De vorbă cu autorii LiterPress Publishing – Nina Marcu

Nina Marcu este de profesie ziarist și prozator. Este o persoană plină de viață, ale cărei cuvinte te prind și te captivează, al cărei stil este unic și inedit, indiferent că scrie romane, postări de Facebook sau interviuri – sunt sigură că ați citit măcar un interviu realizat de ea, Macarons la prăvălie este, poate, cel mai sugestiv titlu de interviu dintre cele realizate de Nina Marcu. Autoarea are numeroase romane publicate, iar eu vă amintesc de cel mai recent, Destinul sărută de 3 ori, apărut la LiterPress Publishing. Dar, să n-o lungim prea mult cu vorba, vă invit să savurați un interviu pe care autoarea Nina Marcu a acceptat să mi-l ofere.

De vorbă cu Nina Marcu

Bună! Îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația de a răspunde câtorva întrebări!

Bună, Eva! Mulţumesc şi eu pentru invitaţie. E o reală plăcere să stau de vorbă cu tine. Fie şi, deocamdată, doar virtual. Cine ştie, într-o zi, când vremea şi vremurile vor fi propice, vom putea să vorbim şi altfel. De exemplu, pe la nişte lansări. De carte. Că încă nu trimitem comete în spaţiu.

1. Cine ești tu în viața de zi cu zi?

Eu? Păi, ca să răspund cât mai complex la întrebare, îţi spun aşa: sunt o fată de la ţară. Îmi place să mă autointitulez astfel. Deşi am ajuns, de mult, şi pe la oraş, ca badea Cârţan care s-a dus la Roma în opinci, ştiu şi simt că sunt tot o fată de la ţară. Pământul pe care călcam desculţă pulsează, încă, în sângele meu. Iarba verde, cum ar veni, de acasă, îmi împrejmuie, pe mai departe, baierele inimii. Şi tot soarele torid din Bărăgan – acolo a fost, e… ţara mea – îmi râde în privire. Pesemne d-aia, că am, să zic aşa, ţărână pe sub unghii, ne-am cumpărat şi o casă la ţară. De-o viaţă, ca să merg mai departe cu răspunsul, sunt căsătorită cu acelaşi bărbat, am două fiice, un nepoţel, urmează să vină altul, alţii, poate, cu voia Domnului… Şi scriu. Dar p-asta cred c-o ştii. Am plecat de la farmacie, din cauza, datorită, pentru – şi încă în mii de feluri – scris. Ca să fiu numai a lui. Ca să fiu numai cu el. Ca să nu mă risipesc şi ca să nu-l risipesc. Am făcut presă, d-aia la mama ei, nu cu copy paste, ca acum, vreo 25 de ani. Şi, când m-a lăsat timpul, dar m-a şi chinuit talentul, am scris nişte cărţi.      

2. Folosește trei cuvinte pentru a te descrie ca autor.

Numai trei? Puteam mai mult, da’ dacă aşa e cerinţa, mă conformez. Sunt cârcotaşă. Mi se pare că nu găsesc cuvintele cele mai potrivite, că trebuia să dau de altele. Sunt tipicară. Fac documentare şi unde nu e neapărat nevoie. Deh… Meteahnă de la ziar. Sunt perfecţionistă. Mereu vreau mai bine, şi mai bine, şi mai bine. Să scriu, adică. Pe de altă parte, în scris sunt alertă. Vioaie. Ironică. Romantică. Emoţiona(n)tă. Prinsă în jocul scrisului. Utilizatoare de metafore, de comparaţii, de epitete. Ah… Nota 2 pentru mine. M-am întins şi la cerinţa asta. Adică, nu m-am conformat, cum am zis la începutul răspunsului, că fac.     

3. Dacă ar fi să scrii sub un pseudonim, care ar fi acesta?

Nu m-am gândit. La ziar, la ziare, pentru că scriam mult, pentru că erau materiale bune şi trebuia să intre toate, ca să nu bată la ochi că am pus monopol pe ziar, semnam cu pseudonime. Cele mai des folosite au fost Mara Ialomiţeanu, Cristina Dragu, Gabi Popescu. Acum, ca să mă joc, aş semna, nu ştiu, Ettore Conte. Sau Gabi Vlad. Sună bine, nu? Parcă au rezonanţă.   

4. Care este locul în care visezi să scrii?

Aici m-ai atins. La coarda sensibilă a harfei, ca să zic aşa. Păi, dragă Eva, mi-ar plăcea să scriu pe malul mării. Un mal de mare pustiu. Unde să fiu numai eu şi marea. Să privesc vălurirea albastră – sau verde, după caz – să beau cafea din termosul meu vechi, luat după nuntă, să plămădesc poveşti şi să scriu. Să scriu ca şi când n-ar mai fi nimic pe pământ. Numai marea, cuvântul scris şi eu. Desigur, n-ar strica să fie prin împrejurimi şi o vilă mare şi frumoasă, a mea, unde să mă refugiez pentru alte visuri şi alte vise. 

5. Citești autori clasici sau contemporani?

Uneori, simt nevoia şi de clasici. Mă trage aţa la biblioteca veche, de la ţară, unde-mi stau cuminţi, pe rafturi, mai mulţi scriitori clasici. Dar, desigur, citesc mai mult scrieri actuale, contemporane, în pas cu vremurile. Nici nu se poate altfel.

6. Dacă autorii ar avea o superputere, care ar fi superputerea ta?

Aş pune – întâi, am vrut să zic aş picura, dar, nu, aş pune din plin – linişte în toate sufletele de oameni. Să fie pansament pentru toate rănile. Să nu mai doară. Să nu mai sufere. Să fie în pace sufletele astea cu ele şi cu restul lumii. Îţi dai seama, un ocean de linişte în univers… Şi, în ce mă priveşte, vreau să fiu atât de… puternică, încât, în orice cuvânt scriu, să transmit mesajul care vreau să fie transmis.  

7. Care este autorul pe care l-ai citit și nu ți-a plăcut?

Acuma, parcă văd nişte ouă care se îndreaptă furtunos spre creştetul meu. Bine. Îmi asum. Nu mi-a plăcut Cărtărescu. Neam! Nu mi-a plăcut Coelho. Şi nu mi-a plăcut Binder. Sigur, ei poate sunt geniali. Poate scriu foarte bine. Poate sunt chiar miezul din pâinea coaptă pe vatră, în ţăst. Dar eu, fată de la ţară, cum deja am spus că sunt, nu am rezonat cu scriitura lor.

8. Ce carte care nu este cunoscută și promovată ai citit și ți-a plăcut?

Aici, ar fi multe de spus. Nu că la celelalte întrebări, nu. Chestia e aşa: toată lumea, azi, vrea să scrie! Cum e vorba aia, am n-am treabă, eu, la 12 trecute fix mă duc la tribunal! Ce vreau să spun e că toţi se cred scriitori. Iar societatea şi lumea sunt anapoda şi le permite această infatuare. Au nişte bani şi se apucă să publice o carte, mai multe cărţi. Apoi, încep să urle că sunt geniali, că scriu opere şi capodopere şi, ce să vezi, le merge pâra că e aşa. Adică, vin şi alţii care au citit vreo zece pliante la viaţa lor, care sunt optuzi şi scriu cu greşeli crase, şi, domn’le, cum te văd şi cum mă vezi, le confirmă genialitatea. Ei, şi sunt oameni talentaţi, muncitori, cu vână de scriitori, dar modeşti, la locul lor, care nu dau din coate să iasă la prim plan. Şi se pierd. Clar e păcat. Pentru că, în loc de maculatură, am putea să citim cărţi bune. Uite, Cristina Creţu. E o tipă fabuloasă. Scrie, şi vorbesc serios, mirific. Vorbele ei sunt, în scris, susur de izvoare limpezi. Are câteva cărţi scoase, cum e la noi, pe speze proprii, Un loc din câmpie fiind una dintre ele. Dar Cristina Creţu nu e cunoscută decât în mediu restrâns. Pe grupurile de carte nu se ştie şi nu se vorbeşte despre ea. Dar, ca să citez din clasicii vieţii, asta e… 

9. Dacă ar fi să îți alegi o mascotă, ce ar fi aceasta?

Hm… Se poate să aleg nişte valuri? O barcă? Fire de nisip? Ori, poate ar trebui să aleg marmota care învelea ciocolata.

10. Dacă ar fi să renunți la un lucru pentru a deveni autor de succes, care ar fi acel lucru la care ai renunța?

Aş putea să scriu mai uşor. Spre pueril şi penibil. Pentru că eu ştiu din totdeauna că nu scriu pentru oricine a învăţat alfabetul. Aş putea să scriu fad. Fără niciun zvâc. Dar nu vreau. Pentru că mă gândesc că aş muri de ruşine dacă un om care ştie, chiar ştie să citească ar pune mâna pe nişte chestii de astea, debitate în felul în care am spus. Aş putea… Deşi, o foarte bună prietenă, care mă cunoaşte bine şi care citeşte în avans ce scriu, spune că n-aş putea niciodată să trădez amprenta mea scriitoricească şi să scriu cum am zis. 

11. Care este autorul tău preferat și de ce?

Am, desigur, mulţi preferaţi. Dar, pentru că mi s-a spus întotdeauna că semăn la scriitură cu Camil Petrescu şi Mircea Eliade, să fie ei acum, aici, nominalizaţi.

12. Ai lua în considerare ca romanele tale să fie disponibile în format ebook și/sau audiobook?

Clar asta! De foarte mult timp, trimit celor care vor să mă citească, de la capătul lumii ori de mai aproape, romane d-ale mele făcute kindle. Sau chiar word. Tehnologia, şi cu ea şi lumea, a avansat. În defavoarea cărţii în format tipărit. Din păcate asta. Pentru că, nimic, nimic nu se compară cu mirosul de carte scoasă de la tipar. Cele mai frumoase parfumuri pălesc în faţa cernelei tipografice. 

13. Ne poți spune câteva cuvinte despre proiectul literar la care lucrezi în prezent?

Nu prea lucrez. Evenimente neprevăzute mi-au stopat zenul, karma şi feng shui-ul. Dar ar trebui să scriu la Fata de tătar, la al doilea volum de la Destinul sărută de 3 ori, la al treilea de la Tango la geamandură. Ba, şi la alte proiecte pritocite pentru viitorul apropiat. Însă, doar ar trebui… Căci destul de rar, cel puţin în vremea din urmă, am reuşit să scriu.

Îți mulțumesc încă o dată! Spor la scris și mult succes!

Şi eu îţi mulţumesc foarte mult, Eva! Ştii cât e cel mai mult? Am aflat şi eu de curând, de la prichindelul nostru şi spun, când am ocazia, şi altora: până la spaţiu. Deci, aşa îţi mulţumesc.