De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Cătălina Pană

Cătălina Pană și-a făcut debutul literar la Editura Petale Scrise, cu romanul cvasi-biografic Dama de pică. Promite să ne bucure cu cât mai multe romane în viitorul apropiat, astfel că s-a apucat serios de treabă. Am întrerupt-o puțin din rutina cotidiană și am rugat-o să răspundă unui interviu. Așadar, vă invit să o cunoașteți mai bine pe Cătălina Pană și să îi citiți cartea de debut, pentru că merită.

Cine este Cătălina Pană?

Cătălina Pană este o tipă puțin trilu-lilu. Aud des diverse variante de la prieteni și cunoscuți. Unii spun că sunt mereu cu capul în nori, alții că sunt bine ancorată cu picioarele pe pământ. (Închipuie-ți cât pot fi de înaltă!) Recunosc acest tipar până și în tipul de muzică pe care îl ascult. Trec rapid de la balade irlandeze la rock supărat și poate Buddha Bar între.

În rest sunt mamă, soție și povestitor de ocazie.

Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de publicare a primei tale cărți?

În primul rând m-am confruntat cu propriile frici, asta până am încetat să îl pun pe „Dacă” în față. Propoziții de genul „Dacă nu sunt destul de bună?”, „Dacă nu o să le placă?” au fost șterse din vocabularul meu.

În al doilea rând lipsa de transparență a editurilor, liniștea ce durează cu lunile. Este frustrant să nu primești niciun răspuns. Dacă aș putea transmite ceva editurilor din România, le-aș spune că lipsa unui răspuns este mai dezamăgitoare decât un refuz.

Cartea Dama de pică este prima pe care ai scris-o vreodată sau mai ai cărți începute înainte?

Dama de pică este prima carte scrisă. Am avut ceva muncă de editare la ea, dar cred că această carte a fost și lecția mea de inițiere în ale publicării. Nebunia abia acum începe.

Care a fost scopul tău când ai scris cartea: acela de a scrie cum simți sau acela de a scrie astfel încât cartea să fie pe placul cititorilor?

Acum mai bine de zece ani, când mi-am terminat așa-zisa pribegie pe meleagurile Austriei, mi-a răsărit de nicăieri ideea de a scrie o carte. O carte în care să pot povești niște aspecte mai puțin plăcute ale vieții printre străini, o carte care să fie poate un semnal de alarmă pentru fetele ce se aventurează în necunoscut așa cum am făcut eu și poate, de ce nu, o lecție de viață. Așa am simțit să scriu, oricum nu m-am gândit că va ajunge să o citească cineva.

Cât a durat să scrii această carte?

Mai bine aș putea răspunde cât a durat să NU scriu această carte (râd acum cu lacrimi). Totul a început într-o joacă, în februarie 2020. Prietena mea Raluca a pus gheara pe încercările mele așa-zis literare și m-a încurajat să continui. M-am afundat de câteva ori în mlaștina scriitorului, acel loc morbid care te ține departe de scris, dar care este doar în capul tău. Cea mai lungă perioadă de constipație literară a fost de două luni. Dar cu chiu cu vai, pe 31 decembrie a aceluiași an, am reușit să tastez cuvântul „Sfârșit”.

Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți?

Provocarea provocărilor a fost echilibrarea ficțiunii și a propriei realități. Fiind vorba de o carte cvasi-biografică am încercat să mențin povestea în limitele cumințeniei și să nu depășesc prea tare granițele adevărului propriei existențe. Știi tu, gurile rele…

Am păstrat de asemenea câteva întâmplări doar pentru mine, întâmplări care, poate, ar fi făcut povestea greu de digerat.

Cum au privit apropiații tăi (familia și prietenii) ideea de a publica această carte?

Sincer? Toți au fost sceptici. Cred că și asta trebuia trecută la întrebarea cu obstacolele publicării. Cu alte cuvinte, ai mei mi-au spus să-mi iau gândul. Au crezut că este doar o toană peste care voi trece foarte repede, dar uite că n-a fost.

Cum te susține familia în cariera ta de scriitor?

În primul rând îmi cumpără cărțile. Cred că ăsta este cel mai mare sprijin din partea tuturor atunci când vine vorba de începuturi. Dacă toți vor gratis unde ajungem? Soțul meu m-a sprijinit cel mai mult. El îmi creează atmosfera necesară, el citește primul ce scriu și îmi atrage atenția la greșeli sau ambiguități. Țin să îi mulțumesc pe această cale (acum trebuie doar să mă rog să citească interviul).

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în viața ta de autor publicat?

Nu pot spune că a fost doar unul. Aș minți cu nerușinare. De fiecare dată când primesc mesaje de felicitare pe pagina de autor, de fiecare dată când cititorii postează poze cu Dama de pică în prim plan abia îmi încap în piele de fericire.

Cum ai descrie cititorul ideal al cărții tale?

În ciuda celor câteva scene erotice și a limbajului dur, Damă de pică este o carte pentru toți. Este genul de poveste care te dă jos de pe norișorul roz și te urcă iar călare pe el după câteva pagini. E un fel de carusel de emoții, o carte scrisă în ritmul bătăilor unei inimi zbuciumate.

Cum a fost primită cartea de către cititori?

Îți spuneam mai devreme că nu mă așteptam să o citească cineva. În condițiile astea cartea a fost primită destul de bine. Nu cu surle și trâmbițe totuși. Nu-s nici Sandra Brown și nici E.L James.

Dacă ți s-ar da ocazia să petreci o zi cu un scriitor (clasic sau contemporan), care ar fi acesta și de ce?

Ah! E greu. Pot să mă împart între Stephen King și J.R.R. Tolkien? De ce? Mai e cazul să spun? Cine n-a auzit de Stăpânul Inelelor al marelui Tolkien sau de Apocalipsa genialului King a trăit degeaba. Tare aș vrea să învăț de la ei și să le aflu secretele literare.

Ce ne poți spune despre proiectele tale de scriere din momentul de față?

Lucrez la o serie de trei cărți romance-erotic, dintre care primele două sunt finalizate și așteaptă cuminți publicarea. A treia carte este o provocare pentru mine, nu pentru că aș avea iar (Doamne ferește!) vreun blocaj, ci din lipsă de timp.  Scriu și poezii, dar probabil că acestea nu vor vedea vreodată lumina tiparului.

Cum reușești să împaci cariera, viața de scriitor și familia?

Timpul este ceva prețios. Jobul meu este foarte solicitant. (Lucrez în marketing, iar asta spune totul). Dar de când cu schimbările aduse de pandemie și cu lucrul de acasă, îmi este mai ușor să jonglez cu toate atribuțiunile vieții de zi cu zi. Prefer să pierd ore de somn (pe care, evident, le petrec scriind) decât să nu îmi fac jobul cum trebuie sau să îmi neglijez rolul de mamă și soție (Închipuie-ți o tipă care încearcă în zadar să își ascundă cearcănele după rama ochelarilor). Eh, scăpări mai sunt, dar auto-critica si perfecționismul (dușmanii și binecuvântările mele) nu mă lasă să mă culc pe o ureche.

Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?

În primul rând aș dori să le mulțumesc pentru că mă susțin în această nouă și minunată etapă a vieții mele, că îmi acceptă nebunia și îmi cumpără cartea. Aș dori totuși să adaug la șirul de mulțumiri și un sfat: Dacă aveți un vis munciți pentru el și, la un moment dat, se va împlini. Magia începe cu un vis, atât vă spun.

Îți mulțumesc pentru răspunsuri, Cătălina!