Din altă viață. Teleleu – Marius Albert Neguț

Din altă viață. Teleleu – Marius Albert Neguț

Când Denisa m-a întrebat, cu vreo săptămână înainte de Crăciun, ce vreau să-mi aducă Moșul, răspunsul meu a fost: noua carte a autorului Marius Albert Neguț. Desigur, știindu-mi planul, am zis-o astfel încât să vadă că voi primi și eu ce îmi doresc, la fel cum a primit și ea ce și-a dorit. Așa se face că, sub bradul de Crăciun, Moșul, văzând cât de cuminte am fost tot anul, mi-a lăsat cartea Din altă viață. Teleleu, a lui Marius Albert Neguț. Încă nu-mi dau seama prin ce minune am reușit să primesc coletul cu comanda de la Libris, în care era și o carte pentru Denisa, fără să observe ea, având în vedere că ultimele câteva săptămâni a fost aproape lipită de mine toată ziua.

Și, cum deja a devenit aproape un fel de obicei să citesc vreo carte a autorului în această perioadă, iată că Anul Nou m-a prins cu această carte în mână. Pe scurt spus, a fost o carte perfectă pentru a încheia un an și a începe unul nou. Scrierea autorului este, se știe deja, pe placul meu, iar cărțile sale reușesc mereu să mă încânte. Am ales un citat din Epilog, pe care îl consider cu adevărat reprezentativ pentru cărțile sale, în special pentru seria Din altă viață: „Când o citiți, imaginați-vă că stați la o șuetă cu un prieten drag, care vă povestește viața lui și care nu vă cere înțelegere ori iertare.”. Așa spune însuși autorul și exact așa am perceput și eu fiecare dintre cărțile acestei serii. Și chiar m-am bucurat să descopăr că seria va mai continua cu un nou volum, pe care, recunosc, îl aștept cu aceeași nerăbdare ca pe cele de dinainte.

Teleleu – un titlu ales deloc întâmplător

În primul volum al seriei, Jurnal de copil, îl cunoaștem pe copilul Marius, descoperim informații despre familia și copilăria lui. Al doilea volum, C.V. de golan, ni-l prezintă pe adolescentul Marius, cu întâmplările specifice vârstei. Volumul de față, intitulat Teleleu, ne face cunoștință cu Marius ajuns la majorat, ba chiar la 19-20 de ani, sătul de situația în care se află, de sărăcie, de toate neajunsurile perioadei respective.

Descoperim, pe parcursul cărții, cum a încercat Marius să fugă în Grecia de câteva ori, dar și acțiunile care au dus la această decizie. Sunt descrise în detaliu drumurile spre Grecia, cu toate peripețiile pe care le-a trăit autorul, desigur, alături de prietenii săi. Ne povestește și despre recrutarea în armată și fuga lui constantă de înrolare.

Avem ocazia, prin intermediul volumului Teleleu, să descoperim mai multe despre perioada aceea, când nu puțini erau românii care treceau granița ilegal, în speranța unei vieți mai bune. Sunt sigură că, la fel ca mine, cu toții ați auzit măcar povești despre acea perioadă și tentativele, de multe ori eșuate, de a ajunge în altă țară. Iar cei care erau adolescenți sau adulți în acea perioadă, cu siguranță știu chiar mai bine despre astfel de cazuri. Ei bine, prin intermediul autorului Marius Albert Neguț, cu toții avem ocazia să descoperim o poveste reală, uimitoare și chiar dramatică despre astfel de tentative.

Încă un roman captivant

La fel ca toate romanele autorului, și acesta este deosebit de captivant. A fost o plăcere să îl citesc, cu toate că întâmplările povestite nu sunt, în esență, tocmai amuzante sau plăcute, având în vedere situațiile dificile în care s-a regăsit autorul la momentul respectiv. Stilul de scriere se păstrează, însă, la fel de plăcut ca în restul romanelor, iar citindu-l chiar ai impresia că stai la povești cu autorul, iar el îți povestește deschis și în detaliu o parte a adolescenței sale.

Vă recomand volumul Teleleu și, bineînțeles, întreaga serie Din altă viață, pentru a descoperi omul din spatele cuvintelor așternute pe hârtie și pentru a afla mai multe despre perioada de dinainte și imediat după comunism, care este prezentată de-a lungul volumelor.

Volumul Teleleu din seria Din altă viață de Marius Albert Neguț se poate comanda de pe Libris.

8 thoughts on “Din altă viață. Teleleu – Marius Albert Neguț

  1. Sunt încântat că ți-a plăcut și acest volum 3 al seriei Din altă viață și îți mulțumesc pentru că ai găsit timp pentru a-l recomanda și altora!

  2. Am citit primul volum și mi-a plăcut mult! Trebuie să citesc și celelalte doua cărți ale seriei, cu siguranță poveștile sunt la fel de minunate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.