Pierdută în așteptare – Gytha Lodge

pierdută în așteptare

Chiar dacă timpul nu mi-a permis să citesc prea mult în ultima lună, am avut norocul de a citi un thriller foarte bun recent. Este vorba despre romanul Pierdută în așteptare, de Gytha Lodge, pe care l-am găsit pe Libris. De cum am citit descrierea, mi-am zis că vreau să citesc acest roman, pentru că părea tare interesant. Povestea chiar s-a ridicat la nivelul așteptărilor mele, deoarece am avut parte de o intrigă captivantă și de o poveste care m-a ținut în suspans.

Unul dintre lucrurile pe care le-am apreciat la romanul de debut scris de Gytha Lodge a fost faptul că nu am reușit să intuiesc ce s-a întâmplat de fapt, cine este criminalul sau măcar dacă este vorba despre unul. Pierdută în așteptare este un roman încărcat cu suspans, care spune o poveste pe cât de incredibilă, pe atât de realist prezentată.

Pierdută în așteptare spune povestea unei fete dispărute în urmă cu 30 de ani

Rămășițele unui cadavru sunt găsite într-o groapă de la marginea unei păduri de campare, lângă râu. Imediat ce este alertată poliția cu privire la acest caz, începe o anchetă. Detectivului Jonah Sheens nu îi ia prea mult timp până să-și dea seama că, mai mult ca sigur, rămășițele îi aparțin Aurorei, o fată dispărută cu 30 de ani în urmă. Într-adevăr, testele îi confirmă spusele. Astfel, se redeschide o anchetă veche de decenii, în speranța de a descoperi ce i s-a întâmplat fetei.

În urmă cu 30 de ani, Aurora pornește cu sora ei și cinci prieteni de-ai acesteia să campeze în pădure. Aurora este pentru prima dată în grupul surorii ei și nu se integrează prea ușor. În timp ce Topaz, sora Aurorei, și prietenii lui Topaz, Coralie, Jojo, Connor, Benners și Brett, se distrează, beau alcool și consumă droguri, Aurora nu se simte în largul ei, ea fiind total diferită de ceilalți din grup.

Însă, când se trezesc cei șase prieteni în dimineața următoare petrecerii, Aurora este de negăsit. Ancheta de atunci nu duce la niciun rezultat, cu toate că sunt interogați toți cei șase prieteni care au văzut-o ultima oară pe Aurora.

După 30 de ani, ancheta este cu atât mai grea, cu cât anchetatorilor le este dificil să găsească eventuale probe incriminatorii pentru unul sau altul dintre cei șase prieteni. Aceștia au păstrat legătura de-a lungul anilor și sunt din nou puși în fața anchetatorilor, pentru a repovesti întâmplările din noaptea în care a dispărut Aurora. Cu toate că amintirile lor s-au mai estompat odată cu trecerea anilor, apar la suprafață noi detalii și informații care îi duc pe anchetatori tot mai aproape de rezolvarea misterului morții Aurorei.

O poveste cu ițe încurcate și suspans din plin

Pierdută în așteptare ne prezintă povestea din două perspective. Prima și cea care ocupă cea mai mare parte a romanului este cea din prezent, în care anchetatorii încearcă să elucideze misterul. A doua prezintă povestea din urmă cu 30 de ani, unde avem ocazia să descoperim cum au decurs ultimele ore din viața Aurorei.

Pe parcursul romanului, mi-am tot pus întrebări cu privire la ce i s-a întâmplat Aurorei. Uneori părea să fi fost o crimă asupra ei, alteori, anchetatorii m-au făcut să cred că e posibil ca ea să fi murit de supradoză. Dar care este adevărul am reușit să aflu abia în ultimele câteva zeci de pagini, când tot misterul se dezvăluie treptat și fiecare piesă de puzzle este frumos așezată la locul ei.

Așadar, dacă vă plac romanele thriller, încărcate cu suspans și cu o poveste care vă dă de gândit, vă recomand Pierdută în așteptare.

8 thoughts on “Pierdută în așteptare – Gytha Lodge

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.