Copilăria… acea vârstă minunată, când poți fi orice îți dorești. Vârsta la care visele se transformă în realitate prin simpla imaginație. Vârsta la care poți fi medic, veterinar, avocat, secretară sau orice altceva îți dorești, prin puterea jocului și a imaginației. Dar, mai presus de orice, vârsta la care orice copil visează la supereroi, cu puteri de neimaginat, superputeri care să transforme lumea într-un loc minunat și sigur pentru toată lumea. Cred că orice copil a trecut prin faza în care se visa erou sau, măcar, să aibă alături unul.
Și, așa cum știm cu toții, cărțile joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea copiilor, în extinderea imaginației și creativității lor, în conturarea unui caracter frumos și dezvoltarea limbajului și comunicării.
Denisa a crescut înconjurată de cărți, de când a ajuns pe lume. Provenind dintr-o familie în care biblioteca personală era o comoară de nedescris, i-am îndrumat pașii de la cea mai fragedă vârstă spre calea lecturii. A început cu cărticele educative, destinate vârstei pe care o avea și, treptat, a ajuns să citească povești pentru copii, iar acum, la 9 ani, citește romane destinate vârstei ei.
Orice copil poate deveni erou cu Elefantul meu
Indiferent de vârstă, copiii încă visează la eroi. Orice copil se vrea erou la un moment-dat, iar noi, ca părinți, avem de ales modul în care îi ghidăm prin viață. Cu ajutorul site-ului Elefantul meu, putem să ne transformăm copilul într-un erou – eroul unei povești minunate, pe care să o citească cu drag.
Elefantul meu este o editură care le oferă copiilor o serie de cărți educative personalizate. În aceste cărți, copilul este protagonistul poveștii. Numele celui mic apare scris în toată cartea, acolo unde apare personajul principal. Iar asta nu e totul! Alături de copilul tău, în carte va apărea și prietenul său, iar acțiunea se petrece într-o locație cunoscută copilului, cum ar fi orașul în care trăiește în realitate.
Cărțile educative sunt ideale pentru a fi oferite drept cadou unui copil. Pe Elefantul meu, poți personaliza o carte pentru a transforma copilul tău în erou, indiferent de vârsta celui mic. Ce este, însă, important, este să alegi cartea astfel încât să corespundă vârstei copilului pe care îți dorești să îl transformi într-un erou de poveste. Categoriile de vârstă sunt: 1+ an, 3+ ani, 4+ ani, 5+ ani, 6+ ani, 7+ ani, 8+ ani și 10+ ani. Pentru fiecare categorie de vârstă există diverse modele de povești dintre care poți alege.
Și Denisa va fi o eroină de poveste
Pentru că tot am început deja să ne gândim la cadourile de Crăciun, m-am gândit ca în acest an să îi ofer Denisei un cadou inedit. Așadar, am aruncat și eu o privire pe site, la categoria destinată copiilor peste 8 ani. În această categorie am găsit două modele de povești: una cu dinozauri și una cu cai. Cum Denisei îi plac tare mult poneii și iubește orice carte despre animale, am decis să o transform într-o eroină în povestea cu cai.
Așadar, cu ajutorul editurii Elefantul meu, oricine își poate transforma copilul în erou, oferindu-i, totodată, posibilitatea de a citi o poveste educativă deosebit de frumoasă. Fiind adaptate vârstei copilului, poveștile educative au rolul de a ajuta la o dezvoltare armonioasă a celui mic.
Ce frumos! Este o idee minunata si copiii cu siguranta vor citi mai cu drag dupa ce devin chiar ei eroi in carte.
Da, asa este. 🙂
Ce carti frumoase! 🙂 Vor aduce multa bucurie copiilor! 🙂
Da, cu siguranta!
Foarte faină ideea. Maia are o carte de genul acesta, despre magia Crăciunului
Chiar faina ideea! Ador cartile personalizate.
Da, sunt tare dragute.
O idee minunata! Copii sunt cu siguranță foarte atrași sa citească.
Categoric!