
Despre cărțile Corinei Cîndea pot vorbi doar în cuvinte de laudă. Poveștile autoarei sunt exact genul acela de povești de care avem cu toții nevoie. Dau o stare de bine, de relaxare și de bună-dispoziție. Se citesc ușor atât datorită stilului de scriere, cât și a poveștilor, care te prind iremediabil în mrejele lor. La fel a fost și în cazul cărții O fărâmă de Rai, cea mai recentă carte a autoarei.
Când a ajuns cartea la mine, m-am simțit fix ca în Rai. Și asta nu doar pentru că a fost o surpriză deosebit de plăcută, ci și pentru că eram convinsă că voi avea parte de o lectură minunată. Am avut dreptate, iar cartea m-a ținut captivă între paginile ei, dorindu-mi pe de o parte să aflu cât mai repede întreaga poveste, pe de alta, să nu se termine prea curând.
În stilul ei caracteristic, autoarea a reușit să îmbine de minune o poveste dramatică cu erotismul și umorul, care sunt specifice poveștilor sale. Dacă ați citit măcar o carte scrisă de Corina Cîndea, sunt sigură că știți exact despre ce vorbesc. Și, la fel ca toate cărțile autoarei, și O fărâmă de Rai este una minunată, care pătrunde în sufletul cititorului, îl amuză și îl intrigă.
Grace și Colt
Grace și Colt, cele două personaje principale ale romanului, se întâlnesc într-un mod cât se poate de inedit. Mai exact, el se îndreaptă cu motorul spre casă, când vede la marginea drumului o mașină. Se oprește pentru a-și oferi ajutorul, însă are parte de o surpriză. Mașina nu e stricată, e doar rămasă fără benzină, în schimb proprietarei mașinii, Grace, i s-a rupt apa și trebuie să ajungă în grabă la un spital.
Însă, din momentul în care cei doi se văd, între ei se naște o puternică atracție. Colt o ajută și chiar o vizitează după naștere, nu doar din cauza atracției față de ea, ci și din cauză că nimeni nu pare să îi fie alături tinerei mame. Treptat, apar și întrebări din partea amândurora și trecutul fiecăruia dintre ei iese la suprafață. Fiecare dintre cei doi are secrete și lucruri pe care le ține ascunse de toată lumea.
În ciuda trecutului și a secretelor, însă, între cei doi încep să apară sentimente destul de puternice și, oricât de mult ar încerca ei să stea departe unul de celălalt, le este aproape imposibil să facă acest lucru. Ba chiar și micuța Eva începe să se atașeze de Colt.
O fărâmă de Rai și o poveste surprinzătoare
Cărțile Corinei Cîndea sunt pline de optimism, de lucruri pozitive, de iubire și de farmec. Este și cazul romanului O fărâmă de Rai. Totuși, pe parcursul poveștii, personajele au de înfruntat și anumite situații mai puțin plăcute pentru ele, suferă, plâng și au de trecut peste diverse obstacole. Acest lucru nu face altceva decât să condimenteze povestea minunată, să îi dea un plus de savoare și să o facă mai captivantă.
Autoarea reușește să mă surprindă plăcut de fiecare dată și nici această carte nu face excepție. Mi-a plăcut enorm povestea lui Grace și Colt, modul în care sunt construite personajele și stilul de scriere. Dacă vă doriți o lectură minunată, relaxantă, cu multă iubire și erotism, atunci cu siguranță cartea O fărâmă de Rai este exact ce aveți nevoie.
Cartea O fărâmă de Rai de Corina Cândea este disponibilă pe site-ul Editurii Hathor.
Mulțumesc frumos pentru recenzia minunată, Eva! Mă bucur mult de tot că ți-a plăcut povestea lui Colt și Grace! 🥰❤️
Cu drag! Și eu îți mulțumesc încă o dată pentru surpriza minunată! <3 I-am adorat, serios, și la fel și povestea. Splendidă, ca întotdeauna!
Super-prezentare! 🙂
Multumesc!
O poveste și o prezentare minunate!
Multumesc! Povestea e incantatoare.
Urmeaza in curand si la mine. Abia astept!
Lectura placuta!
Abia aștept să o citesc și eu.
Lectura placuta!