De vorbă cu autorii Editurii Petale Scrise – Alexandra Condrat

Alexandra Condrat este cea mai recent publicată autoare de la Editura Petale Scrise. Romanul ei de debut, Vicios, este încadrat în categoriile chicklit și romance și este un roman deosebit de frumos, perfect pentru relaxare și pentru vară, fără a-l limita totuși la acest sezon. Vă invit să o cunoașteți mai bine pe autoarea Alexandra Condrat și, desigur, vă îndemn să îi citiți cartea.

Cine este Alexandra Condrat?

Alexandra: Sunt o persoană creativă, care are mai multe pasiuni și vrea să le facă pe toate, dacă este posibil. În prezent sunt consultant cosmetice, make-up artist începător și scriitoare debutantă. Dacă mă întrebi care dintre aceste îndeletniciri îmi place mai mult, voi răspunde că îmi plac toate. Primul job (consultant cosmetice) îmi aduce o mai mare deschidere pentru oameni și diversitate, al doilea job part-time (Make-up artist) îmi satisface dorința de a învăța încontinuu, de a crea mereu look-uri noi și a pune în evidență trăsăturile oamenilor, fără să le estompez personalitatea, iar al treilea (scriitoare) este poate cea mai veche și constantă pasiune a mea. Ce s-a schimbat acum, după publicarea romanului „Vicios” este atenția oamenilor asupra activității mele scriitoricești. Mulți dintre aceștia nici nu știau că scriu, era o activitate care mă ajuta pe mine să mă dezvolt și să conștietizez cum mă simt. Cei mai mulți au fost surprinși plăcut și m-au felicitat, ceea ce m-a făcut să-mi dau seama că munca mea contează și că îi poate ajuta și pe alți oameni, nu doar pe mine.

Care au fost principalele obstacole pe care le-ai întâmpinat în procesul de publicare a primei tale cărți?

Alexandra: Obstacolele au fost doar în capul meu. Atunci când m-am apucat să rescriu „Vicios”, să-l transform din povestire în roman mă întrebam deseori dacă sunt capabilă să-l duc la bun sfârșit, dacă pot să fac această poveste să curgă, fără să plictisească. Principalul scop a fost să-l scriu într-un mod în care să-mi placă mie în primul rând și să transmită niște emoții. În momentul în care l-am metamorfozat într-o lectură pe gustul meu, am știut că pot găsi nișa perfectă pentru această carte. Că voi găsi cititori care se vor regăsi în anumite pasaje, vor râde și se vor întrista împreună cu personajele. Iar feedback-ul primit până acum de la cititori demonstrează această teorie a mea. Oamenii simt când o carte este autentică.

Aveam niște greșeli atunci când am trimis manuscrisul, spre exemplu nu am pus spațiu după liniile de dialog etc. În momentul în care am primit feed-back, am corectat aceste erori, inclusiv din mintea mea. Sunt foarte receptivă la oamenii care-mi spun unde am dat-o în bară, într-un mod constructiv. Într-un final, scopul este de a mă perfecționa constant.

Cartea Vicios este prima pe care ai scris-o vreodată sau mai ai cărți începute înainte?

Alexandra: Vicios este prima mea carte. Înainte scriam povestiri, articole, piese de teatru de maximum 20-30 de pagini. Aveam convingerea limitativă că orice este mai lung de atât plictisește. Vicios a venit să-mi demonstreze că nu este așa. Mi-a schimbat propria percepție despre ce pot să fac și ce nu. (Bine, în ajutor mi-a sărit și Marius care mi-a lansat provocarea de a scrie ceva mai lung). Îmi amintesc că după ce am terminat romanul mi-am spus: „Dacă am putut scrie atât de multe pagini, pot face orice în viața asta”. Mi-a dat foarte multă încredere că pot face mereu mai mult, că mă pot autodepăși întodeauna.

Care a fost scopul tău când ai scris cartea: acela de a scrie cum simți sau acela de a scrie astfel încât cartea să fie pe placul cititorilor?

Alexandra: Mi-am dorit să fiu autentică și să am capacitatea de a transmite emoții puternice prin intermediul personajelor mele. Știam că dacă reușesc să fac acest lucru, oamenii vor rezona cu acestă poveste. Cumva am impresia că aceste două aspecte sunt conectate: atunci când scrii cum simți, cititorii își dau seama și empatizează mai tare cu personajele.

Cât a durat să scrii această carte?

Alexandra: Mi-a luat aproximativ trei luni să tranform povestirea Vicios (scrisă prin iunie, anul 2020) în roman. Am lucrat cu un termen limită foarte precis și cu muncă împărțită pe zile. Îmi propusesem să scriu cel puțin 3 pagini pe zi. Atunci când nu reușeam să fac asta, recuperam în următoarea zi. Îmi făcusem mie o promisiune și trebuia să o respect. 

Care a fost cea mai mare provocare în scrierea acestei cărți?

Alexandra: Simțeam că nu am timp deloc pentru mine și că majoritatea apropiațiilor nu înțeleg că pentru mine Vicios este un proiect important și că trebuie să-i acord toată atenția mea. Voiam să se ridice la înălțimea așteptărilor. Cel mai mare obstacol am fost eu însămi. Mă luptam în fiecare zi să mă conving pe mine că pot să-l termin în ciuda a ceea ce se întâmpla în jurul meu și a timpului limitat. Mergeam în același timp și la job, avem în paralel și un proiect de social media și uneori mă simțeam foarte obosită. De abia pe la pagina 130 mi-am dat seama că am în mine toate resursele interioare și energetice pentru a duce acest roman la bun sfârșit.

Cum au privit apropiații tăi (familia și prietenii) ideea de a publica această carte?

Alexandra: Câțiva dintre ei aflat foarte târziu că voi publica Vicios. Foarte puțini au știut că mă apuc să scriu și în ce stadiu sunt. I-am ales cu foarte mare grijă. Au știut doar cei care de obicei mă încurajează și nu-mi taie aripile. Restul au aflat în diverse etape: când am semnat contractul cu editura, când a ieșit cartea de la editat sau când a fost trimisă la tipografie. Vestea i-a bucurat însă pe toți și nu le-a venit să creadă că nu am renunțat niciodată la visul meu nebun de a scrie proză.

Cum te susține familia în cariera ta de scriitor?

În familia mea artiștii au fost priviți cu o oarecare ironie, chiar se făcea deseori o glumă în rusă, că sunt „artist din teatrul ars”. Au crezut că e doar un hobby și că la un moment dat o să-mi treacă. Dar nu a fost așa. Le place că scriu și li se pare o activitate deosebită și pe care nu poate să o facă oricine. Acum când au aflat de carte și-au dat seama că „artistul din teatrul ars” s-a apucat să construiască un teatru nou și că își strânge noi spectatori pentru piesa sa de teatru. Am impresia că datorită faptului că nu am renunțat niciodată la ideea de a scrie, au început să creadă și ei în mine. Bunicul meu chiar a plâns când a aflat. E mai sensibil. Uneori când vor să mă tachineze îmi spun că semăn cu el.

Care a fost cel mai frumos moment de până acum în viața ta de autor publicat?

Alexandra: Mă emoționează momentele în care oamenii își exprimă dorința de a citi cartea, chiar dacă nu au idee la ce să se aștepte. Mă bucură încrederea nelimitată pe care mi-o acordă. Îmi trimit mesaje că au comandat cartea, poze cu ea, este o interacțiune foarte faină care este facilitată de rețelele de socializare. Primesc feed-back în timp real, e un schimb plăcut de energie.

Cum ai descrie cititorul ideal al cărții tale?

Alexandra: Este cititorul de nișă, familiarizat cu genul chick lit, persoana care se relaxează și savurează fiecare moment din carte. Este o anumită categorie de client în vânzări se numește clientul „socializator”. Este cel entuziasmat, care descoperă noi produse, vorbește despre ele și le recomandă și la ceilalți, vrea să afle mai multe, interacționează cu brandul preferat etc. Acela este tipul meu de client preferat și cred că mi-ar plăcea și tipologia aceasta de cititor. Să citească Vicios și să le spună prietenilor: „Băi, am citit un roman, ți-l recomand, e ce trebuie…etc.”, genul care comentează la postări, le distribuie, e implicat etc. J  Ai spus ideal =))

Cum a fost primită cartea de către cititori?

Alexandra: Până acum a fost primită bine. M-a luat prin surprindere mulțimea de oameni din comuna de proviniență Jurilovca, care și-a exprimat dorința de a citi această carte. Mulți dintre ei nici nu citesc acest gen de literatură (chick lit) și cu toate acestea îmi acordă încredere. Am simțit sprijinul comunității mai puternic ca niciodată. Este posibil să fie și o oarecare curiozitate, legată de faptul că unii dintre ei mă cunosc personal, dar orice ar fi, mă bucură acest interes din partea lor. Aștept să văd ce se mai întâmplă de acum încolo, sunt convinsă că voi avea parte de emoții pe care nu le-am mai experimentat până acum.

Dacă ți s-ar da ocazia să petreci o zi cu un scriitor (clasic sau contemporan), care ar fi acesta și de ce?

Sunt mai mulți, dar dacă a fi să aleg doar unul merg pe varianta: Gabriel Garcia Marquez. Ca o ignorantă, am văzut prima dată filmul „Dragostea în vremea holerei” pe un canal bulgăresc dublat în rusă și subtitrat în română. La finalul filmului am văzut pe ecran informația că ecranizarea este făcută pe baza unui roman. Și în mintea mea mi-am spus: „Previzibil, doar un scenarist genial sau un scriitor poate crea o poveste atât de complexă, niște replici atât de bune și personaje atât de bine conturate.” Am căutat cartea și când am început să citesc, nu m-am mai putut opri. (Filmul nu a putut cuprinde acea bogăție de informații și totuși m-a făcut să îmi doresc să citesc cartea). Mi se părea incredibil cum Marquez a făcut conexiunea că „inima frântă” a lui Florentino Ariza a fost confundată cu holera. Aveau aproape aceleași simptome. Mi-a atras atenția și faptul că Ferminei Daza nu-i plăceau vinetele (Asta până nu i le-a gătit soțul ei într-un alt mod și aceasta i-a spus că n-a mâncat în viața ei ceva mai bun). Am reținut această informație pentru că nici mie nu-mi plac vinetele. E ceva personal, am rezonat cu personajul.

Mi-ar plăcea să petrec această zi cu scriitorul columbian pentru a învăța de la el cum să contruiesc genul acesta de personaje fascinante.

Ce ne poți spune despre proiectele tale de scriere din momentul de față?

Alexandra: Scriu fragmente mici, sunt în căutatarea unei idei bune, a unui personaj deosebit, ceva care să mă determine să dau poveștii o șansă de a se dezvolta și de a-și urma cursul propriu. Până atunci urmăresc cum evoluează Vicios și culeg noi experiențe pe care să le pot introduce într-un nou proiect creativ.

Cum reușești să împaci cariera, viața de scriitor și familia?

Uneori devine dificil. Majoritatea cunoscuților mei nu au acest profil artistic, drept urmare nu se pot pune în locul meu și au impresia că reușesc să scriu în orice condiții. Uneori nu pot avea același stil de viață ca al lor. De multe ori scriu noaptea pentru că atunci este liniște și nu mă înterupe nimeni. Orice întrerupere atunci când scriu, orice pauză poate schimba cursul poveștii. Îmi plac oamenii care îmi oferă libertate și care înțeleg că nu plec nicăieri, doar lucrez ca să pot construi personajele de care ei se vor bucura mai târziu. Și apoi mă întorc la viața reală pentru că acolo îmi găsesc inspirația, de acolo vin dialogurile care „curg” și personajele originale.

Ce ai dori să le transmiți cititorilor acestui interviu?

Mi-ar plăcea să acordați mai multe șanse scritorilor români, după principiul: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Mă întâlnesc la muncă cu oameni care-mi spun, atunci când le comunic că produsele pe care le promovez sunt românești, că nu prea se mai fac produse românești. Dacă din trei produse alese la cumpărături unul este făcut în România, automat cererea pentru acestea crește. Oferta se mărește, iar interesul pentru a realiza lucruri de calitate de asemenea. Așadar, pentru iubitorii de carte, recomand să oferiți mai multe șanse scriitorilor autohtoni. „Și dacă nu-mi place cartea”, o să mă întrebați? O să pierdeți prețul cărții. Dar dacă vă place, câștigați un autor de suflet și susțineți o industrie creativă interesată să vă ofere de fiecare dată o experiență mai bună decât cea anterioară. Mulțumesc, vă doresc tot ce vă doriți și mai mult. Mulțumesc de asemenea Evei pentru întrebări.

Și eu îți mulțumesc, Alexandra, pentru minunatele răspunsuri și pentru timpul acordat!