Rodica Pușcașu este cunoscută în lumea cititorilor, atât ca recenzent la Literatura pe Tocuri, cât și ca autor. A publicat câteva cărți, iar poeziile sale au apărut în volume colective de poezie. Cel mai recent, poeziile sale au fost publicate la LiterPress Publishing, sub titlul Aripi de gând, care reunește poeziile a două autoare – Vero Budea și Rodica Pușcașu. Vă invit să citiți un interviu la care autoarea Rodica Pușcașu a răspuns și pentru care îi mulțumesc!
De vorbă cu Rodica Pușcașu
Bună! Îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația de a răspunde câtorva întrebări!
Bună, Eva! Eu îți mulțumesc pentru invitație!
1. Cine ești tu în viața de zi cu zi?
Sunt Rodica Pușcașu. Scriu, citesc, mă ocup de recenzii. Sunt un om simplu, totul în jurul meu este despre cărți. Ca mamă, am transmis și fiicei mele aceeași pasiune pentru carte.
2. Folosește trei cuvinte pentru a te descrie ca autor.
E greu să folosești doar trei cuvinte pentru o descriere, dar mă voi strădui. Iată: sunt empatică, mă încarc cu energia personajelor; cât timp scriu, mă transpun total în poveste; am nevoie de anumite circumstanțe pentru a scrie.
3. Dacă ar fi să scrii sub un pseudonim, care ar fi acesta?
Acum câțiva ani, am scris câteva texte sub pseudonim. Pe atunci, mi se părea că pseudonimul sporește aura de mister. În timp, am învățat că asumarea e importantă și acum nici nu mă gândesc la pseudonim. Sunt Rodica Pușcașu și ceea ce scriu va apărea doar sub acest nume.
4. Care este locul în care visezi să scrii?
Sunt multe locuri în care mă văd scriind: într-o cabană pe munte, într-o pădure cu arbori imenși, pe o plajă de la malul mării și lista ar putea continua.
5. Citești autori clasici sau contemporani?
Citesc și clasici și contemporani. Depinde de stare, de circumstanțe.
6. Dacă autorii ar avea o superputere, care ar fi superputerea ta?
Cred că superputerea mea ar fi aceea să despic mintea personajului și să intru acolo ca să am o viziune reală și amplă asupra poveștii.
7. Care este autorul pe care l-ai citit și nu ți-a plăcut?
Da… s-a întâmplat să citesc și să nu rezonez. E normal să fie așa. Nu toată lumea trebuie să scrie pe placul meu. În aceeași măsură, nici cărțile mele nu sunt pe placul tuturor. E absolut natural.
Ce carte care nu este cunoscută și promovată ai citit și ți-a plăcut?
Am citit multe cărți nepromovate, dar foarte bune. „Țara lui Dumnezeu”, de Ross Raisin. Mi s-a părut că nu a fost suficient de promovată, deși povestea e uluitoare.
9. Dacă ar fi să îți alegi o mascotă, ce ar fi aceasta?
Nu e cazul să stau prea mult pe gânduri. Pisica mea!
10. Dacă ar fi să renunți la un lucru pentru a deveni autor de succes, care ar fi acel lucru la care ai renunța?
De-a lungul existenței, renunțăm la foarte multe lucruri. E un proces firesc, prin care permiți vechiului să plece și lași noul să intre în viața ta. Important este ca renunțarea să fie un proces conștient, natural și voit. Dacă e făcut condiționat, forțat, nu e de bun augur. Toate lucrurile, inclusiv renunțările, au nevoie de timpul lor, de timpul potrivit.
11. Care este autorul tău preferat și de ce?
Sunt mulți: clasici, contemporani, din toate genurile.
12. Ai lua în considerare ca romanele tale să fie disponibile în format ebook și/sau audiobook?
Da, de ce nu?
13. Ne poți spune câteva cuvinte despre proiectul literar la care lucrezi în prezent?
Îmi place să vorbesc despre proiectele mele doar atunci când ele sunt aproape finalizate, dar acum vă pot spune doar că scriu. Restul, veți afla mai târziu.
Îți mulțumesc încă o dată! Spor la scris și mult succes!
Eu îți mulțumesc!
Un nou interviu minunat! ❤️
Mulțumim!
Super-interviu cu o poeta plina de sensibilitate! 🙂 Adorabila si mascota! 😀
Daaa, categoric!
Felicitări, doamnelor!
Mulțumim!
Ma bucur ca am cunoscut-o mai bine, prin interviul tau.
Mulțumesc!
Felicitări pentru interviu!
Mulțumim!