Am citit până acum toate cărțile publicate sub semnătura autoarei Natașa Alina Culea și știu că are un stil deosebit, cărțile ei sunt diferite și minunate. Cu toate astea, încă mai continuă să mă surprindă de fiecare dată când citesc o nouă carte a sa. Reușește, prin fiecare cuvânt, să mă convingă că este o autoare fenomenală, cu o imaginație debordantă și cu un stil aparte de a așterne cuvintele pe hârtie. Am fost tare curioasă de noua ei carte, Rusalka. Femeia din adâncuri, astfel că nu am amânat prea mult lecturarea ei după ce a ajuns la mine coletul.
Știți cum e cartea aceasta? Precum o poveste pe care așteptam în copilărie să ne-o spună bunicii, cuibăriți sub o pătură. Precum o muzică lentă, care îți îmbie sufletul la visare. Precum un prieten drag, revenit după o călătorie îndelungată, povestindu-ți despre aventurile sale, în timp ce tu nu te saturi să-l asculți. Da, exact așa este. Greu mi-a fost să o las din mână la nevoie și, trebuie să recunosc, am citit-o aproape pe nerăsuflate.
Dar, deși am citit-o așa, am rămas cu gândul la ea, am „meditat” asupra ei încă aproape o zi după ce am finalizat-o, pentru că povestea are nevoie să se așeze în mintea cititorului. Sau, altfel spus, e o poveste de care nu te desprinzi după ce ai terminat-o de citit, ci o păstrezi în minte și în suflet, probabil mult timp după.
Povestea lui Alexandru
Alexandru este un tânăr jurnalist, care își dorește să scrie un roman. Într-o zi, simte o inexplicabilă chemare de a merge la mătușa sa, Tudosia, în comuna Maliuc, aflată în inima Deltei Dunării. Astfel, își ia concediu de la ziarul din București la care lucrează și își anunță mătușa că va sta o vreme la ea.
Acolo, Alexandru scrie, reușește să aștearnă pe hârtie nu doar romanul pe care visa să îl scrie într-o bună zi, ci și diferite povești din locurile respective. Ba mai mult, reușește să afle povești locale de la tinerii și bătrânii din comună. Însă, deși fiecare legendă are farmecul ei, una îl captivează cu totul: legenda Rusalkăi.
Rusalka este o ființă care trăiește în apele Dunării, pe jumătate femeie, pe jumătate pește. Se spune că, din răzbunare pentru ce i s-a întâmplat cu sute de ani în urmă, de atunci omoară bărbați. Înainte să vină să ucidă, Rusalka aduce peste Dunăre o ceață groasă, de care oamenii se tem, știind că prevestește moartea.
Alexandru se simte însă atras de Rusalkă, într-un mod inexplicabil, lucru ce îl fascinează și îngrozește deopotrivă. Deși se simte amenințat și știe că ar putea fi ucis, în același timp, se simte atras de Rusalkă și își dorește să o vadă.
Alături de el, descoperim legenda Rusalkăi și câteva alte legende locale, unele mai înfricoșătoare decât altele. Suntem martorii unor fenomene stranii, care s-ar putea încadra foarte ușor în categoria fenomenelor supranaturale. Pentru mine, acestea au sporit și mai mult plăcerea lecturii și frumusețea și autenticitatea poveștii.
Rusalka. Femeia din adâncuri – o poveste fascinantă
Povestea este presărată cu detalii care țin de geografia și istoria locului. Prin modul în care autoarea povestește, nu ai cum să nu te îndrăgostești de Deltă și de poveștile sale. Se simte iubirea autoarei pentru locurile din inima Dunării, ea însăși fiind născută în Tulcea. Romanul este plasat în categoria realist-magic, având la bază mitologia română și cea slavă.
Pentru mine, a fost fascinantă povestea, cu atât mai mult cu cât iubesc astfel de povești inspirate din mitologie, cu detalii supranaturale. Inițial, mi-am imaginat că Rusalka ar fi o ființă în genul unei sirene, astfel că am fost surprinsă să descopăr că, de fapt, ea este o ființă rău-intenționată, care ucide în special bărbații.
Modul în care este scrisă cartea este grozav, te face să citești pe nerăsuflate. Este precum o poveste spusă de bătrâni la gura sobei, iar cuvintele sunt așezate astfel încât întregul text mi s-a părut a avea o muzicalitatea aparte, așa cum îi stă în fire autoarei Natașa Alina Culea să scrie. Vă recomand cu toată încrederea cartea Rusalka. Femeia din adâncuri, pentru atunci când vă doriți o lectură cu adevărat magică, din toate punctele de vedere.
Cartea Rusalka. Femeia din adâncuri de Natașa Alina Culea poate fi comandată de pe Bookzone, unde găsiți de acum toate cărțile semnate de autoare.
Toate cartile Natasei sunt fascinante! 🙂 Fiecare dintre ele te incanta prin alta modalitate. 🙂
Da, așa este. 🙂 Fiecare este specială și diferită, dar toate minunate.
Pare o carte tare interesanta. Multumesc pentru recomandare 🙂
Cu drag! Chiar este tare frumoasă. 🙂
Pare super captivanta cartea, Natasa are un stil original.
Chiar da.
Ce faina pare cartea aceasta.
Este minunată, ca toate cărțile autoarei.