VPK SmartCity – jocul pentru un oraș Smart

VPK SmartCity – jocul pentru un oraș Smart

Recent, am văzut la VPK Packaging Salonta o postare cu un concurs. Premiul era un joc VPK SmartCity, în care scopul era să construiești un oraș smart, învățând să realizezi colectarea selectivă a deșeurilor. M-am înscris imediat la concurs, care premia primii 150 de înscriși, astfel că am și primit jocul după câteva zile. Recunosc că m-am bucurat enorm, din două motive principale. În primul rând, mă bucur să avem mereu câte un joc nou, care ne oferă ocazia să petrecem timp de calitate împreună, eu cu Denisa. În al doilea rând, pentru că, de când s-a introdus la noi în oraș colectarea selectivă a deșeurilor, Denisa mă tot întreabă ce și unde se aruncă, se străduiește să învețe totul, iar un joc mi se pare o idee excelentă de a învăța orice.

VPK Packaging Salonta este o companie specializată în fabricarea ambalaje de carton ondulat. Fiind din același oraș, este de la sine înțeles de ce am aflat atât de rapid de concursul lor. Compania a dezvoltat de curând jocul VPK SmartCity, un joc menit să îi învețe pe cei mici (și nu numai) cum să gestioneze deșeurile. Pentru a descoperi mai multe informații despre joc, vă invit să vizitați site-ul, la secțiunea Cum se joacă SmartCity?.

Impresiile mele despre VPK SmartCity

Prima mea impresie când am văzut jocul a fost că seamănă, într-o oarecare măsură, cu Monopoly. Ei bine, chiar dacă în esență amândouă sunt jocuri de societate din categoria board games și au la bază ideea de a dezvolta o strategie pentru a câștiga, VPK SmartCity este cât se poate de diferit. Regulile jocului ne-au cam dat de furcă la început, până am început efectiv să jucăm și să le „punem în practică”. Odată ce am început jocul și am înțeles regulile, totul a devenit simplu.

Ideea de bază este să aduni cât mai multe deșeuri și să reușești să închei contracte (publice și private). Desigur, de fiecare dată când reușești să închei cu succes un contract, ești răsplătit cu Eco Money. Iar acești bani îi poți investi pentru a cumpăra diverse „beneficii” în joc, cum ar fi exclusivitate pentru anumite proprietăți sau un trailer suplimentar pentru colectarea deșeurilor.

Trebuie să recunosc că am fost surprinsă de cât de mult îi place Denisei acest joc și cât de bine își gândește strategia de colectare odată ce totul este pregătit pe tabla de joc. Deși mă așteptam să se plictisească repede sau să nu îi placă jocul, adevărul este că a câștigat aproape de fiecare dată când am jucat și cere să ne jucăm de câte ori prinde momentul. Dar de ce să zic doar de ea? Adevărul este că și eu aștept cu nerăbdare momentele în care avem amândouă timp să ne jucăm, iar odată ce găsim acest timp liber, nici nu mai punem întrebarea „ce jucăm azi?”, pentru că știm din start că amândouă vrem să jucăm VPK SmartCity.

Concurs cu premii inteligente

Așa cum spuneam, noi am câștigat jocul la un concurs organizat de VPK Packaging Salonta. Deși acel concurs s-a încheiat până să apuc eu să scriu despre joc, momentan este în desfășurare un alt concurs în care premiile constă în jocul VPK SmartCity (și nu numai!). Vă recomand să vă înscrieți la concurs și să stați cu ochii pe pagina lor, pentru că s-ar putea să aflați noutăți chiar interesante cu privire la acest joc și modalitățile prin care îl puteți câștiga.

Eu vă recomand din tot sufletul să vă înscrieți la concurs și să câștigați un astfel de joc pentru copiii voștri, pentru că mi se pare o idee grozavă prin care cei mici pot învăța despre colectarea selectivă a deșeurilor și modul în care putem cu toții contribui la o Planetă mai curată. În plus, dincolo de ideea de bază a acestui joc, chiar mi se pare un joc foarte inteligent și complex, un joc de strategie care îi pune pe cei mici să gândească și să își „cântărească” bine opțiunile.

6 thoughts on “VPK SmartCity – jocul pentru un oraș Smart

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.