Regatul inocenților. Cartea a treia – Theo Anghel

Regatul inocenților. Cartea a treia – Theo Anghel

Dacă nu ai descoperit încă seria Regatul Inocenților a autoarei Theo Anghel, habar n-ai ce-ai pierdut! Desigur, fiecare carte și serie scrisă de Theo Anghel este grozavă, însă Regatul Inocenților este cea mai recentă serie, cea care se scrie încă. Nu știu câte volume va avea, însă sunt sigură că oricâte vor fi, tot nu ne vor fi suficiente nouă, cititorilor care am savurat volumele apărute până acum. Zilele acestea mi-am petrecut timpul în compania cărții a treia a seriei și pot spune că este „wow!”, la fel cum a fost și Cartea întâi și Cartea a doua.

Cartea aceasta, deși este voluminoasă, ți se lipește efectiv de mână, astfel că nu o mai poți lăsa până nu o descoperi din scoarță-n scoarță. Așa cum se întâmplă în cazul cărților foarte bune, nu te lasă nici să dormi. Și o spun din experiență. Noaptea, după ce soțul meu pleacă la muncă, obișnuiesc să mai citesc puțin până reușesc să adorm la loc. În general, asta înseamnă cam 5-10 pagini, doar la ora 3 noaptea somnul atrage mai tare decât cartea. Ei bine, nu așa s-a întâmplat noaptea trecută.

Citisem deja jumătate de carte, iar după ce a plecat el la muncă, mi-am zis că mai citesc câteva pagini, până mă ia somnul iar. Câteva pagini au fost câteva zeci, până am realizat că e ora 4 dimineața și eu mai am doar câteva ore de somn la dispoziție. Cuminte, am lăsat cartea din mână și mi-am zis că dorm. După o jumătate de oră în care m-am foit de pe o parte pe alta și gândul îmi era doar la carte, am renunțat la somn și am mai citit încă vreo câteva zeci de pagini.

Povestea lui Nayan continuă

Avertisment: dacă nu ai citit încă primele două cărți ale seriei, poate ar fi o idee să le citești înainte de a parcurge recenzia în continuare. Evit să dau spoilere, însă povestea avansează și s-ar putea să descoperi informații pe care nu ai vrea să le știi înainte de a citi cărțile.

La finalul cărții a doua, Theo ne-a lăsat într-o mare curiozitate și nerăbdare. Reîntâlnirea lui Nayan cu fratele ei, Chandan, este cât se poate de surprinzătoare. După ce Chandan îi surprinde pe Nayan și Raeran într-un moment de tandrețe, cuplul este nevoit să îi ofere acestuia explicațiile necesare. Însă bucuria revederii este repede sfâșiată, în momentul în care Nayan este răpită. Este dusă într-un fost templu, care în prezent funcționează precum un bordel. Fete tinere sunt duse în fostul templu și supuse adeseori unor orori de neimaginat.

Deși Nayan încearcă să le explice răpitorilor că la mijloc este o neînțelegere, aceștia par determinați să o transforme într-o marfă numai bună de produs bani de la boierii dornici de a-și satisface poftele carnale cu tinere necunoscute. Adevăratul pericol i se ivește fetei în momentul în care dă cu ochii de boierul Nadas, taman cel care i-a condamnat întreaga familie la suferințe crunte.

Astfel, peste suferința de a fi răpită și dusă într-un asemenea loc, la calvarul lui Nayan se mai adaugă și cruzimea de care dă dovadă Nadas de față cu ea. Oripilată de ideea de a fi atinsă de Nadas sau vreunul dintre boierii aliați ai săi, Nayan ajunge să o implore pe Mama tuturor zeilor să îi curme suferința, luându-i viața.

Răsturnări de situație și secrete care ies la iveală fac deliciul cărții a treia a seriei Regatul Inocenților

Cum se va încheia acest episod îngrozitor la care este supusă Nayan vei afla citind. Evit să dau spoilere, în schimb trebuie să spun că o să ai parte de nenumărate surprize și răsturnări de situație. Vei descoperi alianțe de necrezut, pe care nu ți le-ai fi imaginat niciodată, dar deopotrivă vei fi părtașul unor „trădări” care le dau pe personaje peste cap.

Nayan și ai ei – familia umană și cea din lumea elfilor deopotrivă – sunt hotărâți să facă tot ce le stă în putere pentru a-și salva tatăl, aflat în temnițele regale. Însă cu armata regală pe urmele lor, cu boierii întorși împotriva Torililor, cu actul de uniune furat și dispărut fără urmă, salvarea tatălui este o provocare aproape imposibilă.

Totuși, când membrii familiei se reunesc și își unesc forțele și ideile, la care se mai adaugă și sprijinul elfilor, nimic nu mai pare chiar imposibil de realizat. Însă în toată această încercare grea, Nayan are de înfruntat și durerea secretelor pe care le descoperă fără să vrea. Și crede-mă, nu sunt deloc puține și nici ușor de îndurat!

În tot tumultul suferinței și grijilor pentru ce urmează, personajele găsesc puțin loc și pentru minunata poveste de dragoste care s-a înfiripat între Nayan și Raeran. Gesturile tandre și inocente dintre ei sunt exact ca un curcubeu răsărit după o ploaie zdravănă.

Regatul inocenților – a treia carte vine cu scene dure și multă suferință a personajelor

În cartea a treia a seriei Regatul Inocenților, Theo se joacă cu mintea cititorului, trecându-l printr-o serie de stări, de la emoții puternice, la teamă și oroare. Încă din primele pagini avem parte de scene dure, oripilante chiar, însă pe parcurs, lucrurile se mai domolesc și regăsim același stil precum în primele două volume ale seriei. Adevărul este că scenele acelea se încadrează perfect în poveste, o conturează cum nu se putea mai bine și o condimentează exact cât era necesar pentru ca povestea să se dezvolte cât mai complex.

Așa cum eram sigură că va fi, mi-a plăcut tare mult și acest nou volum al seriei Regatul Inocenților. Pentru mine nu mai este o surpriză să îmi placă orice scrie Theo Anghel, sunt pur și simplu fascinată de stilul ei de scriere și de poveștile pe care le țese. Iar prin seria Regatul inocenților a reușit să contureze o lume de basm, transpusă într-o realitate umană dură, crudă și bazată pe interese.

Modul în care descrie fiecare scenă face ca povestea să se desfășoare vizual în fața ochilor cititorilor, astfel că poți vedea peisaje și personaje, mimica și gesturile fiecărui personaj, și poți chiar simți aceleași emoții și sentimente pe care le au personajele. Pentru mine, asta este mai mult decât grăitor cu privire la talentul înnăscut pe care Theo îl are în a scrie.

Recomand cu tot dragul seria Regatul inocenților și, bineînțeles, aștept cu nerăbdare să descopăr continuarea poveștii.

Volumul Regatul inocenților. Cartea a treia de Theo Anghel poate fi comandat de pe site-ul Editurii Quantum Publishers.

8 thoughts on “Regatul inocenților. Cartea a treia – Theo Anghel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: