De dincolo de timp – Mihaela Anghel

De dincolo de timp – Mihaela Anghel

Sunt cărți care își pun amprenta pe sufletul cititorului, care îl prind în mrejele sale încă de la primele paragrafe. O astfel de carte este și De dincolo de timp, care mi-a pătruns în suflet și s-a cuibărit bine acolo. Un romance cu adevărat deosebit, prin subiectul abordat, precum și prin stilul plăcut de scriere al autoarei. Deși nu este prima carte care abordează subiectul reîncarnării pe care am citit-o, pot spune că este unică și originală.

De-a lungul paginilor, autoarea reușește cu succes să îl transpună pe cititor în poveste, să îl încarce cu emoții de tot soiul și să îi stârnească dorința de a descoperi cum are să se termine povestea. Pe mine m-a impresionat profund povestea aceasta, iar finalul m-a încântat, întrucât autoarea a reușit să îmi facă inima să stea în loc câteva clipe, în așteptarea deznodământului.

De dincolo de timp – o poveste de dragoste care transcende timpul și spațiul

Anna este o tânără psiholog, din București. Are o viață simplă, liniștită, lipsită de adrenalină. Asta până când îl vede la TV pe celebrul actor Johnny Luck, despre care mai auzise și înainte, dar nu o interesase să știe prea multe. Ei bine, în momentul în care îl vede, un puternic sentiment de durere i se naște în suflet, fără nicio legătură cu realitatea. Întrucât nu își mai găsește liniștea, recurge la o ședință de regresie în amintiri din viețile anterioare. Astfel, află că în viața anterioară a avut o relație cu cel care acum este Ian Hora, cunoscut drept Johnny Luck.

La scurt timp după aflarea veștii, soarta pare să-i dea o ocazie unică: celebrul actor vine în România. De aici încolo, ține doar de ea să descopere o modalitate prin care să îi atragă acestuia atenția asupra ei. Totuși, chiar presupunând că ar reuși, distanța dintre ei este un impediment imens în posibilitatea unei relații, ea fiind în România, iar el, în America.

Din acest moment, Anna se concentrează asupra descoperirii adevărului despre viața lor anterioară și despre iubirea pe care au trăit-o. Așadar, avem ocazia să îi fim alături atât în ceea ce privește trăirea prezentului, în care s-a îndrăgostit iremediabil de Johnny Luck, cât și în descoperirea vieții anterioare, în care între ea și el a existat o mare iubire, distrusă de război.

Alături de Anna și Ian, un alt personaj creionat excepțional este Clara, prietena Annei. Deși un personaj secundar, aceasta joacă un rol deosebit de important în poveste și am ținut să o menționez deoarece este personajul care condimentează povestea protagoniștilor.

Mai multe vieți, o singură iubire

V-aș povesti cartea din scoarță-n scoarță, la cât de mult mi-a plăcut, dacă nu mi-ar părea rău să vă stric plăcerea de a descoperi singuri o poveste minunată. Dacă vă plac cărțile romantice și, mai ales, dacă aveți chiar și cea mai mică înclinație spre a crede în posibilitatea reîncarnării, atunci aceasta este o carte pentru voi.

Mi se pare fascinantă povestea celor doi – Anna și Ian – și iubirea pe care și-o poartă unul altuia dincolo de timp și spațiu. De dincolo de timp este un roman deosebit de frumos, în care avem parte de numeroase întâmplări, de la cele mai fericite la momente cu adevărat dramatice, trăite de personaje. Emoțiile pe care le transmit personajele sunt la intensitate maximă, astfel că reușesc să îl acapareze pe cititor cu totul în poveste.

Vă recomand cartea De dincolo de timp și vă asigur că veți avea parte de o lectură minunată.

Cartea De dincolo de timp de Mihaela Anghel poate fi comandată de pe site-ul Editurii Petale Scrise.

11 thoughts on “De dincolo de timp – Mihaela Anghel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.