Moartea vine pe bandă de magnetofon – Haralamb Zincă

Moartea vine pe bandă de magnetofon – Haralamb Zincă

Cu toate că Haralamb Zincă este considerat părintele literaturii de gen din România, cartea Moartea vine pe bandă de magnetofon, reeditată recent la Editura Publisol, a fost prima mea întâlnire cu stilul autorului. Cu siguranță însă nu va fi și ultima! De mult nu m-a mai prins o carte în asemenea măsură încât să stau doar cu cartea în mână până târziu, să înlocuiesc muncitul cu cititul. Am luat cartea la citit vineri seara, sperând să dau peste o lectură bună, care să mă captiveze. Ei bine, am dat peste o lectură grozavă chiar, un stil captivant, antrenant, care nu te lasă să pui cartea jos din mână, tot dorindu-ți să afli deznodământul.

Cu un stil de scriere deosebit de plăcut și o acțiune alertă și complexă, cartea a reușit să îmi ofere un weekend de vis, plin cu lectură. Nici soțului nu i-a venit să creadă ieri, când m-a „prins” pe terasă, cu cartea în mână, știind că de obicei la ora respectivă aș fi lucrat. Mi-am amintit de cărțile scrise de Agatha Christie, alea le mai citeam cu atâta ardoare, prin școala generală.

O amenințare luată în glumă se transformă într-o anchetă dificilă

Dan Stamatiad este un inginer geolog extrem de apreciat. În prezent, lucrează la proiectul U-74, un proiect de importanță majoră. Într-o seară, întorcându-se acasă târziu după serviciu, găsește în apartament o scrisoare anonimă. Dar ce scrisoare! Prin intermediul celor câteva rânduri scrise cu ajutorul literelor decupate din ziare și cărți și lipite ulterior pe hârtie, Stamatiad este informat că urmează să moară. Câteva cuvinte îl vor însoți de acum încolo: „Când, unde și în ce fel vei muri, eu voi hotărî.”.

Inițial, geologul ia totul în glumă și crede că un coleg de la Institut i-a făcut o farsă. Însă, pe măsură ce începe să se informeze la birou în legătură cu colegul, descoperă că acesta este plecat din localitate de ceva vreme. Abia după ce primește și a doua scrisoare anonimă decide să ceară ajutorul Securității.

Este pus în legătură cu căpitanul Lucian Rupea, care preia cazul. În afară de Stamatiad, Lucian, directorul Institutului de Geologie și șoferul, nimeni nu știe de scrisorile de amenințare și de vizita lui Stamatiad la Securitate. Cu toate astea, informația că Stamatiad a predat scrisorile Securității ajunge repede la persoana care îl amenință. Alături de scrisori, Stamatiad începe să primească și telefoane cu amenințări, fiecare dintre apeluri încheindu-se cu un râs malefic, de-a dreptul înnebunitor.

Din ce în ce mai aproape de pragul nebuniei din cauza fricii, Stamatiad simte cum moartea este iminentă. De cealaltă parte, căpitanul Lucian are o misiune grea: aceea de a descoperi cine și de ce îl amenință pe geolog, precum și de a se asigura că persoana în cauză nu va reuși să își ducă la bun final planul.

Moartea vine pe bandă de magnetofon – complicații, răzbunări, surprize

Lucrurile se complică în momentul în care „anonimul” îi lasă chiar în locuința lui Stamatiad o bandă de magnetofon, unde îi explică cine este și de ce își dorește să îl ucidă. Totul pare să fie o răzbunare pentru niște amănunte din trecutul geologului, pentru care „anonimul” îl consideră vinovat pe geolog.

Cu toate că ați putea crede că de acum le va fi mai ușor anchetatorilor să urmărească pista nou-obținută, lucrurile sunt puțin mai complicate, însă nu vă spun de ce. Vă mai spun doar că Securitatea are o anchetă dificilă, complexă, îngreunată și mai mult de starea tot mai șubredă a lui Stamatiad.

După cum v-am spus la început, cartea aceasta m-a captivat complet, am dat pagină după pagină din dorința de a afla deznodământul. Mi-a plăcut ideea poveștii, precum și modul în care aceasta se extinde. Autorul a reușit să creeze o anchetă grozavă, antrenantă, care nu îi dezvăluie adevărul cititorului până la final. Deși avem tendința să bănuim cine este cel care îl amenință pe geolog, adevărul este mult mai complex și mai interesant decât ni se arată inițial. Chiar vă recomand să citiți această carte dacă iubiți genul acesta de cărți, vă asigur că o să vă placă!

Romanul Moartea vine pe bandă de magnetofon de Haralamb Zincă poate fi comandat de pe site-ul Booksaveur.

Cartea a fost recent reeditată în seria de autor Haralamb Zincă, despre care puteți citi aici.

10 thoughts on “Moartea vine pe bandă de magnetofon – Haralamb Zincă

  1. Tot mai des vad aceasta carte si chiar eram curioasa. Pare super povestea, din ce ne povestești tu, cu însuflețire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.