De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Aurelia Chircu

Aurelia Chircu a publicat primele sale cărți cu ani în urmă, în tiraje mici, care nu au ajuns la prea mulți cititori. Anul 2021 a adus-o în atenția cititorilor, odată cu publicarea romanului Taina marchizului la Editura Petale Scrise. Vă invit să o cunoașteți mai bine pe Aurelia Chircu și vă îndemn să îi citiți cartea, un historical romance din sfera magic realism.

Cine este Aurelia Chircu?

Cunoscuții mă consideră imatură și, uneori, dificilă, deoarece concepțiile mele despre viață sunt altele decât ale majorității. Sunt femeia-copil, fiindcă nu am avut timp sau dispoziție să mă maturizez și acesta este un impediment. La serviciu, sunt colega care poartă mereu o carte și un caiet cu pix în geanta ei, cele din urmă pentru a-mi nota eventualele idei pentru scris, iar acasă, sunt fiica și persoana care încearcă să-și găsească echilibrul în viață, deși cam tardiv.

Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de publicare a primei tale cărți?

Prima carte a fost publicată la o editură care s-a desființat între timp. Deși nu era self-publishing, ea tipărea în tiraj foarte limitat și nu distribuia exemplarele, lucru pe care l-am aflat mult mai târziu. De aceea, debutul meu a fost unul minor, aflat de un număr destul de mic de cititori și, în prezent, aproape inexistent.

Cartea Taina Marchizului a fost inițial concepută ca fiind serie cu volume mai reduse ca număr de pagini. Ce te-a determinat să o rescrii sub forma unui volum?

Am hotărât să scot romanul în câteva volume gen broșură, în sistem self publishing de data aceea, fiindcă scriam foarte greu, din cauza timpului și a problemelor familiale. Practic, scriam, renunțam, scriam iar și la sfârșitul unui an îmi dădeam seama că nu realizasem nimic pe parcursul lui. Așa am decis să public pe măsură ce aveam măcar zece capitole scrise. Nu avea nimeni nevoie de acele cărticele, o știam, nu de poveștile acelea spuse pe jumătate, dar faptul că le vedeam publicate, la finele anului, mă făcea să simt că încă trăiesc și fac ceva pentru mine, doar pentru mine, în acel vârtej de probleme. Astfel, am scos două părți din cele patru dorite, din ceea ce trebuia să fie a doua carte dintr-o serie de cinci cărți, intitulată „Himerele contesei”, pe care însă am abandonat-o. Am încercat să public la diferite edituri și chiar fragmente în reviste online, dar am fost respinsă; una dintre edituri mi-a spus că le place, dar acela nu era un motiv să mă publice.

Care a fost scopul tău când ai scris cartea: acela de a scrie cum simți sau acela de a scrie astfel încât cartea să fie pe placul cititorilor?

Am scris cum am simțit, deși am vrut să scriu și pe placul cititorilor. Am înțeles mai târziu că temele alese de mine au un public anume, dar speram ca genul historical romance cu paranormal să-i atragă.

Cât a durat să scrii această carte?

Destul de mult, cred că vreo doi ani sau mai mult, deoarece scriam o perioadă scurtă, apoi abandonam cartea pentru o perioadă mai lungă, în care scriam proză scurtă sau doar citeam.

Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți?

Cred că termenul limită pentru concursul editurii, care m-a obligat să scriu fără să mă mai opresc. Dar și partea istorică, pe care am încercat s-o expun fără să plictisesc cititorul de romance. Oricum, nu pot fi mulțumiți toți cititori; știam că pe cei cărora le place romance, îi va plictisi partea istorică și invers. Dar am vrut să văd această carte terminată și publicată.

Cum au privit apropiații tăi (familia și prietenii) ideea de a publica această carte?

Romanul acesta a venit la cinci ani după primul. La acela, bunicul meu, pe care l-am pierdut între timp, m-a susținut foarte mult, el s-a bucurat și fost dezamăgit, după caz, alături de mine. La cea de a doua însă, demența lui era agravată și nu a priceput prea mult, dar am avut bucuria de a ne poza împreună atunci când am primit cartea publicată. Mama m-a susținut întotdeauna și adevărul e că datorită ei am reușit s-o termin, fiindcă a înțeles că necesit timp doar pentru mine și m-a înlocuit la îndatoririle față de bunic până am finalizat de scris povestea. Prieteni am puțini, două prietene și acestea m-au susținut și una chiar m-a certat ca să mă țin de treabă.

Cum te susține familia în cariera ta de scriitor?

Mama se bucură de orice reușită a mea și mă ascultă când îi povestesc ideile mele sau îi citesc povestirile de pe laptop.

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în viața ta de autor publicat?

Când am deschis coletul trimis de la editură cu exemplarele mele din Taina marchizului. De asemenea, toate părerile cititorilor, bune sau rele, deși recunosc că doar cele bune îmi dau vibe-ul necesar să pot scrie mai departe.

Cum ai descrie cititorul ideal al cărții tale?

Unii vor citi pentru romance, alții pentru istorie. Puțini vor adora cartea așa cum este fiindcă puțini sunt deschiși la nou și s-ar putea ca povestea mea să le pară incomodă sau/ și pe alocuri, plictisitoare. Practic, cititorul ideal ar trebui să fie cel de literatură clasică, acela ce-l iubește pe Alexandre Dumas și Ponson de Terrail.

Cum a fost primită cartea de către cititori?

Nu mă așteptam la prea mult, știind că am un stil și teme diferite. Și, într-adevăr, cititorii au găsit-o prea dramatică, în special iubitorii de happy ending și lipsită de romantismul necesar, de către cei care doreau scene amoroase mai explicite. Pe de altă parte, au fost și cititori care au admirat tocmai lipsa unui final fericit cu bulinuțe roz și la concretizarea menajului în trei în scene fierbinți.

Dacă ți s-ar da ocazia să petreci o zi cu un scriitor (clasic sau contemporan), care ar fi acesta și de ce?

Pentru cel clasic, ar trebui să mă teleportez în epoca lui Dumas ca să pot călători cu el în locurile unde s-a scris istoria franceză și să mă învețe cum să găsesc sursele de inspirație. Iar pentru cel contemporan, o aleg pe Anne Rice, fiindcă romanele ei m-au impulsionat să scriu.

Ce ne poți spune despre proiectele tale de scriere din momentul de față?

Am mai multe povești din seria pe care voiam s-o scriu și pe care le pot folosi în romane diferite. Am și povestiri scurte începute și abandonate. Ca oricare scriitor. În prezent, vreau să mai termin din proza scurtă și apoi, voi scrie o variantă a primele mele cărți, gândită din altă perspectivă și cu multe lucruri nespuse.

Cum reușești să împaci cariera, viața de scriitor și familia?

Am avut o perioadă, cea în care îl îngrijeam pe bunicul, în care viața de autor aproape că nu exista. Dacă reușeam să-mi notez ideile, nu scriam, iar dacă scriam, nu continuam. Să scriu este ceea ce îmi permit să fac în timpul liber, din păcate nu atât de des pe cât mi-aș dori. Dintr-un hobby, poate, a devenit un mod de trai. Nu o dată am apelat la personajele din povestiri ca să-mi rezolv problemele emoționale.

Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?

Dacă sunt autori și încă nu au reușit să publice, să nu renunțe fiindcă sigur va apărea și acea editură pentru ei, cum s-a întâmplat în cazul meu. Iar dacă doar citesc, să nu se sfiască să iasă din zona de confort și să încerce, uneori, și o carte pe care nu ar alege-o în mod obișnuit. Ar putea fi surprinși și asta în sensul bun.

Îți mulțumesc pentru răspunsuri, Aurelia!