Regatul sufletelor. Primul volum al seriei Ultima Tămăduitoare – Rena Barron
De cum am văzut pe site-ul Editurii Corint cartea Regatul sufletelor, am știut că vreau să o citesc. M-a atras coperta și descrierea cărții, însă, cu toate că descrierea suna tare bine, nu mă așteptam să descopăr o poveste atât de diferită, de deosebită. Am avut parte de o lectură inedită, un fantasy care depășește așteptările. Conform descrierii, mă așteptam să fie o poveste cu magie, însă cartea este mult mai mult de atât.
Povestea este complexă și îl ține pe cititor în suspans, prin personajele sale și prin cadrul în care se petrece acțiunea. Am descoperit o poveste despre triburi și zei, despre magii străvechi și suflete care depășesc bariera timpului și spațiului, pentru a-și atinge scopul. Mi-a luat destul de mult să o citesc, deoarece firul narativ mi s-a părut destul de complex și, prin urmare, greu de urmărit și de aprofundat. Însă povestea m-a captivat de la prima la ultima pagină.
Regatul sufletelor – povestea unei fete fără magie
Aarah este o fată născută dintr-o familie de tămăduitori puternici. Părinții ei se trag din două triburi străvechi și extrem de puternice. Mai mult, mama ei este preoteasa-ka a Regatului, adică posedă o magie extrem de puternică, pentru care este respectată în întregul Regat. Totuși, Aarah așteaptă an de an ca magia să vină și la ea, dar aceasta o ocolește de fiecare dată. La fiecare Festival al Lunii de sânge, Aarah speră că magia va veni, în sfârșit, la ea. Însă, când participă la Festivalul Lunii de sânge la vârsta de 16 ani, știe că, dacă magia o ocolește iar, nu mai are nicio șansă să dețină magia vreodată.
Dezamăgită iar de rezultat și citind dezamăgirea în ochii mamei ei, Aarah suferă profund. Iar când în Regat se descoperă dispariția unor copii, este decisă să apeleze la șiretlicuri pentru a-i găsi și a-i salva. Magia poate fi chemată de oricine care este dispus să plătească un preț pentru ea. Prețul este, însă, necunoscut și poate consta în câțiva ani din viață sau în toată viața. Chiar și așa, Aarah știe că de magia ei depinde găsirea copiilor.
Însă, dincolo de prețul plătit pentru a avea magie, Aarah are de înfruntat adevărul a ceea ce urmează să descopere în legătură cu dispariția copiilor din Regat. Îl are alături pe Rudjek, cel mai bun prieten al ei, precum și gărzile acestuia și cei doi prieteni ai ei.
Ultima Tămăduitoare și rolul ei în poveste
Cine este Ultima Tămăduitoare? Care este rolul ei în toată povestea? Toate astea, precum și adevărul din spatele dispariției copiilor din Regat, le veți afla citind cartea Regatul sufletelor. Eu vă recomand cu drag această carte. Vă asigur că veți avea parte de un fantasy inedit și original.
Povestea ne poartă prin ținuturile triburilor, luăm parte la obiceiuri străvechi și aflăm povestea zeilor orisha. Dincolo de povestea în sine, mi-a plăcut atenția autoarei la detalii, descrierile minuțioase a acțiunii și a locurilor în care aceasta se petrece. Cu ajutorul descrierilor, a reușit să mă facă părtașă la povestea lui Aarah.
Cartea Regatul sufletelor. Primul volum al seriei Ultima Tămăduitoare de Rena Barron poate fi comandată de pe site-ul Editurii Corint.
O carte foarte interesanta!Lectura placuta iti doresc!
Multumesc!
O, ce recenzie tentanta! Trebuie neaparat sa citesc si eu cartea. 🙂 Merci de recomandare! 🙂
Multumesc si cu drag!
Pare foarte interesantă cartea! Cred ca o voi comanda și eu.
Chiar este, cred ca ti-ar placea.
Ce poveste minunata! Cu siguranță mi-ar plăcea!
Asa cred si eu!
Iar acum vreau si eu sa o citesc. :)) Pare faina tare.
Ma bucur :))) Chiar e faina.