
Delia Mitroi a publicat de curând romanul „Iubito, te-am jucat la Poker!” la Editura Petale Scrise. Cartea, un romantic thriller, a făcut furori între cititori – în special între cititoare. V-o recomand, dacă nu ați citit-o încă. Iar pe autoarea Delia Mitroi vă invit să o cunoașteți mai bine, prin intermediul acestui interviu.
Cine este Delia Mitroi?
De fiecare dată când primesc această întrebare îmi vin în minte o mie de imagini și de idei. Mă văd pe mine însămi în mai multe roluri sociale și ipostaze. Dar ca să fac un mini-rezumat, Delia este o visătoare, o romantică incurabilă, care știe totuși să fie și realistă, atunci când trebuie. Se bucură de atenția celor din jur și de lucrurile mărunte. Are un simț al umorului dezvoltat și este plină de energie. Are o personalitate explozivă, pentru că este mereu imprevizibilă și câteodată impulsivă. Este pasională și extrem de implicată în tot ceea ce face. Este genul de persoană pe care o admiri sau o detești, dar care cu greu îți poate fi indiferentă.
Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de publicare a primei tale cărți?
La prima carte a fost mai greu să-mi găsesc o editură. Am avut oferte de publicare, dar nu cunoșteam o serie de proceduri și de practici ale editorilor. Apoi, odată găsită editura, îmi făceam griji că lucrurile nu vor ieși așa cum am visat eu. Că doar v-am zis anterior, sunt o visătoare! Am un mare talent în a-mi face iluzii. Dar nu numai pozitive. Cred că asta are de-a face și cu imaginația mea debordantă de scriitoare. Revin la idee. M-am temut că romanul de debut nu va fi publicat la timp, că nu va fi corectat bine, că lansarea va fi un fiasco etc. Când colo, ce să vedeți? Totul a ieșit foarte bine la final. Și mă mândresc cu rezultatul muncii mele și cu cel al editurii. Deci, am învins toate acele obstacole cu brio.
Cartea Iubito, te-am jucat la Poker! este prima pe care ai scris-o vreodată sau mai ai cărți începute înainte?
„Iubito, te-am jucat la Poker!” este a doua carte a mea. Prima carte se numește „Rivali în fotbal și în dragoste” și a apărut în ianuarie 2021 la Editura Coresi Publishing House.
Care a fost scopul tău când ai scris cartea: acela de a scrie cum simți sau acela de a scrie astfel încât cartea să fie pe placul cititorilor?
Când am scris, într-o primă fază m-am gândit doar la mine. Mai ales că eu fiind nouă în domeniul literar, mi-am propus să experimentez mai multe stiluri de scris, să încerc să construiesc personaje și intrigi extrem de diferite unele față de altele. Una peste alta, am scris ce am simțit, dar și ce am crezut eu că îi va ține în suspans pe cititorii mei. Nu am făcut niciun compromis. Pe alocuri, am mai ținut cont de sfaturile mamei, care este o cititoare împătimită și experimentată. Și bineînțeles, de cele ale editorilor, care n-au fost foarte „invazive” sau la polul opus de ce mi-am dorit eu.
Cât a durat să scrii această carte?
Am început această carte pe 28 septembrie 2020 și am terminat-o, cu tot cu recitit de trei ori și cu corecturile de rigoare, pe 1 decembrie 2020. Așadar, am avut nevoie de puțin peste două luni pentru a o finaliza. Și în tot acest timp am mers și la serviciu, urmându-mi cursul normal al vieții.
Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți?
Cu excepția lipsei de timp, cea mai mare provocare a fost să abordez un subiect care îmi era în mare măsură străin: Mafia. A trebuit să mă documentez despre mafia italiană, despre Camora, despre stilul și atitudinea adevăraților gangsteri. Acum, e drept că nu am folosit în prima parte a cărții toate informațiile dobândite și nici nu am dorit să-mi transform romanul într-unul polițist. Tocmai de aceea, am atenuat în mare parte detaliile șocante, am cosmetizat și am romanțat poveștile prezentate, făcându-i pe eroii romanului mai plăcuți în fața publicului. Mai ales în fața publicului feminin 😛
Cum au privit apropiații tăi (familia și prietenii) ideea de a publica această carte?
Familia mea a fost foarte încântată să audă că urma să public un al doilea roman în mai puțin de cinci luni după primul. Bineînțeles, ei știau și ce am scris și ce așteptări aveam de la această carte. Pentru că eu comunic foarte mult cu părinții și cu bunica mea. Ei se bucură pentru fiecare succes al meu și îmi sunt alături. Câteodată, am impresia că sunt chiar mai mândri de realizările mele decât sunt eu însămi.
Cum te susține familia în cariera ta de scriitor?
Familia îmi oferă suportul emoțional în timp ce scriu, dar și după ce public. Sunt entuziasmați și ei odată cu mine. Iar mama, a cărei meserie de zi cu zi este să salveze vieți, fiind asistentă medicală într-o secție de ATI, este și un fel de „consultant literar”, fiindcă, așa cum spuneam mai sus, obișnuiește să-mi spună sincer ce-i place și ce nu-i place la un manuscris, înainte să ajung să-l trimit la editură. E adevărat că uneori gusturile ei nu coincid cu ale mele și nu o ascult mereu. Adică, dacă eu cred într-o idee, mă lupt cu toată lumea și merg cu ea până la capăt.
Care a fost cel mai frumos moment de până acum în viața ta de autor publicat?
Cel mai frumos moment a fost cel al lansării romanului meu de debut. Nu voi uita niciodată ziua de 28 ianuarie 2021, chiar dacă, în plină pandemie de COVID-19, lansarea a fost online, pe Zoom. M-am simțit extrem de iubită, de apreciată și de lăudată de toți cei prezenți. Și recunosc că ador complimentele și felicitările. Sigur că acestea sunt binevenite pentru orice scriitor aflat la început de carieră.
Cum ai descrie cititorul ideal al cărții tale?
E ușor să vă răspund la întrebare, întrucât i-am cunoscut deja pe cei mai înfocați cititori ai romanelor mele. Sunt curioși, ahtiați după emoție, după suspans, după imprevizibilitatea narațiunii prezentate, după povești de dragoste încâlcite și circumstanțe dramatice, cu răsturnări de situație. Și în mare parte sunt cititori experimentați, oameni exigenți cu stilul scriiturii, pe care nu-i impresionezi ușor. Am observat că sunt și foarte „vocali” pe rețelele de socializare și mă promovează mult. Pe această cale, țin să le mulțumesc din suflet și să le spun că și lor le datorez succesul cărții „Iubito, te-am jucat la Poker!”
Cum a fost primită cartea de către cititori?
„Iubito, te-am jucat la Poker!” mi-a depășit toate așteptările. Că a fost bine primită este puțin spus. În jurul acestei opere pe care unii au numit-o „savuroasă” s-a creat inclusiv o comunitate de fani, oameni care scriu despre carte, despre personaje, despre acțiuni, și care mi-au cerut insistent să scriu o a doua parte. Am fost gând la gând cu bucurie. Asemeni lor, nici eu nu îmi puteam lua rămas bun atât de repede de la povestea clanului Salamandra și a soților Clara și Gabriel Pavel.
Dacă ți s-ar da ocazia să petreci o zi cu un scriitor (clasic sau contemporan), care ar fi acesta și de ce?
Mie îmi plac scriitorii romantici și în special cei controversați. Dintre toți autorii clasici romantici, cred că cel care a avut cea mai complexă și mai fascinantă personalitate a fost rusul Aleksandr Pușkin. Tragedia literaturii ruse și a noastră, a celor care-i iubim opera, este că s-a stins mult prea devreme, la doar 37 de ani, după un duel cu un rival în dragoste. Vă dați seama câte opere minunate ar mai fi creat acest geniu de-ar fi trăit încă 30-40 de ani? Și… da. De-ar fi să petrec o zi cu un scriitor, aș alege să mă întorc în Rusia secolului XIX și să-l cunosc personal pe Aleksandr, poate chiar să participăm la un bal împreună, la curtea țarului Rusiei.
Ce ne poți spune despre proiectele tale de scriere din momentul de față?
În momentul de față, lucrez la o carte cu influențe istorice și puțin SF. Este o operă care se caracterizează printr-o originalitate aparte și veți vedea în curând de ce. Tot ce construiesc eu este autentic și creativ, dar de această dată am avut curajul să scriu altfel decât am făcut-o până acum. Paralel, sunt și în proces de editare al volumului al doilea din „Rivali în fotbal și în dragoste.” Iar din toamnă voi începe să lucrez la partea a doua din „Iubito, te-am jucat la Poker!”. Să fiu sănătoasă, că am inspirație și idei cât cuprinde!
Cum reușești să împaci cariera, viața de scriitor și familia?
Există un echilibru care trebuie găsit pentru tot ce vrei să faci în viață. Cred că cea mai mare provocare a vremurilor pe care le trăim este time managementul. Cum te organizezi când ești implicat în mai multe proiecte și trebuie să-ți trăiești frumos și viața personală. Din fericire, scrisul pentru mine este un hobby. Așa că am reușit să le armonizez pe toate până acum.
Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?
Îi salut și le mulțumesc pentru timpul acordat lecturării acestui interviu. De asemenea, îi invit să mă cunoască mai bine dând like paginii mele de autor Delia Mitroi și citindu-mi cărțile.
Îți mulțumesc pentru răspunsuri, Delia!
Super-interviu! 🙂
Mulțumim, Marius! 🙂
Ador genul asta de interviuri, pentru ca imi place sa cunosc omul din spatele cartii.
Mă bucur tare mult.
Si acest interviu mi-a starnit interesul si m-a facut sa il citesc cu drag.
Mă bucur. Cred că ți-ar plăcea și cartea Deliei.