Ciorbă de vițel – rețetă improvizată

ciorbă de vițel

Pentru că nu mai știam ce să gătesc, mi-a venit în minte să fac o ciorbă de vițel. Mi se făcuse dor să mănânc ceva pe bază de carne de vițel, întrucât nu mai luasem de ceva vreme, și prima idee a fost o ciorbă. Nu știu cum sunteți voi, dar noi deja nu mai știm ce am mânca, parcă ne-am săturat de toate ciorbele și supele și nu mai au trecere. De aceea, am decis ca de această dată să improvizez o ciorbă de vițel, care să aibă un gust mai deosebit decât ciorbele pe care le fac de obicei.

Așadar, am mers la aprozar (rămâne locul meu favorit pentru a cumpăra legume) și am adăugat în coș cam toate legumele care am crezut că sunt bune pentru o ciorbiță. Iar dacă de obicei acresc ciorbele cu borș magic, de data aceasta am renunțat la el, pentru că voiam să fac o ciorbă deosebită, care să nu aibă gustul cu care ne-am obișnuit deja.

Cu toate că nu am acrit-o așa cum îmi place mie, sunt încântată de cum a ieșit această ciorbă de vițel. Chiar am reușit să obțin o ciorbă deosebită și delicioasă. I-a plăcut și lui Norbi, care nu prea e fan al ciorbelor.

Ingrediente pentru ciorbă de vițel

  • 500 g antricot de vițel
  • 2 morcovi medii
  • 1 rădăcină de pătrunjel
  • 1 bucată mică de țelină
  • praz
  • 1 ceapă roșie mică
  • 1 ardei gras
  • varză creață
  • 2 cartofi
  • 2 frunze de pătrunjel
  • bulion
  • sare
  • bulgărași de savoare cu gust de legume

Mod de preparare

Pentru început, am pus bucata de carne la fiert, iar după ce a dat apa în clocot puțin, am schimbat-o. Am tăiat carnea în bucăți mici și le-am pus din nou la fiert. Din nou am schimbat apa – nu știu cum procedați voi, însă eu am o fixație cu schimbatul apei de pe carne cam de două ori înainte de a o găti efectiv. După ce am schimbat apa de două ori, am pus carnea la fiert cu sare și bulgărași de savoare cu gust de legume.

Deoarece carnea de vițel fierbe mai greu, am lăsat-o să fiarbă puțin înainte de a adăuga și restul ingredientelor. Până a fiert carnea, m-am ocupat de pregătitul legumelor. Morcovii i-am răzuit, deși de obicei îi tai cubulețe. Pătrunjelul, țelina și ardeiul le-am tăiat bucăți mici, am mărunțit frunzele de pătrunjel, iar ceapa am tăiat-o rondele subțiri. Am tăiat și câteva rondele din praz. Am luat câteva frunze de varză și le-am tăiat fidea, însă doar partea de exterior a frunzelor. Am adăugat legumele în ciorbă și am lăsat la fiert.

Când totul a fost fiert, am adăugat cartofii tăiați cubulețe și am lăsat să fiarbă până au fost și aceștia gata. La final am adăugat bulion și am mai lăsat să clocotească timp de câteva minute.

Pentru servit, am adăugat smântână, iar Norbi a servit și ardei iute lângă.

6 thoughts on “Ciorbă de vițel – rețetă improvizată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: