jamie ajunge la concluzia că morții sunt obligați să răspundă întotdeauna adevărul la întrebările pe care le primesc. În plus, ei nu mai simt emoții, nu mai au sentimente pe care le-au avut în viața pe Pământ. La scurt timp după moarte, spiritul începe să aibă vocea tot mai slabă, astfel că la un moment-dat Jamie ajunge doar să îi vadă buzele mișcându-se, fără a-l mai auzi vorbind. Iar într-un final, la doar câteva zile după moarte, spiritul dispare de tot.

Mama lui Jamie, Tia, este agent literar la propria agenție, deschisă de fratele său. Partenera ei, Liz, este detectivă. Deși Tia i-a zis dintotdeauna lui Jamie să păstreze între ei secretul lui de a vorbi cu morții, ea îi povestește lui Liz despre această abilitate a fiului ei.

Mai târziu, Jamie află că sunt și excepții de la regulă

Adevărata intrigă apare atunci când Liz îl ia pe Jamie de la școală pentru a o ajuta într-o misiune. Un criminal în serie s-a sinucis, însă există bănuiala că ar mai fi plasat o bombă înainte de a se împușca. Liz are nevoie de Jamie să afle despre această posibilă bombă, întrucât implicarea sa în rezolvarea cazului ar putea-o ajuta să își salveze cariera. Însă noul spirit este diferit de toate pe care le-a întâlnit Jamie înainte. Asta deoarece pare să se chinuiască, pare să spună și minciuni și, mai presus de orice, nu dispare la fel ca celelalte, ci îl urmărește pe Jamie și îl amenință.

Întâlnirea cu acest spirit reprezintă schimbări majore în viața lui Jamie, care simte nevoia să discute cu cineva despre tot ce i se întâmplă și să ceară ajutorul pentru a scăpa de spiritul malefic. Mai târziu, va avea din nou parte de o întâmplare care îl sperie îngrozitor: Liz îl ia cu ea în rezolvarea unui nou caz, de data aceasta… personal.

Mai târziu – o carte care m-a ținut „în priză”

Mai multe detalii despre poveste rămâne să descoperiți singuri, citind cartea Mai târziu. Mie mi-a plăcut enorm subiectul abordat și modul în care este spusă povestea lui Jamie. Așa cum am menționat și la început, apar câteva detalii de-a dreptul sângeroase, însă nici măcar acestea nu m-au făcut să cred că este o carte de groază.

Vă recomand și vouă să citiți cartea, mai ales dacă aveți o înclinație spre paranormal și spre a citi cărții din sfera thriller. Sunt sigură că veți descoperi o poveste incitantă, care vă va ține „în priză”, așa cum a făcut și cu mine.

9 thoughts on “Mai târziu – Stephen King

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.