Merlin. Cartea I. Anii pierduți – T.A. Barron

merlin

Despre Merlin s-au scris cărți și s-au făcut filme și seriale. Este un personaj de renume în istorie, cu toate că existența lui este, adeseori, pusă sub semnul întrebării. Deși nu pot spune că subiectul m-a fascinat în mod deosebit până acum, când am văzut cartea Merlin. Cartea I. Anii pierduți de T.A. Barron pe Libris, am devenit curioasă și am vrut să o citesc. Ulterior am descoperit, tot din curiozitate, că autorul a scris o serie formată din 12 volume, iar la noi sunt disponibile două dintre ele.

Dincolo de orice documentare, autorul recunoaște că și-a folosit intens imaginația pentru a recrea „anii pierduți” din viața renumitului Merlin. Și asta deoarece, indiferent de câte scrieri au existat despre Merlin, anii copilăriei sale nu sunt dezvăluiți în niciuna dintre acestea. Iar prima carte a seriei Merlin tocmai pe această perioadă a vieții marelui vrăjitor se axează.

Descoperim cine este Merlin

La începutul cărții, descoperim un copil care se trezește brusc la malul mării, fără nicio amintire dinaintea acelui moment. Alături de el este și o femeie, pe care aflăm ulterior că o cheamă Branwen. Copilul, pe numele său Emrys, nu știe cine este și de unde vine. Însă, împreună cu Branwen, își întemeiază o viață în satul de la malul mării. Treptat, începe să descopere că deține puteri nebănuite și pe care nu știe cum să le stăpânească. Branwen, pe de altă parte, este o vindecătoare, iar oamenii din sat vin la ea pentru a-i trata cu diverse ierburi și alifii.

Viața celor doi, nu tocmai liniștită, este dată peste cap de un eveniment în care Emrys își folosește puterile magice. Întâmplarea îi determină să fugă din satul care le-a fost casă și să se adăpostească la o biserică. Acolo, cu timpul, Emrys începe să simtă dorința tot mai aprigă de a-și cunoaște trecutul. Așadar, cu voia lui Branwen, părăsește biserica și pornește pe mare, în căutarea locului său natal. Însă, înainte de a pleca, Branwen îi oferă Galatorul, una dintre Comorile din Fincayra.

Emrys o cunoaște pe Rhia

Imediat ce ajunge pe uscat, Emrys salvează un șoim de doi șobolani uriași. Pe parcurs, șoimul i se va alătura și îl va ajuta. Mergând mai departe, ajunge în ceea ce află că se numește pădurea Druma, iar acolo o cunoaște pe Rhia. Aceasta are să îi devină prietenă și să îl adăpostească. Însă, atunci când vrea să părăsească pădurea Druma, lucrurile iau o întorsătură neașteptată pentru Emrys. Acesta descoperă că stă în puterea lui să salveze Fincayra de la distrugere.

Pe drum îl cunosc și pe Shim, un mic uriaș care își dorește să fi fost mare, așa cum orice uriaș ar trebui să fie. Astfel, Emrys, șoimul Belea, Rhia și Shim pornesc într-o aventură menită să salveze Fincayra de la distrugere. De ce aventuri vor avea parte, ce obstacole apar în calea lor și cum se va finaliza întreaga operațiune, veți descoperi citind cartea.

Merlin. Cartea I. Anii pierduți este un fantasy captivant

Trebuie să recunosc că romanul Merlin. Cartea I. Anii pierduți este un fantasy fascinant, care a diferit de așteptările mele. Chiar nu știu ce mă așteptam să descopăr în romanul lui T.A. Barron, însă am avut parte de o lectură fantastică, o incursiune în copilăria imaginată a marelui vrăjitor Merlin, de care am auzit cu toții. Așadar, dacă vă doriți o lectură fantasy deosebită, vă recomand această carte. Eu cu siguranță sunt curioasă să descopăr continuarea, să văd prin ce alte aventuri trece Merlin.

6 thoughts on “Merlin. Cartea I. Anii pierduți – T.A. Barron

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.