De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Laura Stanciu

Laura Stanciu

Laura Stanciu a debutat la Editura Petale Scrise cu cartea Detectivă de ocazie, iar recent a publicat cartea Fără limite. Este o scriitoare talentată, care reușește să transmită emoție în cărțile sale. Are un stil autoironic, care se pliază perfect în romanul său Detectivă de ocazie, dar poate fi și extrem de serioasă și sensibilă, așa cum ne demonstrează în romanul Fără limite. Vă invit să o cunoașteți mai bine și să îi citiți cărțile (poate chiar în metrou sau tramvai, de ce nu?).

Cine este Laura Stanciu?

O zăludă anonimă care se visează scriitoare si posibil patroană de pensiune la munte ( dacă pică vreo moștenire, ceva, deși slabe șanse că mi-am căutat prin arborele genealogic și n-am nicio Mătușă Tamara și Becali a zis ca nu mă adoptă…) dar care nu știu câtă „carieră” va face pentru că are fața și atitudinea de funcționară la Stat care se bucură să vadă cetățeanul onest, după 5 ore de stat la coadă, cum plânge că nu are dosar cu șină.

Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de publicare a primei tale cărți?

Frica. Că nu scriu bine, că o să mă critice somitățile în literatură că scriu maculatură (da, da, mă și vedeam în mintea mea cine știe ce vedetă pe care să o bage în seamă criticii literari… vise de om inocent…). Apoi următorul obstacol a fost să mă țin de treabă. Eu, care nu am reușit niciodată să mă țin de o dietă (bine, asta nici n-am încercat că la 49 de kg udă și cu tot cu calul în spinare, n-avea rost!), care nu e în stare să se țină de un tratament medicamentos 5 zile la rând, îți dai seama că a fost o mega provocare să scriu și să termin! un roman.

Cartea Detectivă de ocazie este prima pe care ai scris-o vreodată sau mai ai cărți începute înainte?

„Fără limite” este de fapt prima carte scrisă de mine, pe la vreo 20 și ceva de ani – tot așa ca să reușesc să mă țin de treabă, un prieten m-a provocat la un pariu care consta în eu terminând de scris cartea în nu mai știu câte zile. Am reușit și după ce a fost lecturată de familie (tata și mama care era o cititoare înrăită și ar fi zis despre mine că`s următoarea Agatha Cristie chiar dacă scriam etichete pentru săpun…) a fost abandonată prin laptop și aproape uitată până a apărut șansa să o public.

Ce te-a inspirat în scrierea cărților Detectivă de ocazie și Fără limite?

La „Fără limite” treaba a fost destul de simplă –  eram oricum o cititoare de cărți polițiste de mică și am găsit nu mai știu pe unde, într-o carte, o referire la Eugen Alimănescu. Am început să sondez internetul din link în link după mai multe informații, că am o curiozitate mai ceva ca Țața Leana de la scara 2 din vechile cartiere de blocuri comuniste, și ușor-ușor am aflat mai multe informații. Să le însăilez într-o poveste a fost apoi ușor.

La „Detectivă de ocazie” am avut în cap mai multă vreme o scenă pe care după multe amânări am reușit să o pun pe foaie. Apoi mi-a părut așa cumva rău să nu încerc să continui povestea, prea era ca un copil amărât. Așa că am mai scris o scena și încă una. Apoi mi-a fost jenă de mine însămi să nu o duc până la capăt și m-am ambiționat să văd dacă iese ceva de Doamne-Ajută. Am trimis-o la multe edituri cu inima cât un purice gândind mereu „optimist” așa cum mi-e felul „Să vezi ce o să mai râdă ăștia de mine când o să citească, o să zică că a scris-o o puștoaică de 12 ani, e varză povestea, slabă etc”.

Cum consideri că te-a schimbat faptul că ai devenit autor publicat?

Dacă mă chema Dan Brown sau Pleșu puteam să zic că scrisul mi-a schimbat viața, dar cum nu`s, singura diferență acu` e că mă pot lăuda și eu cu ceva printre necunoscuți sau grupuri de oameni care mi se par mie cam cu nasu` pe sus și vreau să îi las cu gura căscată.

Care a fost cea mai mare provocare în scrierea cărților tale?

Să mă țin de scris! Aaaaa și gramatica 😊 Oamenii de la editură, săracii, știu despre ce vorbesc… Că am un stil de a scrie și unele expresii de le dă cu eroare când mă citesc și își pun întrebarea aia din liceu de ne teroriza pe toţi –  „Ce a vrut autorul să spună?”.

Cum au privit apropiații tăi (familia și prietenii) ideea de a deveni scriitor?

Toți au sperat că o să devin următoarea J. K. Rowling și că o să căștig milioane și o să aibă și ei cum să se pensioneze anticipat da`ce să vezi?! N-am avut norocu` ăsta, așa că și entuziasmul lor a fost pe măsură (măsura zero….). Da` tot s-au lăudat toți că știu/sunt prieteni/sunt părinți de scriitoare.

Cum te-ai simțit când ai publicat a doua carte, în comparație cu prima?

Nu pot să zic că a fost o diferență, aceeași emoție am avut și la a două carte, aceeași teamă că nu va fi plăcută cartea, că va fi criticată etc. (ți-am spus că`s o optimistă… eu și Bacovia, frați de sânge!)

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în viața ta de autor publicat?

Când am primit suținere și laude de la oamenii la care nu mă așteptam deloc.

Cum ai descrie cititorul ideal al cărților tale?

Ăla care o și citește, nu doar o cumpără/primește cadou și apoi o aruncă pe undeva fără măcar să o fi răsfoit! (Da, da, știu că sunteți câțiva care citind asta vă simțiți vinovați/vinovate… foarte bine!) Mi-ar plăcea să merg într-o dimineață la metrou, în drum spre muncă și să văd pe peron/în vagon un/o necunoscut/ă care îmi citește cartea. Ăla cred că ar fi momentul meu de glorie, clipa în care aș zice că „my work here is done!” dacă am reușit eu să smulg un om din a se uita obsesiv la telefon pe social media și a ales el să citească, și nu orice! Ci cartea MEA!, păi atunci clar mi-am făcut treaba bine! ( Și da, bineînțeles că aș imortaliza momentul făcând vreo 10.000 de poze pentru posteritate!)

Cum au fost primite cărțile de către cititori?

Slavă Cerului, până acum nici unul dintre scenariile mele negre nu s-a adeverit și n-am fost criticată pentru cele 2 romane. Cred că toți au mers pe principiu „Dacă n-ai ceva bun de spus, treci mai departe!” și le mulțumesc că mi-au cruțat sufletul sensibil de artist prin acest act de milă.).

Dacă ți s-ar da ocazia să petreci o zi cu un scriitor (clasic sau contemporan), care ar fi acesta și de ce?

Cred că ar fi Rodica Ojog-Brașoveanu dar pentru că eu mă simt mereu mai cu moț în frunte, aș vrea să fie și dl. Brașoveanu, Cosma. Că, dacă nu știați, vă culturalizează mandea, și domnul consort al marii doamne Rodica a scris cărți (nu multe, vreo 4 din păcate dar tot polițiste și cam în același stil amuzant și plin de farmec ca al soției dânsului). Cred că aș adora pur și simplu o lungă după-amiază de discuții cu ei, că sunt sigură că și ei au împrumutat personajelor lor o groază din caracteristicile proprii și că ar fi ceva de poveste!

Ce ne poți spune despre proiectele tale de scriere din momentul de față?

Că sunt aproape nule?! Smiley face.

Da, de nu mai țin minte când mă chinui să termin al doilea volum din „wanna be” serie Detectivă. Merge bine treaba, eu ignor că am de scris, inspirația mă ignoră pe mine și uite așa trăim fericți cu toții… Dar am speranța că poate la pensie, când se mai liniștesc treburile, mă apuc serios de treabă și termin și al doilea volum. O să devin ca Jessica Fletcher, o să mă retrag la pensiunea mea și o să scriu best-seller peste best-seller 😊

Cum reușești să împaci cariera, viața de scriitor și familia?

Păi nu le împac deloc, că mai mult se ceartă între ele! Așa că mă împart și eu după programul reglementat de legislația muncii și restu` Dumnezeu cu mila!

Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?

Să pună mâna naibii să citească! Să mai lase telefonul și alte prostii și să-și mai pună neuronii ăia la treabă citind ceva! Nu neapărat aberațiile mele literare, mai sunt și capete mai încoronate care scriu aberații, trebuie doar să le descoperiți! 😊

Îți mulțumesc pentru răspunsuri și timpul acordat, Laura!

6 thoughts on “De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Laura Stanciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.