Dinți de lapte – Zoje Stage

Dinți de lapte – Zoje Stage

Dacă ar fi să rezum cartea Dinți de lapte într-un singur cuvânt, aș alege tulburătoare. Este un thriller grozav, cu un subiect inedit, pe care eu, cel puțin, nu l-am mai întâlnit în nicio carte până acum. Povestea este greu de digerat, tocmai din cauza subiectului. Cartea întreagă te pune pe gânduri, te întoarce pe dos, te tulbură în toate modurile posibile. Îți strânge stomacul și te întristează, te face să vrei să înțelegi povestea din perspectiva tuturor personajelor implicate. Ridică semne de întrebare.

Hanna – acel mic monstru malefic

Hanna este o fetiță de șapte ani care nu vorbește. Părinții au încercat tot ce este omenește posibil pentru a descoperi care este problema ei. Au dus-o la tot felul de controale și specialiști, fără niciun rezultat, însă. Asta până într-o zi, când medicul îi dă de înțeles mamei că este o diferență între a nu putea vorbi și a nu vrea să vorbească.

Însă un lucru este și mai ciudat în legătură cu ea. De față cu tatăl ei, Hanna este o fetiță dulce și iubitoare. Îl adoră pe tatăl ei și, de cum îl vede, parcă se transformă într-un îngeraș. Se dă bine pe lângă el, îl îmbrățișează și îl pupă, îi place să petreacă timp cu el. Ba chiar își imaginează că, atunci când va fi mare și mama ei va dispărea de tot din peisaj, ea și tatăl ei, Alex, se vor căsători și vor trăi fericiți împreună.

Comportamentul ei este însă total diferit în preajma mamei, Suzette. Când sunt doar ele două, Hanna devine încăpățânată, chiar rea, agresivă și se comportă animalic, ajungând chiar să latre cumplit, precum un câine nervos. Surpriza vine într-o zi, când începe să vorbească de față cu mama ei și susține că este Marie-Anne, o vrăjitoare din antichitate, ultima vrăjitoare arsă pe rug. Din acel moment, lucrurile devin din ce în ce mai serioase, mai grave, iar gândurile pe care le are Hanna cu privire la mama ei sunt cât se poate de cumplite.

Suzette – mama cu îndoieli și suferințe profunde

Suzette, mama Hannei, și-a dorit întotdeauna să fie pentru fiica ei o mamă mai bună decât i-a fost ei mama. Suzette a suferit încă din adolescență, fiind bolnavă cu boala Crohn, operată și trecută prin nenumărate suferințe din cauza acestei boli. Îl iubește enorm pe soțul ei, Alex, și în el își pune toată baza și încrederea. O iubește și pe Hanna, însă pe măsură ce fetița își schimbă comportamentul și devine tot mai agresivă și înspăimântătoare, Suzette simte că a greșit undeva în creșterea Hannei. Sentimentele de vinovăție încep să o acapareze, laolaltă cu cele de frică de propriul său copil.

Lui Alex îi spune doar o parte din ceea ce se întâmplă între ea și Hanna, convinsă fiind că Alex îi va lua întotdeauna apărarea micuței sale. Iar atunci când își face în sfârșit curaj să îi mărturisească despre ieșirile fetiței, Alex devine suspicios și se îndoiește de spusele ei. Totuși, pe măsură ce lucrurile degenerează, iar Hanna este dată afară de la încă o școală, Alex acceptă să primească ajutor specializat pentru fetiță. Treptat, comportamentul Hannei începe să degenereze până în punctul în care își desfășoară „spectacolul” chiar și în fața lui Alex.

Dinți de lapte – un thriller tulburător despre un copil cu gânduri criminale

Cartea Dinți de lapte este scrisă astfel încât să le avem în prim-plan atât pe Hanna, cât și pe Suzette. Cele două personaje sunt puse sub lupă, capitolele succedându-se când cu una, când cu cealaltă. Astfel aflăm povestea din perspectiva ambelor personaje și reușim să ne creăm o imagine complexă a vieții lor.

Este tulburător nu doar comportamentul Hannei, cât și gândurile ei. Deși am încercat de la început până la sfârșit să găsesc motivul pentru care Hanna ar putea să îi dorească mamei ei moartea, nu am reușit. Cu siguranță Suzette nu este o mamă perfectă și ne dăm ușor seama de asta din atitudinea pe care o are ea față de fiica ei, din gândurile pe care le are cu privire la fetiță și la relația dintre ea și Alex de când au devenit părinți. Cu toate astea, este greu de crezut că aceste sentimente ale ei să fi declanșat în Hanna o dorință atât de puternică de a-și ucide mama.

Dinți de lapte este un thriller extrem de bun, dar și extrem de tulburător. Cu toate că m-a intrigat, vi-l recomand doar dacă aveți stomacul suficient de puternic pentru a face față tuturor ororilor din acest roman.

Cartea Dinți de lapte de Zoje Stage poate fi comandată de pe site-ul Editurii Corint.

7 thoughts on “Dinți de lapte – Zoje Stage

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: